Centrul Diplomatic/Diplomatic Center

Centrul de Studii Politice si Diplomatie/ Center for Political Science and Diplomacy


On 23 of February United States President had stopped short of recognizing his plan to invade Libya and to take over control of rich oil and gas fields of the country. In a moment when United States hegemony in the Middle East is crumbling a stabile base of supply with energy is a necessity for US. Sponsoring a so called revolution , sending foreign mercenaries is a way to obtain all this . Cuban leader Fidel Castro unveils this plan to destroy Libya and take control over the oil rich country.

The NATO Plan is to Occupy Libya by Fidel Castro

Oil has become the principal wealth in the hands of the great Yankee transnationals; through this energy source they had an instrument that considerably expanded their political power in the world.  It was their main weapon when they decided to easily liquidate the Cuban Revolution as soon as the first just and sovereign laws were passed in our Homeland: depriving it of oil.

Upon this energy source today’s civilization was developed.  Venezuela was the nation in this hemisphere that paid the highest price.  The United States became the lord and master of the huge oil fields that Mother Nature had bestowed upon that sister country.

At the end of the last World War, it started to extract greater amounts of oil from the oil fields ofIran, as well as those in Saudi Arabia, Iraq and the Arab countries located around them.  These became the main suppliers.  World consumption progressively increased to the fabulous figure of approximately 80 million barrels a day, including those being extracted on United States territory, to which later gas, hydro and nuclear energies were added.  Until the beginning of the twentieth century, coal had been the basic source of energy that made industrial development possible, before billions of automobiles and engines consuming the liquid fuel were produced.

The squandering of oil and gas is associated with one of the greatest tragedies, not in the least resolved, which is suffered by humankind: climate change.

When our Revolution arose, Algeria, Libya and Egypt were not yet oil producers and a great part of the abundant reserves of Saudi Arabia, Iraq, Iran and the United Arab Emirates were still to be discovered.

In December of 1951, Libya becomes the first African country to attain its independence after WW II, during which its territory was the stage for important battles between the troops of Germany and theUnited Kingdom, conferring fame and glory on Generals Erwin Rommel and Bernard L. Montgomery.

Ninety-five percent of its territory is completely made up of desert.  Technology permitted the discovery of vital oilfields of excellent quality light oil that today reach one million 800 thousand barrels a day along with abundant deposits of natural gas.  Such riches allowed it to reach life expectancy that is almost at 75 years of age and the highest per capita income in Africa.  Its harsh desert is located over an enormous lake of fossil waters, equivalent to more than three times the land area of Cuba; this has made it possible to construct a broad network of pipelines of fresh water that stretch from one end of the country to the other.

Libya, which had a million inhabitants when it attained independence, today has somewhat more than 6 million.

The Libyan Revolution took place in the month of September of the year 1969. Its main leader was Muammar al-Gaddafi, a soldier of Bedouin origin who, in his early years, was inspired by the ideas of the Egyptian leader Gamal Abdel Nasser.  Without any doubt, many of his decisions are associated with the changes that were produced when, as in Egypt, a weak and corrupt monarchy was overthrown in Libya.

The inhabitants of that country have age-old warrior traditions.  It is said that ancient Libyans were a part of Hannibal’s army when he was at the point of destroying Ancient Rome with the troops that crossed the Alps.

One can agree with Gaddafi or not.  The world has been invaded with all kinds of news, especially using the mass media.  One has to wait the necessary length of time in order to learn precisely what is the truth and what are lies, or a mixture of events of every kind that, in the midst of chaos, were produced in Libya.  For me, what is absolutely clear is that the government of the United States is not in the least worried about peace in Libya and it will not hesitate in giving NATO the order to invade that rich country, perhaps in a matter of hours or a few short days.

Those who with perfidious intentions invented the lie that Gaddafi was headed for Venezuela, just as they did yesterday afternoon on  Sunday the 20th of February, today received an fitting response from Foreign Affairs Minister  Nicolás Maduro when he literally stated that he was “wishing that the Libyan people would find, in the exercise of their sovereignty, a peaceful solution to their difficulties, that would preserve the integrity of the Libyan people and nation, without the interference of imperialism…”

As for me, I cannot imagine that the Libyan leader would abandon his country; escaping the responsibilities he is charged with, whether or not they are partially or totally false.

An honest person shall always be against any injustice being committed against any people in the world, and the worst of all, at this moment, would be to remain silent in the face of the crime that NATO is getting ready to commit against the Libyan people.

The leadership of that war-mongering organization has to do it.  We must condemn it!

Fidel Castro Ruz

February 21, 2011



February 24, 2011 Posted by | African affairs, Al Quds, Blackseanews Agency, Communism, Diplomacy, Eastern Europe, Ecology, Economy, Environment, European Council on International Relations, Fidel Castro, Foreign policy, History, Informations, Institute of International Relations and Economic Cooperation, Institutul de Relatii Internationale si Cooperare Economica, International Relation, Islam, Latin America, Leaders, Mass media, News, North Atlantic Treaty Organization, Open Letter, Orient, Politics, Religion, Romanian economy, Romanian Foreign Policy, Socialism, Turism, United States, War Crimes | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment





Barack Obama este un fanatic al sistemului capitalist imperialist impus de Statele Unite lumii. ”Dumnezeu binecuvîntează Statele Unite”, își încheie discursurile.

Unele dintre faptele sale au rănit sensibilitatea opiniei mondiale, care a văzut cu simpatie victoria cetățeanului afro-american în fața  candidatului extremei drepte din această țară. Pe seama uneia din cele mai profunde crize economice  cunoscute de omenire și pe seama durerii provocate de  tinerii nordamericani care și-au pierdut viața sau au fost răniți sau mutilați în războaiele genocide de cucerire  ale predecesorului său, a obținut voturile majorității de 50% a americanilor care se ostenesc să meargă la urne în această țară democratică.

Dintr-un elementar simț etic, Obama ar fi trebuit să se abțină de a accepta Premiul Nobel pentru Pace cînd deja decisese să trimită patruzeci de mii de soldați la un război absurd în inima Asiei.

Politica militaristă, jefuirea  resurselor naturale, schimburile inegale ale actualei administrații cu țările sărace din Lumea a Treia, nu diferă cu nimic de cele ale predecesorilor, aproape toată extrema dreaptă, cu unele excepții, de-a lungul secolului trecut.

Documentul antidemocratic impus la Conferința la vîrf de la Copenhaga comunității internaționale – care a dat crezare promisiunii sale de a coopera  cu lupta contra schimbării climatice – a fost  un alt fapt care a decepționat  pe multe persoane din lume. Statele Unite, cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră, nu erau dispuse  să facă sacrificiile necesare în ciuda  vorbelor  lingușitoare ale Președintelui.

Ar fi interminabilă lista contradicțiilor dintre ideile  pe care națiunea cubaneză le-a apărat cu mari sacdrificii  timp de jumătate de secol și politica  acestui imperiu colosal.

În ciuda acestui fapt,  nu nutrim nici un resentiment față de Obama, și cu atît mai puțin contra poporului Statelor Unite. Considerăm că Reforma Sanitară a constituit o importantă bătălie și un succes al guvernului său. Totuși pare ceva  într/adevăr insolit că la 234 de ani de la Declarația de Independență, de la Philadelphia din anul 1776, inspirată din ideile  enciclopediștilor francezi, guvernul acestei țări a aprobat asistența medicală pentru imensa majoritate a cetățenilor, ceva ce în Cuba se face pentru toată populația de jumătate de secol în pofida  blocadei crude și inumane impuse și încă în vigoare din partea țării celei mai puternice care a existat vreodată. Înainte, după aproape un secol de independență și  după  războiul sîngeros, Abraham Lincoln a  reușit să obțină libertatea legală  a sclavilor.

Pe de altă parte, nu pot să nu mă gîndesc la o lume în care peste o treime din populație este lipsită de  asistență medicală și medicamente esențiale pentru a asigura sănătatea, situație care se va agrava pe măsură ce schimbarea climatică, lipsa apei și a alimentelor vor fi tot mai mari, într-o lume globalizată în care populația crește,  pădurile dispar, suprafețele de pămînt arabil  se diminuează, aerul devine irespirabil și specia umană  care trăiește aici – apărută acum mai puțin de 200 000 de ani, adică  3,5 miliarde de ani după ce au apărut primele forme de viață pe planetă –  este amenințată să dispară ca specie.

Admițînd că reforma sanitară înseamnă un succes pentru guvernul Obama,  actualul Președinte al Statelor Unite nu poate ignora faptul că schimbarea climatică înseamnă o amenințare pentru sănătatea și, mai rău, pentru propria existență a tuturor  țărilor din lume, cînd creșterea temperaturii – dincolo de limitele critice  care  sunt la vedere – topește apa înghețată a ghețarilor, și zecile de milioane de kilometri cubi înmagazinați în enormele  calote de gheață acumulate în Antarctica, Groenlanda și Siberia se topesc în cîteva zeci de ani, lăsînd sub apă toate instalațiile  portuare din lume și pămînturile  unde azi trăiesc, se hrănesc și lucrează o mare parte a populației mondiale.

Obama, liderii țărilor bogate și aliații lor, savanții și centrele sofisticate de cercetări cunosc acest lucru; este imposibil să-l ignore.

Înțeleg satisfacția cu care este exprimat și recunoaște, în discursul prezidențial, aportul membrilor Congresului și  al administrației care au făcut posibil miracolul reformei sanitare, ceea ce întărește poziția guvernului în fața lobbyștilor și mercenarilor politicii care  limitează facultățile administrației. Ar fi mai rău dacă cei care au comis torturile, asasinatele comandate și genocidul vor ocupa din nou guvernul Statelor Unite.  Ca persoană indubitabil inteligentă și suficient de bine informată, Obama știe că nu există nici o exagerare în cuvintele mele. Sper ca prostiile  pe care uneori le spune despre Cuba  să nu-i  întunece inteligența.

După succesul în această bătălie pentru dreptul la sănătate a tuturor americanilor, 12 milioane de imigranți, în imensa lor majoritate latinoamericani, haitieni și din alte țări din Caraibe  reclamă legalizarea prezenței lor în Statele Unite, unde fac muncile cele mai dure de care nu se poate lipsi societatea americană, în care sunt arestați, despărțiți de familiile lor și retrimiși în țările lor.

Imensa majoritate  a emigrat în America de Nord ca  urmare a tiraniilor impuse de Statele Unite țărilor din  zonă și a sărăciei brutale  la care au fost supuși ca urmare a jefuirii resurselor  și a schimburilor inegale.  Ajutoarele de familie constituie  un procent ridicat din PIB-ul economiilor acestor țări. Acum ei așteaptă un act de justiție elementară. Dacă poporului cubanez i s-a impus o Lege de Acomodare, care promovează furtul de creiere și  lipsirea de tinerii ei instruiți, de ce  se folosesc metode atît de brutale cu ceilalți imigranți ilegali din țările latinoamericane și caraibiene?

Devastatorul cutremur care a zguduit  Haiti / țara cea mai săracă din America Latină, care tocmai a suferit o catastrofă naturală fără precedent  cu moartea a peste 200 000 de persoane – și teribilele pierderi economice  pe care un alt fenomen similar le-a provocat în Chile, sunt dovezi elocvente  a pericolelor care amenință așa zisa civilizație și necesitatea luării unor măsuri drastice care să-i redea speciei umane speranța să va supraviețui.

Războiul Rece n-a adus nici un beneficiu populației mondiale. Imensa putere economică, tehnologică și științifică a Statelor Unite n-ar putea supraviețui tragediei care planează asupra planetei. Președintele Obama trebuie să caute în computerul său datele pertinente și să stea de vorbă cu savanții cei mai eminenți; va vedea cît de departe se află țara sa de a fi modelul pe care-l preconizează pentru omenire.

Prin condiția sa de afro-american,  acolo a suferit afronturile discriminării, după cum narează în cartea sa”Visurile tatălui meu”; acolo a cunoscut sărăcia în care trăiesc milioane de americani; acolo s-a educat, dar tot acolo  s-a bucurat   ca profesionist de succes  de privilegiile clasei mijlocii bogate, și a  sfîrșit prin a idealiza sistemul social în care criza economică,  viețile americanilor  sacrificați inutil și indiscutabilul său talent politic  i-au adus victoria electorală.

În ciuda acestui fapt, pentru dreapta cea mai recalcitrantă, Obama este un extremist, și-l amenință că vor continua bătălia în Senat pentru a neutraliza efectele  reformei sanitare și a o sabota deschis în cîteva state ale Uniunii, declarînd neconstituțională Legea aprobată.

Problemele epocii noastre sunt  încă și mai grave.

Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și alte organisme internaționale de creditare, sub controlul strict al Statelor Unite,  permit ca marile bănci americane –  creatoare de paradisuri fiscale și responsabile de haosul financiar  de pe planetă – să fie secătuite de guvernele acestei țări la fiecare criză din cele atît de frecvente și crescînde ale sistemului.

Rezerva Federală a Statelor Unite emite după bunul plac devize convertibile care  finanțează războaiele de cucerire,  cîștigurile Complexului Militar Industrial, bazele militare răspîndite în lume și marile investiții cu care transnaționalele controlează economia multor țări din lume. Nixon a suspendat unilateral acoperirea dolarului în aur,  iar în băncile din New York se  păstrează șapte mii de tone de aur, ceva mai mult de 25% din rezervele mondiale  din acest metal, cifră care la sfîrșitul  celui de-al doilea război mondial depășea 80%.  Se argumentează că datoria publică depășește cele 10 de  milioane de miliarde de dolari,  ceea ce  depășește 70% din PIB, ca o povară care se transferă noilor generații.  Asta se afirmă cînd  realitatea este că economia mondială este cea care plătește această datorie cu enormele cheltuieli în bunuri și servicii pe care le aduce pentru a achiziționa dolari americani cu care marile transnaționale ale acestei țări au pus stăpînire pe o parte considerabilă  a bogățiilor lumii și susțin societatea de consum a acestei țări.

Oricine înțelege că un asemenea sistem este de nesusținut, și pentru ce sectoarele cele mai bogate din Statele Unite și aliații lor din lume apără un sistem  care se susține numai cu ignoranță, minciuni și reflexe condiționate semănate în opinia publică de monopolul mediilor de comunicare în masă, inclusiv rețelele principale de Internet.

Astăzi, schela se prăbușește în fața  avansării accelerate a schimbării climatice și a funestelor consecințe, care pun omenirea în fața unei dileme excepționale.

Războaiele dintre puteri nu mai par să fie soluția posibilă la marile contradicții, așa cum a fost pînă în a doua jumătate a secolului XX; dar, la rîndul lor, au  acționat  în așa măsură asupra factorilor care fac posibilă supraviețuirea umană încît pot pune  capăt  prematur existenței speciei actuale inteligente care locuiește pe planeta noastră.

Acum cîteva zile mi-am exprimat convingerea că, în lumina cunoștințelor științifice atinse astăzi, omul va trebui să-și rezolve problemele  pe planneta Terra,  pentru că nu va putea niciodată să parcurgă distanța care  desparte Soarele de steaua cea mai apropiată, situată la  patru ani lumină, viteză care echivaleză cu 300 000 km pe secundă – după cum cunosc și elevii  de școală gimnazială -,  dacă  în jurul acelui soare ar exista o planetă asemănătoare  cu frumoasa noastră Terra.

Statele Unite investesc  sume fabuloase  pentru a  afla dacă pe planeta Marte există apă, și dacă a existat sau există vreo formă elementară de viață. Nimeni nu știe de ce,  cum nu este din pură  curiozitate științifică. Milioane de specii  dispar în ritm crescător pe planeta noastră și  fabuloasele cantități de apă  sunt otrăvite  în permanență.

Noile legi ale științei – plecînd de la formulele lui Eistein  ale energiei și materiei, și teoria  marii explozii ca origină a milioanelor de constelații și infinități de stele sau alte ipoteze – au dat naștere la schimbări profunde în conceptele fundamentale   ca spațiul și timpul, care ocupă atenția și  analizele  teologilor. Unul dintre ei, prietenul nostru brazilian Frei Betto, abordează tema în cartea sa ” Opera artistului: O viziune holistică a Universului”, prezentată la ultimul Tîrg Internațional de Carte de la Havana.

Progresele științei din ultimii o sută de ani au impactat abordările tradiționale care au prevalat de-a lungul a mii de ani în științele sociale și chiar în Filozofie și Teologie.

Nu este mic interesul pe care cei mai onești gînditori îl acordă noilor cunoștințe, dar nu știm absolut nimic ce gîndește președintele Obama  despre compatibilitatea societăților de consum și știință.

Pînă atunci, merită osteneala să medităm din cînd în cînd la aceste teme. Cu siguranță nu din această cauză va înceta omul să viseze și să ia lucrurile  cu seninătatea  cuvenită și nervi de oțel. Este datoria, cel puțin, a acelor care au ales meseria de politician și  scopul nobil și inalienabil  al unei societăți umane solidare și juste.



24 martie 2010


March 30, 2010 Posted by | Blackseanews Agency, Diplomacy, Ecology, Economy, Environment, Fidel Castro, Foreign policy, History, Informations, International Relation, Latin America, Leaders, Mass media, News, Open Letter, Politics, Tourism, Travel, United States | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment




În Reflecţia din 14 ianuarie, la două zile după catastrofa din Haiti care a distrus această ţară soră şi vecină am scris: „Cuba în pofida faptului că este o ţară săracă şi blocată, de mulţi ani cooperează cu poporul haitian. Circa 400 de medici şi specialişti din domeniul sănătăţii prestează cooperare gratuită poporului haitian. În 127 din cele 137 de comune ale ţării lucrează zi de zi medicii noştri. Pe de altă parte, nu mai puţin de 400 de tineri haitieni s-au format ca medici în Patria noastră. Vor lucra acum cu întăririle medicale ale noastre care au plecat ieri în Haiti ca să salveze vieţi în situaţia critică.

Se pot mobiliza, deci, fără un efort special, până la 1 000 de medici şi specialişti în domeniul sănătăţii care deja sunt aproape toţi acolo şi dispuşi să coopereze cu orice alt stat care vrea să salveze vieţi haitiene şi să-i trateze pe răniţi.” „Situaţia este dificilă – ne-a comunciat şefa Brigăzii Medicale Cubaneze – dar am început deja să-i salvăm pe oameni.” Oră de oră, zi şi noapte, în puţinele spitale care au rămas în picioare, în corturi sau în parcuri şi locuri deschise, din teama populaţiei faţă de noi cutremure, profesioniştii cubanezi din sănătate au început să lucreze fără odihnă. Situaţia era mai gravă decât ne imaginam la început. Zeci de mii de răniţi stigau după ajutor pe străzile din Port-au-Prince, şi un număr incalculabil de persoane zăceau, vii sau moarte, sub ruinele de pământ sau tencuială cu care-şi îşi construiesc locuinţele i8mensa majoritate a populaţiei. Edificii, chiar mai solide, s-au prăbuşit. A fost nevoie şi să-i găsim, în mijlocul cartierelor distruse pe medicii haitieni absolvenţi ai ELAM, dintre care mulţi au fost afectaţi direct sau indirect de tragedie. Funţionari ai Naţiunilor Unite au rămas prinşi în câteva din hotelurile lor şi s-au pierdut zeci de vieţi, inclusiv a câtrorva şefi ai MINUSTAH, o forţă a Naţiunilor Unite, şi nu se ştia nimic de soarta a sute de alţi membrii ai personalului. Palatul Prezidenţial din Haiti s-a prăbuşit. Multe instalaţii publice, chiar câteva spitale, au devenit nişte ruine. Catastrofa a cutremurat lumea, care a pputut vedea ce se întâmplase prin imaginile redate de principalele canale itnernaţionale de televiziune. Din toate părţile, guvernele au anunţat trimiterea de experţi în salvare, alimente, medicamente, echipamente şi alte resurse. În conformitate cu poziţia publică formulată de Cuba, personal medical de alte naţionalităţi, ca spanioli, mexicani, columbieni şi din alte ţări, au lucrat fără preget împreună cu medicii noştri în isntalaţiile pe care le-am improvizat. Organizaţii ca OPS şi ţări prietene ca Venezuela şi din alte ţări au furnizat medicamente şi resurse variate. Absenţa totală a discriminării şi şovinismului a caracterizat conduita impecabilă a profesioniştilor cubanezi şi a conducătorilor lor.

Cuba, la fel ca tot ce a făcut în situaţii similare, ca atunci când uraganul Katrina a făcut ravagii în oraşul New Orleans şi a pus în pericol viaţa a mii de americani, s-a oferit să trimită o brigadă medicală completă pentru a coopera cu poporul Statelor Unite, o ţară care, aşa cum se ştie, are resurse imense, dar ceea ce era nevoie erau medici pregătiţi şi echipaţi pentru a salva vieţi. Prin situarea geografică, peste o mie de medici din Brigada „Henry Reeve” erau organizaţi şi pregătiţi cu medicamente şi materialele necesare pentru a pleca la orice oră din zi sau din noapte spre acel oraş american. Prin mintea noastră nici măcar n-a trecut ideea că Preşedintele acestei ţări va respinge oferta şi va permite ca un număr de americani care puteau fi salvaţi să-şi piardă viaţa. Eroarea acestui guvern poate a fost incapacitatea de a înţelege că poporul Cubei nu vede în poporul american un inamic, şi nici nu-l consideră vinovat de agresiunile pe care le-a suferit Patria noastră. Acel guvern n-a fost nici capabil să înţeleagă că ţara noastră nu are nevoie să cerşească favoruri sau iertare de la cei care timp de jumătate de secol au încercaat în zadar să ne îngenunchieze. Ţara noastră, la fel ca în cazul Haiti, a acceptat imediat cererile de survol în regiunea orientală a Cubei şi alte facilităţi de care aveau nevoie autorităţile din Statele Unite pentru a presta asistenţă cât mai rapid posibil cetăţenilor americani şi haitieni afectaţi de cutremur. Aceste norme au caracterizat conduita etică a poporului nostru care, cu mărinimia şi fermitatea lui, au constituit trăsăturile permanente ale politicii noastre externe. Acest lucru îl ştiu bine cei care au fost adversarii noştri pe arena internaţională. Cuba va apăra ferm opinia că tragedia care a avut loc în Haiti, ţara cea mai săracă din emisfera occidetnală, constituie o provocare a ţărilor bogate şi puternice din comunitatea internaţională. Haiti este produsul net al sistemului colonial, capitalist impersialist impus lumii. Atât sclavia din Haiti cât şi ulterioara lui sărăcie au fost impuse din exterior. Teribilul seism s-a produs după Conferinţa de la Copenhaga, unde au fost călcate în picioare drepturile cele mai elementare a 192 de state care fac parte din Organizaţia Naţiunilor Unite.

După tragedie s-a dezlănţuit în Haiti o competiţie pentru adoptarea precipitată şi ilegală de copii, care a obligat ca UNICEF să ia măsuri preventive contra dezrădăcineării multor copii, lucru care ar lipsi familiile de asemenea drepturi. Numărul de victime mortale depăşeşte deja o sută de mii. Un număr ridicat de cetăţeni şi-au pierdut braţele sau picioarele, sau au suferit fracturi care necesită reabilitare pentru a putea munci sau pentru a-şi duce viaţa. 80% din ţară trebuie reconstruită şi creată o economie suficient de dezvoltată pentru a satisface nevoile pe măsura capacităţilor productive. Reconstrucţia Europei sau Japoniei, plecând de la capacitatea productivă şi nivelul tehnic al populaţiei, era o sarcină relativ simplă în comparaţie cu efortul ce trebuie făcut în Haiti. Acolo, ca în mare parte din Africa şi alte zone din Lumea a Treia, este indispensabil să creezi condiţiile petnru o dezvoltare sustenabilă. În numai 40 de ani omenirea va avea peste 9 miliarde de locuitori, şi se confruntă cu provocarea unei schimbări climatice pe care oamenii de ştiinţă o acceptă ca pe o realitate inevitabilă. În toiul tragediei haitiene, fără ca nimeni să ştie cum şi de ce, mii de soldaţi din unităţile de infanterie marină a Statelor Unite, trupe aero-purtate din Divizia 82 şi alte forţe militare au ocupat teritoriul Haiti. Şi mai rău, nici Organizaţia Naţiunilor Unite, nici Guvernul Statelor Unite n-au oferit o explicaţie opiniei publice mondiale a acestor mişcări de forţe. Câteva guverne se plâng că mijloacele lor aeriene nu au putut ateriza şi transporta resursele umane şi tehnice trimise în Haiti. La rândul lor, diverse ţări anunţă trimiterea suplimentară de soldaţi şi echipamente militare. Asemenea fapte, din punctul meu de vedere, vor contribui la haotizarea şi complicarea ajutorului internaţional, şi aşa complicat.

Este necesar să se discute serios tema şi să fie atribuit Organizaţiei Naţiunilor Unite rolul de coordonator care-i revine în această chestiune delicată. Ţara noastră îndeplineşte o sarcină strict umanitară. În măsura posibilităţilor sale va contribui cu resursele umane şi materiale care-i stau la îndemână. Voinţa poporului nostru, mândru de medicii săi şi cooperanţi în chestiunile vitale, este mare şi va fi la înălţimea împrejurărilor. Orice cooeprare importantă care este oferită ţării noastre nu va fi respinsă, dar acceptarea va fi subordonată în întregime importanţei şi stringenţei ajutorului de care este nevoie de resurse umane ale ţării noastre. Este just să consemnăm că, până în acest moment, modestele nostre mijloace aeriene şi importantele resurse umane pe care Cuba le-a pus la dispoziţia poporului haitian nu au întâmpinat nici o dificultate să ajungă la destinaţie.

 Noi trimitem medici, nu soldaţi!


23 ianuarie 2010

January 25, 2010 Posted by | Diplomacy, Ecology, Economy, Environment, Fidel Castro, Foreign policy, History, Informations, International Relation, Latin America, Leaders, Mass media, News, Open Letter, Politics, Religion, United States | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment



Fidel Castro


The meeting in Costa Rica didn’t, nor could it, lead to peace.  The people of Honduras are not at war, it’s just the perpetrators of the coup who are using weapons against the people.  One should demand that they cease their war against the people.  That meeting between Zelaya and the coup was only good for discrediting the constitutional president and wearing away at the energies of the Honduran people.

World public opinion learned about what was happening in that country through the images broadcast by international television, basically Telesur, which without losing a single second, faithfully broadcast each one of the events happening in Honduras, the speeches made and the unanimous agreements of the international bodies against the coup.

The world could watch the blows that rained down on men and women, the thousands of tear gas bombs thrown into the crowd, the rude gestures with weapons of war and the shots intended to intimidate, wound or murder citizens.

The idea that the US ambassador in Tegucigalpa, Hugo Llorens, didn’t know about or discouraged the coup is absolutely false.  He knew about it, just like the American military advisors who didn’t stop for a minute in their training of Honduran troops.

Today we know that the idea to promote a peace process from Costa Rica arose from the offices of the State Department, in order to contribute to the strengthening of the military coup.

The coup was conceived and organized by unscrupulous characters on the far-right, who were officials in the confidence of George W. Bush and had been promoted by him.

All of them, without exception, have a thick file of activities against Cuba.  Hugo Lorens, the ambassador in Honduras since the middle of 2008, is a Cuban-American.  He is part of the group of aggressive US ambassadors in Central America, made up of Robert Blau, the ambassador in El Salvador, Stephen McFarland in Guatemala and Robert Callahan in Nicaragua, all appointed by Bush in the months of July and August of 2008.

The four of them follow the line of Otto Reich and John Negroponte who, together with Oliver North, were responsible for the dirty war against Nicaragua and the death squads in Central America that cost the peoples of the region tens of thousands of lives.

Negroponte was Bush’s representative at the United Nations, the US intelligence tsar, and finally under-secretary of State.  Both he and Otto Reich, using different routes, were behind the coup in Honduras.  

The base at Soto Cano in that country, home to the Joint Task Force-Bravo of the US Armed Forces, is the main point of support for the coup d’état in Honduras.  

The United States has the dismal plan to create five more military bases around Venezuela, with the excuse of replacing the one in Manta, Ecuador.

The absurd adventure of the coup d’état in Honduras has created a really complicated situation in Central America that cannot be resolved with trickery, deceit and lies.

Every day we learn about new details in the US implication in that action that will also have serious repercussions in all of Latin America. 

The idea of a peace initiative from Costa Rica was transmitted to the president of that country from the State Department when Obama was in Moscow and he was declaring at a Russian university that the only president of Honduras was Manuel Zelaya.

The perpetrators of the coup were in a predicament.  The initiative transmitted to Costa Rica was seeking the goal of saving them.  It is clear that every day of delay has a cost for the constitutional president and tends to dilute the extraordinary international support he has received.  The Yankee manoeuvre does not increase the possibilities for peace, just the opposite, it decreases them, and the danger of violence grows, since the peoples of our America will never resign themselves to the fate that has been programmed for them.

With the Costa Rica meeting, the authority of the UN, the OAS and the other institutions that committed their support to the people of Honduras is being questioned. 

When Micheletti, the de facto president, yesterday announced that he is willing to step down from his position if Zelaya resigns, I already knew that the State Department and the military in the coup had agreed to replace him and send him again to Congress as part of the manoeuvre.

The only correct thing to do at this moment is to demand that the government of the United States ceases its intervention, stops giving military aid to the coup and pulls out its Task Force from Honduras. 

What they want to demand from the Honduran people in the name of peace is to deny all the principles for which all the nations of this hemisphere have fought. 

 “Respect for the rights of others means peace”, said Juárez.

July 30, 2009 Posted by | Diplomacy, Economy, Foreign policy, History, Informations, International Relation, Leaders, Mass media, News, Open Letter, Politics, United States | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment




    În reflecţia scrisă în noaptea de joi, 25, acum trei zile, am spus: „Nu ştim ce se va întâmpla în această noapte sau mâine în Honduras, dar  atitudinea curajoasă a lui Zelaya va rămâne în istorie.”   Cu două paragrafe mai sus semnalam: „…Ceea ce se va întâmpla acolo va fi un test pentru OSA şi pentru actuala administraţie a Statelor Unite.”

    Preistorica instituţie interamericană se reunise la Washington, şi printr-o palidă şi călduţă rezoluţie a promis să facă demersurile pertinente imediat pentru a  ajunge la o armonie între părţile  în divergenţă. Adică, o negociere între pucişti şi Preşedintele constituţional al Honduras.    Înaltul şef militar care continua să fie la comanda Forţelor Armate honduriene făcea declaraţii publice în dicrepanţă cu poziţiile Preşedintelui, în timp ce numai în mod pur formal îi recunoştea autoritatea.    Nu aveau nevoie de altceva puciştii de la OSA. I-a durut în cot de prezenţa unui mare număr de observatori internaţionali care au venit în ţară pentru a urmări  o consultare populară, cărora Zelaya le-a vorbit până târziu noaptea. Înainte de ivirea zorilor de azi au  lansat circa  200 de soldaţi profesionişti bine antrenaţi şi înarmaţi contra  reşedinţei Preşedintelui,  ei au îndepărtat brutal escadronul Gărzii de Onoare şi l-au sechestrat pe Zelaya,  care dormea în acele momente, l-au dus la baza aeriană, l-au urcat cu forţa într-un avion şi l-au dus pe un aeroport din Costa Rica.    La ora 8:30 dimineaţa, am aflat de la Telesur ştirea asaltării Casei Prezidenţiale şi a sechestrării. Preşedintele nu a putut să asiste la actul iniţial  al consultării populare care avea loc în această duminică. Nu se ştia ce făcuseră cu el.

    Canalul oficial de televiziune a fost închis. Voiau să împiedice răspândirea prematură  a acţiunii trădătoare prin Telesur şi Cubavision Internacional, care informau despre evenimente.  De aceea au suspendat centrele de retransmisie şi au sfârşit prin a întrerupe electricitatea în toată ţara.  Congresul şi înaltele tribunale amestecate în conspiraţie nu publicaseră deciziile care  justificau conjuraţia.  Mai întâi au săvârşit incalificabila lovitură militară şi apoi au legalizat-o.    Poporul s-a trezit cu faptele consumate şi a început să reacţioneze cu indignare crescândă. Nu se ştia de soarta lui Zelaya. Trei ore mai târziu, reacţia populară  era de aşa natură încât s-au văzut femei lovindu-i cu pumnul pe soldaţii ale căror arme aproape că le cădeau din mână din pură stupoare şi nervozitate. Iniţial mişcările păreau cele ale unei lupte ciudate contra fantomelor,  mai apoi încercau să acopere cu mâinile camerele  de la Telesur,  îi luau la ochi cu puştile tremurânde pe reporteri, şi din când în când, în timp ce mulţimea înainta, soldaţii dădeau înapoi.  Au trimis transportoare blindate cu tunuri şi mitraliere. Populaţia   ţinea piept fără teamă blindatelor; reacţia populară era uimitoare.

     În jurul orei 2 după amiaza,  în înţelegere cu puciştii, o majoritate domesticită a Congresului l-a demis pe Zelaya, Preşedintele Constituţional al Honduras, şi a desemnat un nou Şef de Stat,  afirmând către lume că acesta demisionase, prezentând o semnătură falsificată. După câteva minute, Zelaya, de la un aeroport din Costa Rica, a informat despre cele petrecute şi a dezminţit categoric ştirea demisiei sale.  Conspiratorii s-au făcut de râs în faţa lumii.     Multe lucruri s-au întâmplat astăzi. Cubavision  s-a dedicat în întregime demascării loviturii, informând tot timpul populaţia noastră.

     Au fost fapte cu caracter net fascist, care chiar dacă erau de aşteptat  uimesc.     Patricia Rodas, ministrul Relaţiilor Externe al Honduras, a fost după Zelaya obiectivul fundamental al puciştilor.  Un alt detaşament a fost trimis la reşedinţa ei. Ea, curajoasă şi hotărâtă, s-a mişcat rapid, n-a pierdut nici un minut ca să denunţe prin toate mijloacele lovitura. Ambasadorul nostru luase legătura cu Patricia pentru a cunoaşte situaţia, aşa cum au făcut şi alţi ambasadori.  La un moment dat le-a solicitat reprezentanţilor diplomatici ai Venezuelei, Nicaraguăi şi Cubei să vină să se întâlnească cu ea, care,  hărţuită cu ferocitate, avea nevoie de protecţie diplomatică. Ambasadorul nostru, care din prima clipă era autorizat să dea  sprijinul maxim ministrului constituţional şi legal, a  plecat s-o întâlnească  la reşedinţa ei proprie. Pe când erau deja în casa ei,  comandamentul puciştilor l-a trimis pe maiorul Oceguerra s-o aresteze. Ei s-au pus în faţa femeii şi le-au spus că se află sub protecţie diplomatică şi nu o pot lua decât în compania ambasadorilor. Oceguerra a discutat cu ei şi a făcut-o în mod respectuos. După câteva minute au pătruns în casă vreo 12 sau 15  bărbaţi în uniforme şi  cu capul acoperit. Cei trei ambasadori o apără cu corpul lor pe Patricia; mascaţii acţionează cu brutalitate şi reuşesc s-o smulgă de lângă ambasadorii Venezuelei şi Nicaraguăi; Hernandez o apucă cu putere de un braţ, în timp ce mascaţii  îi târăsc pe cei doi spre o furgonetă;  îi duc la baza aeriană, unde reuşesc să-i separe, şi o iau.  Pe când era reţinut acolo, Bruno, care avea veşti despre sechestrare,  comunică cu el prin celular; un mascat încearcă să-i ia  cu brutalitate telefonul; ambasadorul cubanez,  care fusese deja lovit în casa Patriciei, le strigă: Nu mă împingeţi, cojones!” Nu-mi amintesc dacă cuvântul pe care l-a rostit  a fost vreodată folosit de Cervantes, dar fără îndoială ambasadorul Juan Carlos Hernandez a îmbogăţit limba noastră.     Apoi i-au dat drumul pe o şosea departe de misiune şi înainte să-l abandoneze i-au spus că dacă vorbeşte s-ar putea să i se întâmple ceva şi mai rău. „Nimic nu este mai rău ca moartea!”, le-a răspuns el cu demnitate, „şi  de asta nu mă tem de voi.” Locuitorii din zonă l-au ajutat să se întoarcă la ambasadă de unde imediat  a luat din nou legătura cu Bruno.

     Cu comandanţii puciştilor nu se poate negocia, trebuie să li se ceară  demisia şi ca alţi ofiţeri mai tineri şi  ne-cumpăraţi de oligarhie să ocupe conducerea militară; sau nu va fi niciodată un guvern „al poporului,  pentru popor şi prin popor” în Honduras.    Puciştii,  încercuiţi şi izolaţi, nu au nici o salvare posibilă dacă se  abordează problema cu fermitate.    Până şi doamna Clinton a declarat în orele după-amiezii că Zelaya este singurul Preşedinte al Honduras, şi puciştii hondurieni nici măcar nu respiră fără ajutorul Statelor Unite.   

  În pijama până acum câteva ore, Zelaya va fi recunoscut de lume ca singurul Preşedinte Constituţional al Hondruas. 

Fidel Castro


July 6, 2009 Posted by | Economy, Foreign policy, History, Informations, Latin America, Mass media, News, Politics, Religion | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment