Centrul Diplomatic/Diplomatic Center

Centrul de Studii Politice si Diplomatie/ Center for Political Science and Diplomacy

FIDEL CASTRO-LUMEA DUPĂ JUMĂTATE DE SECOL

REFLECŢIILE COMANDANTULUI FIDEL:

 

LUMEA DUPĂ JUMĂTATE DE SECOL

    Împlinindu-se acum două zile 51 de ani de la Triumful Revoluţiei, mi-au venit în minte amintirile din acel 1 Ianuarie 1959. Nimănui nu i-a trecut prin minte ideea rătăcitoare că a trecut jumătate de secol, în zbor, şi ne amintim ca şi cum a fost ieri.    În timpul reuniunii din provincia Oriente, la 28 decembrie 1958, cu Comandantul şef al forţelor inamice, ale căror  unităţi de elită erau asediate şi fără nici o scăpare, acesta şi-a recunoscut  înfrângerea şi a făcut apel la generozitatea noastră pentru a  găsi o ieşire onorabilă pentru restul forţelor.  Ştia  comportamentul nostru uman faţă de prizonieri şi răniţi fără nici o excepţie.  A acceptat  convenţia pe care i-am propus-o, deşi l-am avertizat că operaţiunile în curs vor continua. Dar a plecat  în capitală şi instigat de ambasada Statelor Unite a pregătit o lovitură de stat.

 Ne pregăteam pentru luptă în acel 1 Ianuarie, când în zori ne-a ajuns vestea fugii tiranului.  S-au dat ordine Armatei Insurecţionale  să nu admită încetarea focului şi să continue luptele pe toate fronturile.  Prin Radio Rebelde au fost chemaţi  muncitorii la o Grevă Generală Revoluţionară,  urmaţi imediat de toată ţara.  Încercarea de puci a fost demontată şi în oree după amiezii din aceeaşi zi trupele noastre victorioase au intrat în Santiago de Cuba.    Che şi Camilo au primit instrucţiuni să avanseze rapid pe şosea, în vehicole motorizate cu forţele lor iuţi, spre La Cabana şi Tabăra Militară de la Columbia. Armata adversară, lovită pe toate fronturile, nu avea capacitatea să reziste. Chiar poporul răsculat a ocupat centrele de represiune şi posturile de poliţie.  Pe 2 ianuarie, în orele serii, însoţit de o mică escortă, m-a întâlnit pe un stadion din Bayamo cu peste două mii de soldaţi de pe tancuri, din artilerie şi infanteria motorizată, contra cărora luptasem până în ziua precedentă.  Purtau încă armamentul.  Ne-am câştigat respectul adversarului cu metodele noastre îndrăzneţe dar umanitare de război neregulat.  În acest fel, în numai patru zile – după 25 de luni de război pe care-l începusem cu câteva puşti -,  circa o sută de mii de arme de aer, sol şi mare şi toată puterea statului au fost în mâna Revoluţiei.  În numai câteva rânduri relatez ceea ce s-a întâmplat în acele zile de acum 51 de ani.   A început atunci principala bătălie: să păstrăm independenţa Cubei în faţa imperiului celui mai puternic care a existat, şi pe care poporul nostru a câştigat-o cu atât de multă demnitate. Îmi face plăcere  azi să observ că aceia care  trecând peste obstacole incredibile,  sacrificii şi riscuri, au ştiut să-şi apere Patria, şi în aceste zile, împreună cu copiii lor,  cu părinţii şi cu fiinţele cele mai dragi,  împărtăşesc bucuria şi gloriile fiecărui an nou.

   Totuşi nu seamănă deloc zilele de azi  cu cele de ieri. Trăim o epocă nouă care nu are nimic asemănător cu nici o altă epocă din istorie. Înainte popoarele luptau şi luptă încă cu onoare pentru o lume mai bună şi mai dreaptă, dar azi mai trebuie să lupte, şi fără alternativă posibilă, pentru chiar supravieţuirea speciei. Nu ştim absolut nimic dacă ignorăm acest lucru. Cuba este, fără îndoială, una dintre ţările cel mai instruite politic de pe planetă;  a plecat de la cel mai ruşinos analfabetism, şi ceea ce este mai rău: stăpânii noştri ianchei şi burghezia asociată cu stăpânii străini erau proprietarii pământului, a fabricilor de zahăr, a  fabricilor de bunuri de consum, a depozitelor, a magazinelor, a electricităţii, a telefoanelor, a băncilor, a minelor,  a asigurărilor, a docurilor, a barurilor, hotelurilor, birourilor, a caselor de locuit, a cinematografelor, a tipografiilor, a revistelor, ziarelor, radioului,  a televiziunii incipiente şi a orice avea o valoare importantă.

    Iancheii, odată stinse flăcările  luptelor noastre pentru libertate,  şi-au arogat sarcina de a gândi pentru un popor care a luptat atât de mult ca să fie stăpân pe independenţa lui, pe bogăţiile lui şi pe destinul propriu.  Absolut nimic, nici măcar  sarcina de a gândi politic nu ne aparţinea.  Câţi dintre noi ştiam să citim şi să scriem? Câţi ajungeau măcar în clasa a şasea? Îmi amintesc de aceste lucruri în special  într-o zi ca cea de azi, petnru că aceasta era ţara care se presupunea că aparţine cubanezilor.  Nu mai menţionez alte lucruri, petnru că  ar trebui să mai adaug multe, între ele cele mai bune şcoli, cele mai bune spitale, cele mai bune case, cei mai buni medici, cei mai buni avocaţi. Câţi eram cei care aveam dreptul la ele? Cine poseda, cu  câteva excepţii, dreptul natural şi divin de a fi administratori şi şefi?     Nici un milionar sau subiect bogat, fără excepţie,  nu putea să nu fie şef de partid, senator, Deputat sau funcţionar important. Aceasta era democraţia reprezentativă şi pură care pătrundea în Patria noastră, cu excepţia faptului că iancheii au impus după pofta lor mici tirani nemiloşi şi cruzi,  atunci când convenea mai mult intereselor de a-şi apăra  mai bine proprietăţile în faţa ţăranilor fără pământ  sau lucrătorilor cu sau fără slujbă. Cum nimeni nu mai vorbeşte deja de acest lucru, mă aventurez s-l amitnesc. Ţara noastră face parte din cele peste 150 care constituie Lumea a Treia, care vor fi primele, deşi nu singurele, destinate să sufere incredibilele  consecinţe dacă omenirea nu va conştientiza clar, sigur şi destul de rapid  ceea ce ne imaginăm despre realitatea şi consecinţele schimbării climatice provocate de om, dacă nu se reuşeşte stoparea  ei la timp.

    Mijloacele noastre de comunicare în masă au dedicat spaţii să descrie efectele schimbărilor climatice. Urganele cu   violenţă crescândă, secetele şi alte calamităţi naturale, au contribuit de asemenea la educarea poporului nostru în acest sens. Un fapt singular, bătălia  în jurul problemei climatice care a avut loc la Conferinţa de la Copenhaga, a contribuit la cunoaşterea pericolului iminent. Nu este vorba de un  pericol îndepărtat pentru secolul XXII, ci pentru secolul XXI, şi nici nu este pentru a doua jumătate a acestui secol, ci  pentru deceniile următoare, când deja am început  să suferim consecinţele dureroase.

    Nici nu este vorba de o simplă acţiune contra imperiului şi a aliaţilor lui,  care în această problemă, ca în toate, încearcă să-şi impună  interesele stupide şi egoiste, ci de o bătălie de opinie mondială care nu poate fi lăsată la voia întâmplării sau a capriciilor  majorităţii mijloacelor lui de comunicare. Este o situaţie care din fericire  este cunoscută de milioane de oameni cinstiţi şi curajoşi din lume, o bătălie care se duce cu masele şi în sânul organizaţiilor sociale şi a insstituţiilor ştiinţifice, culturale, umanitare, şi altele  cu caracter internaţional,  în mod special în sânul Naţiunilor Unite, unde Guvernul Statelor Unite, aliaţii din NATO şi ţările cele mai bogate au încercat, în Danemarca, să dea o lovitură frauduloasă şi antidemocratică contra restului ţărilor emergente şi sărace din Lumea a Treia.   La Copenhaga, delegaţia cubaneză, care a asistat împreună cu celelalte din ALBA şi din Lumea a Treia, s-a văzut obligată la o luptă în profunzime  în faţa incredibilelor evenimente care au apărut cu discursul preşedintelui iancheu, Barack Obama, şi a grupului statelor bogate de pe planetă, decişi să demonteze angajamentele  de la Kyoto – unde, acum peste 12 ani s-a discutat această problemă arzătoare – şi să facă să cadă povara sacrificiilor pe ţările emergente şi subdezvoltate, care sunt cele mai sărace şi în acelaşi timp principalele furnizoare de materii prime şi resurse ne renovabile de pe planetă pentru cele mai dezvoltate şi opulente.

    La Copenhaga, Obama s-a prezentat în ultima zi a Conferinţei, începută la 7 decembrie. Cel mai rău din conduita lui a fost când deja decisese să trimită 30 000 de soldaţi la măcelul din Afganistan – o ţară cu o puternică tradiţie  de independenţă, pe care nici măcar englezii în cele mai bune şi mai pline de cruzime timpuri n-au putut s-o supună – a fost la Oslo pentru a primi nici mai mult nici mai puţin decât Premiul Nobel pentru Pace.  În capitala norvegiană a ajuns la 10 decembrie,  a rostit un discurs găunos, demagogic şi justificativ. Pe 18, când era data ultimei sesiuni a Conferinţei, a apărut la Copenhaga, unde  iniţial se gândea că va sta numai 8 ore. În ziua anterioară sosise Secretarul de Stat şi un grup select  format din cei mai buni strategi.

    Primul lucru pe care l-a făcut Obama a fost să selecteze un grup de invitaţi care au  primit onoarea de a-l însoţi ascultându-i un discurs la Conferinţă. Primul ministru danez, care prezida Conferinţa, complezent şi linguşitor, i-a crdat  cuvântul  grupului care abia dacă trecea de 15 persoane. Şeful imperial merita onoruri speciale.  Discursul său a fost un amestec de  dulcegării însoţite de gesturi teatrale,  care deja  plictisesc pe cei care, ca mine, şi-au propus  să-l asculte petnru a încerca să fie obiectivi în aprecierile trăsăturilor sale şi a intenţiilor politice. Obama i-a impus  docilului său amfitrion danez ca numai invitaţii lui să poată lua cuvântul, deşi el, de îndată ce şi l-a rostit, a „şters-o” pe o uşă dosnică, ca un escroc care scapă de un auditoriu care-i făcuse cinstea de a-l asculta cu interes.

    Odată încheiată lista autorizată de oratori, un indigen aymara pur sânge, Evo Morales, preşedintele Boliviei,  care tocmai a fost reales cu 65% din voturi, a cerut insistent dreptul  să vorbească, lucru care i-a fost acordat în aplauzele copleşitoare ale celor prezenţi.  În numai nouă minute a exprimat  concepte profunde şi demne care răspundeau la cuvintele absentului Preşedinte al Statelor Unite.  Apoi s-a ridicat Hugo Chavez ca să ceară cuvântul în numele Republicii Bolivariene Venezuela; cel care prezida şedinţa n-a avut încotro şi i-a dat cuvţntul, timp  folosit pentru a improviza unul din cele mai strlucite discursuri pe care le-am auzit vreodată.  În concluzie, o lovitură de ciocan a pus capăt insolitei şedinţe.    Pre-ocupatul Obama şi suita lui nu aveau totuşi nici un minut de pierdut. Grupul său  elaborase un Proiect de Declaraţie, plin de  chestiuni vagi, care nu era altceva decât negarea Protocolului de la Kyoto.  După ce a plecat precipitat de la şedinţă, s-a întâlnit cu alte grupuri de invitaţi care nu au fost nici 30, a negociat în privat şi în grup; a insistat,  a menţionat cifre de  multe milioane de bilete verzi fără acoperire în aur,  care se devalorează constant şi a ameninţat că pleacă de la reuniune acă nu îi sunt îndeplinite  cererile. Cel mai rău a fost că era vorba de o reuniune de ţări super-bogate la care au invitat câteva  din cele mai improtante ţări emergente şi  două sau trei sărace, cărora le-a supus documentul ca la piaţă: Îl iei sau îl laşi!

    Asemenea declaraţie confuză, ambiguă şi contradictorie –  la a cărei  discutare n-a participat nici Organizaţia Naţiunilor Unite -, Primul ministru danez a încercat s-o prezinte ca un Acord al Conferinţei.  Aceasta deja se încheiase, aproape toţi şefii de state, de guverne şi miniştri de externe plecaseră spre ţările lor, şi la ora trei noaptea, distinsul Prim ministru danez a prezentat-o plenului, unde sute de funcţionari chinuiţi care de trei zile nu dormeau, au primit jenantul document dându-li-se numai o oră ca să-l analizeze şi să decidă aprobarea lui.    Atunci a luat foc reuniunea. Delegaţii nu avuseseră nici măcar timp să-l citească. Câţiva au cerut cuvântul. Primul a fost cel din Tuvalu, ale cărui insule vor  fi sub apă dacă se aproba ceea ce se propunea  acolo; au urmat cei din Bolivia,  Venezuela, Cuba şi Nicaragua. Confruntarea dialectică de la ora 3 noaptea din ziua de 19 decembrie este demnă să rămână n istorie, dacă istoria va mai exista după schimbarea climatică.

    Cum o mare parte din cele petrecute  este cunoscută în Cuba, sau există pe paginile web de pe Internet, mă voi limita numai să expun în parte cele două replici ale ministrului de externe cubanez, Bruno Rodriguez, demne să fie consemnate pentru a cunoaşte episoadele finale ale telenovelei de la Copenhaga, şi elementele ultimului capitol care încă nu au fost publicate la noi.

   „Domnule Preşedinte (Primul ministru al Danemarcei)…Documentul despre care dv. aţi afirmat de câteva ori că nu există, apare acum. Toţi am văzut versiuni care circulă pe furiş şi care se discută în mici conciliabule secrete, în afara sălilor în care comunitatea internaţională, prin reprezentanţii ei, negociază în mod transparent.”    „Îmi  unesc glasul cu cel al reprezentanţilor  din Tuvalu, Venezuela şi Bolivia. Cuba consideră extrem de insuficient şi inadmisibil  textul acestui proiect apocrif…”    „Documentul pe care dv., din păcate, ni-l prezentaţi nu conţine  nici un angajament de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Cunosc versiunile anterioare care şi ele, prin procedee îndoielnice şi clandestine,  au fost negociate  în cercuri închise care vorbeau, cel puţin, de o reducere de 50% pentru anul 2050…”    „Documentul pe care dv.  îl prezentaţi acum, omite tocmai frazele-cheie, şi aşa slabe şi insuficiente din acea versiune. Acest document nu garantează, în nici un fel, adoptarea de măsuri minime care să permită evitarea unei extrem de grave catastrofe pentru planetă şi specia umană.”    „Acest document ruşinos pe care dv. l-aţi adus omite şi este ambiguu  în ceea ce priveşte angajamentul  specific  de reducere a emisiilor din partea ţărilor dezvoltate, responsabile de încălzirea globală la un nivel istoric şi nivelul actual al emisiilor,  şi cărora le revine  responsabilitatea de a reduce substanţial şi imediat. Această hârtie nu conţine nici un singur cuvânt de angajament din partea ţărilor dezvoltate.”

   „Hârtia dv., domnule Preşedinte, este actul de deces al Protocolului de la Kyoto, lucru pe care delegaţia mea nu-l acceptă.”

    „Delegaţia cubaneză vrea să se pună accentul pe preeminenţa principiului de „responsabilităţi comune, dar diferenţiate”, ca un concept central al viitorului proces de negocieri. Hârtia dv. nu suflă un cuvânt despre aceasta.”  „Delegaţia cubaneză îşi reiterează protestul faţă de gravele  încălcări ale  procedurilor  care s-au produs  în conducerea antidemocratică a procesului acestei conferinţe, în special, prin folosirea  de formate de dezbateri şi de negocieri arbitrare, exclusiviste şi discriminatorii..”    „Domnule Preşedinte, vă solicit formal ca această declaraţie să fie inclusă în raportul final  al lucrărilor acestei lamentabile şi ruşinoase  a 15-a Conferinţă a Părţilor.”

    Ceea ce nimeni nu-şi putea imagina este că, după o altă îndelungată retrocedare şi când  toţi se gândeau cî mai lipsesc numai demersurile formale pentru a  încheia Conferinţa, Primul ministru  al ţării gazdă, instigat de ianchei, a mai făcut o încercare de a face să treacă documentul  ca un consens al Conferinţei, când nu mai rămăseseră nici măcar miniştrii de externe în plenară. Delegaţii Venezuelei, Boliviei, Nicaraguăi şi Cubei, care au rămas  de veghe fără somn până în ultimul minut,  au făcut să eşueze manevra de la Copenhaga.Totuşi, problema nu s-a terminat. Cei puternici nu sunt obişnuiţi şi nici nu admit rezistenţa.  La 30 decembrie, Misiunea Permanentă a Danemarcei la Naţiunile Unite, la New York, a informat  politicos Misiunea noastră în acest oraş că luase notă de Acordul de la Copenhaga din 18 decembrie 2009, şi anexa o copie a acestei decizii. Afirma textual: „…Guvernul Danemarcei, în calitatea sa de Preşedinte  al COP15, invită Părţile la Convenţie să informeze în scris la Secretariatul UNFCCC, cât mai curând posibil,  voinţa de a se asocia la Acordul de la Copenhaga.”    Această comunciare surprinzătoare a motivat  răspunsul Misiunii Permanente a Cubei la Naţiunile Unite,  prin care „…respinge intenţia de a face să aprobe, pe cale indirectă, un text care a făcut obiectul de respingere  din partea a câtorva delegaţii, nu numai din cauza deficienţei  faţă de gravele efecte ale schimbării climatice, ci şi pentru că răspunde exclusiv intereselor unui grup redus de state.”

    La rândul său, a fost motivul pentru care  viceministrul Ştiinţei, Tehnologiei şi Mediului din Republica Cuba, doctor Fernando Gonzalez Bermudez, i-a scris o scrisoare dlui Yvo de Boer, Secretarul Executiv al Convenţiei – cadru a Naţiunilor Unite pentru Schimbarea Climatică, din care transcriu câteva paragrafe:    „Am primit cu surprindere şi îngrijorare Nota pe care Guvernul Danemarcei a circulat-o Misiunilor Permanente ale statelor membre ale Naţiunilor Unite la New York, pe care desigur o cunoaşteţi şi prin care  sunt invitate statele-părţi la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite pentru Schibmarea Climatică să informeze Secretariatul Executiv, în scris,  şi cât mai curând, dorinţa de a se asocia la aşa numitul Acord de la Copenhaga.”

    „Am observat, cu mai mare îngrijorare, că Guvernul Danemarcei comunică că Secretariatul Executiv al Convenţiei va include, în raportul Conferinţei Părţilor efectuată la Copenhaga, o listă a Statelor-părţi care şi-au manifestat voinţa de a se asocia la menţionatul Acord.”    „După judecata Republicii Cuba, acest mod de a acţiona constituie o încălcare grosolană şi reprobabilă a celor decise la Copenhaga, unde Statele – Părţi, în faţa evidentei lipse de consens, s-au limitat să ia notă de existenţa documentului respectiv.”    „Nimic din cele  convenite la a 15COP nu autorizează Guvernul Danemarcei să ia  această măsură şi, cu atât mai puţin, Secretariatul Executiv să includă în raportul final o listă de State-Părţi, pentru care nu are mandat.”

    „Trebuie să vă semnalez că Guvernul Republicii Cuba respinge în modul cel mai ferm această nouă tentativă de a legitima pe cale indirectă un document fals şi  să vă reiterez  că acest mod de  a acţiona compromite rezultatul  viitoarelor negocieri, crează un precedent periculos pentru lucrările Convenţiei şi lezează în  special spiritul de bună-credinţă cu care delegaţiile car trebui să continue procesul de negocieri anul viitor”,  încheie vice-ministrul  Ştiinţei, Tehnologiei şi Mediului din Cuba.   Mulţi cunosc, în special mişcările sociale şi  persoanele  mai bine informate din instituţiile umanitare, culturale şi ştiinţifice, că documentul promovat de Statele Unite constituie  un pas înapoi de la poziţiile  la care se ajunsese de cei care  fac eforturi să evite o catastrofă colosală pentru specia noastră. Ar fi de prisos să repet aici cifre şi  lucruri care o demonstrează matematic.  Datele se află  pe paginile web de Internet şi sunt la îndemâna unui număr crescând de persoane care se interesează de această temă.

   Teoria cu care  este apărată adeziunea la document este inconsistentă şi constituie  o retrocedare. Se invocă ideea  înşelătoare că ţările bogate vor  contribui cu suma mizerabilă de 30 de miliarde de dolari în trei ani pentru a acoperi cheltuielile ţărilor sărace la combaterea schimbării climatice, cifră care ar putea să se ridice la 100 de miliarde pe an în 2020, ceea ce echivalează, în această extrem de gravă problemă cu a aştepta până la calendele greceşti. Specialiştii  ştiu că aceste cifre sunt ridicole şi inacceptabile  faţă de volumul de investiţii necesar.  Provenienţa acestor sume este vagă şi confuză, astfel încât nu angajează pe nimeni.

    Care este valoarea unui dolar? Ce înseamnă 30 de miliarde? Toţi ştim că de la Bretton Woods, în 1944, până la ordinul prezidenţial al lui Nixon din 1971 – dat pentru a arunca pe economia mondială povara cheltuielilor cu războiul genocid din Vietnam -, valoarea dolarului, măsurată în aur, a fost redusă până azi de circa 32 de ori; 30 de miliarde  înseamnă mai puţin de un miliard, iar 100 000 împărţit la 32 echivalează cu  3 125, care nu ajunge acum nici pentru a construi o rafinărie  de capacitate medie.   Dacă ţările industrializate îşi îndeplinesc promisiunea de a contribui la cele în curs de dezvoltare cu 0,7% din PIB – lucru pe care cu excepţii numărate pe degete n-au făcut niciodată -, cifra ar depăşi 250 de miliarde în fiecare an.    Pentru a salca băncile, guvernul Statelor Unite a cheltuit 800 de miliarde. Cât ar fi dispus să cheltuie pentru a salva cele 9 miliarde de persoane care vor locui planeta în 2050, dacă nu cumva înainte nu se vor produce  secete îndelungate şi inundaţii provocate de  mări din cauza dezgheţului  calotelor şi a maselor de gheţuri din Groenlanda şi Antarctida?    Să nu ne lăsăm înşelaţi.  Ceea ce Statele Unite au vrut cu manevra de la Copenhaga  a fost să dezbine Lumea a Treia,  să îndepărteze peste 150 de ţări subdezvoltate de China, India, Brazilia, Africa de Sud şi altele cu care trebuie să luptăm uniţi pentru a apăra, la Bonn, în Mexic sau în orice altă conferinţă internaţională, împreună cu organizaţiile sociale, ştiinţifice şi umanitare, adevăratele Acorduri de care să beneficieze toate ţările şi să protejeze omenirea de o catastrofă care poate duce la  extincţia speciei noastre.

    Lumea  are tot mai multe informaţii, dar  politicienii au tot mai puţin timp pentru a gândi.

    Ţările bogate şi liderii lor, inclusiv Congresul Statelor Unite,  par să discute  care va fi ultimul care va dispărea.

    Când Obama va încheia cele 28 de serbări cu care şi-a propus  să celebreze acest Crăciun, dacă  printre ele este  inclusă şi cea a Regilor Magi, poate Gaspar, Melchior şi Baltazar îl vor sfătui ce are de făcut.

   Rog să fiu iertat pentru lungimea textului. N-am vrut să împart în două această Reflecţie. Le cer iertare răbdătorilor cititori.

FIDEL CASTRO RUZ –3 ianuarie 2010

Ora 3:16 pm  

January 8, 2010 Posted by | Diplomacy, Ecology, Economy, Environment, Fidel Castro, Foreign policy, History, Informations, International Relation, Latin America, Leaders, Mass media, News, Politics, Religion | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

Fidel Castro critica esecul de la Copenhaga: ORA ADEVĂRULUI

REFLECŢIILE COMANDANTULUI FIDEL:

      ORA ADEVĂRULUI

    Veştile care vin din capitala daneză reflectă haosul. Amfitrionii, după ce au conceput  o reuniune la care ar fi trebuit să participe circa 40 000 de persoane, nu mai au posibilitatea să se ţină de cuvânt.  Evo, care a fost primul sosit dintre cei doi Preşedinţi din ALBA, a exprimat adevăruri profunde care  emană din cultura milenară a rasei sale.    A asigurat, aşa cum arată agenţiile de ştiri, că are mandatul poporului bolivian să blocheze orice acord dacă textul final nu satisface alternativele. A explicat că schimbarea climatică nu este cauza ci efectul, că avem obligaţia  să apărăm drepturile  Pământului Mamă de modelul de dezvoltare capitalist,  cultura  vieţii faţă de cultura morţii. A vorbit despre datoria climatică pe care ţările bogate trebuie s-o plătească ţărilor sărace, şi să le restituie spaţiul atmosferic furat.

    A calificat de ridicolă cifra de 10 miliarde de dolari anuală oferită până în anul 2012, pe când în realtiate este nevoie de sute de miliarde în fiecare an, şi a acuzat Statele Unite că cheltuiesc  trilioane  în exportul de terorism în Irak şi Afganistan, şi instalează baze militare în America Latină.

    Preşedintele Republicii Bolivariene Venezuela a vorbit în ziua de 16 la Conferinţă, la ora 8:40 a.m., ora Cubei. A rostit un discurs strălucit, care a fost foarte aplaudat. Paragrafele  sunt lapidare.    Criticând un document propus Conferinţei de ministrul danez care prezida Conferinţa, a spus:

„…este un text care vine din nimic, nu vom accepta nici un text care nu vine de la grupurile de lucru, care sunt texte legitime  care au fost negociate în aceşti doi ani.”

„Există un grup de ţări care se cred superioare  nouă, celor din Sud, cele din Lumea a Treia…”

„…nu ne mirăm, nu există democraţie,  ne aflăm în faţa unei dictaturi.”

„…când veneam încoace  citeam câteva  lozinci  scrise pe străzi de tineri…Una: „nu schimbaţi clima, schimbaţi sistemul”…Alta: „dacă clima era o bancă ar fi fost salvată deja.”

„Obama (…)  a primit Premiul Nobel pentru Pace  în aceeaşi zi în care a trimis 30 000 de soldaţi să omoare oameni nevinovaţi în Afganistan”.

„Sprijin poziţia reprezentanţilor  de delegaţi din Brazilia, Bolivia, China, voiam numai să-i sprijin (…) dar nu mi-au dat cuvântul…”

    „Bogaţii distrug planeta, oare pleacă pe alta când va fi distrusă aceasta?”

„…schimbarea climatică este fără îndoială problema de mediu cea mai devastatoare din acest secol.”

„…Statele Unite va ajunge poate la 300 de milioane de locuitori; china are de aproape cinci ori populaţie mai numeroasă decât Statele Unite. Statele Unite consumă peste 20 de milioane de barili de petrol pe zi; China abia dacă consumă cinci sau şase milioane de barili pe zi.  Nu se poate cere acelaşi lucru  de la Statele Unite şi de la China.”

   „…a reduce emisiile de gaze  poluante şi a ajunge la o convenţie de cooperare pe termen lung (…) se pare că a eşuat, deocamdată.  Motivul care este? (…) atitudinea iresponsabilă şi lipsa de voinţă politică a ţărilor puternice de pe planetă.”

„…breşa care  desparte ţările bogate  şi sprace nu a încetat să se adâncească în ciuda  tuturor acestor conferinţe şi promisiuni neonorate şi lumea continuă să meargă pe calea distructivă.”

„”…Venitul total a 500 de indivizi cei mai bogaţi din lume este superior venitului celor 416 milioane de persoane cele mai sărace.”

„Mortalitatea infantilă este de 47 morţi la fiecare 1000 de naşteri vii dar în ţările bogate este de numai 5.”

„…Până când vom permite  să continue să moară milioane de copii din cauza unor boli vindecabile?”

„două miliarde 600 de milioane trăiesc fără servicii de sănătate.”

„Brazilianul Leonardo Boff scria: Cei mai puternici supravieţuiesc pe cenuşa celor mai slabi.”

„Jean Jacques Rousseau spunea…”Între cel puternic şi cel slab libertatea oprimă.” De aceea  imperiul vorbeşte de libertate, este libertatea de a oprima,  de a invada, de a asasina, de a anihila, de a exploata, aceasta este libertatea lor.  Şi Rousseau adaugă fraza salvatoare: „Numai Legea eliberează.”

    „Până când vom mai permite conflicte armate care masacrează milioane de fiinţe inocente cu scopul ca cei puternici să pună mâna pe resursele altor popoare?”

   „Acum aproape două secole un eliberator universal, Simon Bolivar a spus: „Dacă natura se opune, vom lupta contra ei şi o vom face să ne asculte.”

„Această planetă a trăit mii de milioane de ani fără noi, fără specia umană; nu-i suntem noi indispensabili ca să existe, dar noi fără Terra nu vom trăi…”

    Evo a vorbit în dimineaţa zilei de  joi. Discursul său  va fi de asemenea  memorabil.   „vreau să exprim supărarea noastră pentru lipsa de organizare şi pentru tergiversările  la această reuniune internaţională…” a spus el cu sinceritate  la începutul discursului. Ideile sale de bază:

„Când întrebăm ce se întâmplă cu amfitrionii, (…) ni se spune că  sunt Naţiunile Unite; când întrebăm ce se întâmplă cu Naţiunile Unite, spun că este vorba de Danemarca şi nu ştim  cine dezorganizează această reuniune internaţională…”    „…sunt foarte surprins  pentru că se vorbeşte numai despre efecte şi nu despre cauzele schimbării climatice.”

„Dacă noi nu identificăm de unde vine distrugerea mediului (…) în mod sigur  nu vom rezolva niciodată această problemă…”

   „…sunt în dezbatere două culturi: cultura vieţii şi cultura morţii; cultura  morţii, care este capitalismul. Noi, popoarele indigene, spunem,  să trăim mai bine, mai bine pe seama  celuilalt.”

„…exploatându-l pe celălalt, jefuind resursele naturale,  violând-o pe Mama Terra, privatizând serviciile  de bază…”

   „A trăi bine este a trăi în soldiaritate, în egalitate, în complementaritate, în reciprocitate…”

„Aceste  două modalităţi de trai, aceste două culturi de viaţă  se află în discuţie  atunci când vorbim de schimbarea climatică, şi dacă nu identifică, care este cea mai bună formă de  trai sau de viaţă, sigur că nu vom rezolva niciodată problema, pentru că avem probleme  de trai: luxul, consumismul care face  rău omenirii, şi nu vrem să spunem adevărul  în aceste  genuri de reuniuni internaţionale.”

„…în cadrul formei noasstre de trai, a nu minţi este ceva sacru, şi tocmai acest lucru nu-l practicăm aici.”

„…în Constituţie spune să faci asta, să faci cealaltă: să nu furi, să nu minţi, să nu fii slab.”

„…Mama Terra sau Natura  există şi va exista fără specia umană; dar omul nu poate trăi fără planeta Terra, şi, prin urmare,  este obligaţia noastră să apărăm dreptul mamei Terra.”

„…salut Naţiunile Unite care, anul acesta, în sfârşit, a declarat  Ziua Internaţională a Terrei.”

„…mama este  ceva sacru, mama este viaţa noastră;  mama nu se închiriază, nu se vinde, nu se violează, trebuie respectată.”

„Avem profunde diferenţe faţă de modelul occidental, şi aceasta este dezbaterea în acest moment.”

„Ne aflăm în Europa, dv. ştiţi că multe familii boliviene, familii latinoamericane vin în Europa. De ce vin aici?  Să-şi îmbunătăţească condiţiile de trai. În Bolivia  ar putea câştiga 100, 200 de dolari pe lună; dar această familie, această persoană  vine aici  să îngrijească un bunic european,  o bunică europeană şi câştigă pe lună 1000 de euro.”

„Acestea sunt asimetriile pe care le avem  de la continent la continent, şi suntem obligaţi să dezbatem în aşa fel încât  să căutăm un anumit echilibru, (…) reducând aceste profunde asimetrii de la familie la familie, de la ţară la ţară, şi în special de la continent la continent.”

„Când (…) fraţii şi surorile noastre vin aici ca să supravieţuiască sau să-şi îmbunătăţească condiţiile de viaţă, sunt expulzaţi, există asemenea documente  numite de întoarcere (…) dar când  bunicii europeni au venit demult  în America Latină n-au fost expulzaţi niciodată.  Rudele mele, fraţii mei nu vin aici să acapareze nici mine, nici să ocupe mii de hectare ca să devină  moşieri. Înainte nu existau nici vize, nici paşapoarte ca să ajungi  la Abya Yala, acum  denumită America.”

„…dacă nu recunoaştem dreptul Mamei Terra, în van vom vorbi de  10 miliarde, de 100 de miliarde,  că este o ofensă adusă omenirii.”

„…ţările bogate trebuie să-i primească pe toţi emigranţii care sunt afectaţi de schimbarea climatică şi nu să-i  retrimită în ţările lor cum li se face acum…”

„…obligaţia noastră este de a salva toată omenirea şi nu numai jumătate din omenire.”

„…ALCA, Zona de Comerţ Liber în America. (… nu este Zona de Liber Comerţ în Americi, este o zonă de liberă colonizare în Americi…

   Între întrebările pe care le sugera Evo pentru un referendum mondial  în problema schimbării climei sunt:

„…sunteţi de acord  să fie restabilită armonia cu natura, recunoscând drepturile Mamei Terra?

Sunteţi de acord cu schimbarea acestui model de  supra-consum şi risipă, care este sistemul capitalist?”

„Sunteţi de acord ca ţările dezvoltate să reducă şi să-şi reabsoarbă emisiile de gaze cu efect de seră?

Sunteţi de acord să se transfere tot ce se cheltuieşte în războaie şi să se aloce un buget superior  bugetului  militar pentru schimbarea climatică?”

   Aşa cum se ştie, în oraşul japonez Kyoto, în anul 1997, s-a semnat o Convenţie a Naţiunilor Unite a Schimbării Climatice, care obliga 38 de ţări industrializate să-şi reducă emisiile de gaze cu efect de seră într-un anumit procent faţă de cele emise în anul 1990. Ţările Uniunii Europene s-au angajat la 8%, şi a intrat în vigoare în anul 2005, când majoritatea  ţărilor semnatare deja îl ratificaseră. George W. Bush, pe atunci preşedinte al Statelor Unite – cel mai mare  emiţător de gaze cu efect de seră, responsabile de  o pătrime din total -,  a respins convenţia  de la jumătatea anului 2001.

    Ceilalţi membri ai Naţiunilor Unite au mers înainte. Centrele de cercetări şi-au continuat munca. Este evident deja că o mare catastrofă ameninţă specia noastră. Poate cel mai rău este că egoismul orb al unei minorităţi privilegiate şi bogate să vrea să arunce  povara sacrificiilor necesare pe spatele imensei majorităţi a locuitorilor planetei.    Această contradicţie se reflectă la Copenhaga. Acolo mii de persoane îşi apără cu o mare fermitate punctele de vedere.    Forţa publică daneză foloseşte metode brutale pentru a zdrobi rezistenţa; mulţi dintre cei care protestează sunt arestaţi preventiv. Am luat legătura cu ministrul nostru de externe Bruno Rodriguez, care se afla la un miting de solidaritate în capitala Copenhaga, împreună cu Chavez, Evo, Lazo şi alţi reprezentanţi ai ALBA. L-am întrebat   pe cine reprima poliţia daneză cu atâta ură, răsucindu-le braţele şi lovindu-i în mod repetat pe spinare. Mi-a răspuns că erau cetăţeni danezi şi din alte ţări europene şi membri ai mişcărilor sociale care cereau Conferinţei o soluţie reală acum pentru a face faţă schimbării climatice. Mi-a mai spus că la ora 12 noaptea vor continua dezbaterile Conferinţei. Când am vorbit cu el era deja noapte în Danemarca. Diferenţa orară este de şase ore.

   Din capitala daneză, delegaţii noştri ne-au informat  că ce va fi mâine 18, vineri, va fi mai rău. La ora 10 dimineaţa se vor suspenda pentru două ore lucrările Conferinţei Naţiunilor Unite şi  şeful guvernului Danemarcei va susţine o întâlnire cu 20 de şefi de stat invitaţi de el pentru a discuta cu Obama „probleme globale”. Aşa numesc ei reuniunea al cărei obiectiv este de a  impune un acord pentru schimbarea climatică.    Deşi la reuniune vor participa toate delegaţiile oficiale,  îşi vor putea spune opinia numai „invitaţii”. Nici Chavez, nici Evo, desigur,  nu se vor afla printre cei cu dreptul de a emite opinii. Ideea este că ilustrul Premiu Nobel să-şi poată pronunţa discursul  pre-elaborat,  precedat de decizia care se va adopta la această reuniune de a transfera  acordul pentru finele anului viitor la Ciudad de Mexico.  Mişcărilor sociale nu li se va permite să fie prezente. După acest show, în salonul principal  al reuniunii va continua „Conferinţa” până la închiderea sa lipsită de glorie.     Cum televiziunea a transmis imaginile, lumea a putut vedea metodele fasciste folosite la Copenhaga  contra persoanelor.  Tineri în imensa majoritate, manifestanţii reprimaţi şi-au câştigat solidaritatea popoarelor.

    Pentru şefii imperiului, în ciuda manipulărilor şi minciunilor cinice,  vine ora adevărului.  Proprii lor aliaţi cred tot mai puţin în ei. În Mexic, ca şi la Copenhaga şi în orice ţară din lume,  vor întâmpina rezistenţa crescândă a popoarelor care nu şi-au pierdut speranţa de a supravieţui.

FIDEL CASTRO RUZ

17 decembrie 2009

December 26, 2009 Posted by | Diplomacy, Ecology, Economy, Environment, Foreign policy, History, Informations, International Relation, Latin America, Leaders, Mass media, News, Open Letter, Politics, United States | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment