Centrul Diplomatic/Diplomatic Center

Centrul de Studii Politice si Diplomatie/ Center for Political Science and Diplomacy


On 24 February the Great Britain special forces supported by navy and aircrafts enter the air space of Libya in an act of agresion in order to support terrorist troops that are attacking Libyan people and government .The argument for this unparalleled infringement on a nation suzerainty : so called humanitarian mission.    This act of war was exactly what Fidel Castro predicted in 21 February : a western military intervention to subjugate Libyan oil and wealth.

In front of this all out assault on an independent country the world condemnation mounts : Cuba, Venezuela, Nicaragua and progressives organizations and mass media are strongly condemning  the latest imperialist invasion of Africa.

The Cynical Danse Macabre.

The policy of plundering imposed by the United States and their NATO allies in the Middle East has gone into a crisis. It has inevitably unravelled with the high cost of grains, the effects of which can be felt more forcefully in the Arab countries where, in spite of their huge resources of oil, the shortage of water, areas covered by desert and the generalized poverty of the people contrast with the enormous resources coming from the oil possessed by the privileged sectors.

While food prices triple, real estate fortunes and the treasures of the aristocratic minority reach millions of millions of dollars.

The Arab world, mainly Muslim in its culture and beliefs, has seen itself additionally humiliated by the imposition of blood and fire by a State that was not capable of fulfilling the basic obligations that were part of their origin, from the colonial order existing up to the end of WW II, by virtue of which the victorious powers created the United Nations Organization and imposed world trade and economy.

Thanks to the treason committed by Anwar El-Sadat at Camp David, the Palestinian State has not been able to exist, despite the UN treaties of November 1947, and Israel became a strong nuclear power, an ally of the United States and NATO.

The US Military Industrial Complex supplied Israel with tens of billions of dollars every year as well as to the very Arab States that were submitted and being humiliated by Israel.

The genie has escaped from the bottle and NATO doesn’t know how to control it.

They are going to attempt to wrest the most benefits from the regrettable events in Libya.  Nobody can know at this moment what is happening over there. All the figures and versions, even the most implausible ones, have been spread by the empire via the mass media, sowing chaos and disinformation.

It is obvious that inside Libya a civil war is brewing.  Why and how did this happen?  Who will pay the consequences? Reuters Agency, echoing the opinion of the well-known Nomura Bank of Japan, stated that oil prices could go beyond any limits:

“‘If Libya and Algeria suspend oil production, prices could reach a maximum of more than 220 dollars a barrel and OPEC’s inactive capacity would be reduced to 2.1 million barrels per day, similar to levels seen during the Gulf War and when values touched 147 dollars a barrel in 2008’, the bank asserted in an article.”

Who could pay that price these days? What would be the consequences in the midst of the food crisis?

The main NATO leaders are all worked up.  British Prime Minister David Cameron, ANSA informed, “…admitted in a speech in Kuwait that the western nations made a mistake in backing non-democratic governments in the Arab world.” One has to congratulate him on his frankness.

His French colleague Nicolas Sarkozy stated: “The extended brutal and bloody repression of the Libyan civilian population is disgusting”.

Italian Chancellor Franco Frattini stated as “‘believable’ the figure of one thousand dead in Tripoli […] ‘the tragic numbers shall be a bloodbath’.”

Hillary Clinton stated the following: “…the ‘bloodbath’ is ‘completely unacceptable’ and ‘it has to stop’…”

Ban Ki-moon spoke: “‘The use of violence in the country is absolutely unacceptable’.”

“…‘the Security Council will act according to whatever the international community decides’.”

“‘We are considering a series of options’.”

What Ban Ki-moon is really hoping is that Obama pronounces the last word.

The president of the United States spoke this Wednesday afternoon and stated that the Secretary of State would be leaving for Europe in order to agree with their NATO allies on the measures to be taken. On his face once could note the opportunity to spar with John McCain, the far-right-wing Republican senator, pro-Israel Senator Joseph Lieberman from Connecticut and the leaders of the Tea Party, in order to ensure the Democratic Party demands.

The empire’s mass media has prepared the terrain for action. There would be nothing strange about a military intervention in Libya; besides, with that, Europe would be guaranteed almost two million barrels of light oil per day, unless before that events would put an end to the leadership or the life of Gaddafi.

Anyway, Obama’s role is rather complicated. What will the reaction of the Arab and Muslim world be if blood should flow in abundance in that country as a result of that exploit? Would NATO intervention in Libya stem the revolutionary tidal wave surging in Egypt?

In Iraq, the innocent blood of more than a million Arab citizens was spilt when the country was invaded under false pretexts.  Mission accomplished!: proclaimed George W. Bush.

Nobody in the world would ever agree with the deaths of defenceless civilians in Libya or anywhere else. And I wonder: will the US and NATO apply that principle on the defenceless civilians that the unmanned Yankee planes and the soldiers of that organization kill every day in Afghanistan and Pakistan?

It is a cynical danse macabre.

Fidel Castro Ruz

February 23, 2011.

7:42 p.m.

February 27, 2011 Posted by | African affairs, Blackseanews Agency, Cold War, Communism, Diplomacy, Diplomatie, Eastern Europe, Environment, European Council on International Relations, Fidel Castro, Foreign policy, History, Information on Korea, Informations, Institute of International Relations and Economic Cooperation, Institutul de Relatii Internationale si Cooperare Economica, International Relation, Islam, Latin America, Leaders, Mass media, News, North Atlantic Treaty Organization, Open Letter, Orient, Oriental Art, Politics, Real Eastate, Romanian Revolution, Socialism | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment


A challenge to the US President by Fidel Castro

A few days now an article that contained a number of facts related to the oil spill that occurred 105 days ago was published. President Obama had authorized the drilling of that well because he trusted the capabilities of modern technology to produce oil –which he wanted to be available in abundance- thus relieving the United States of the dependence on the foreign supplies of such a vital product for the present civilization.  The excessive consumption of oil had already led to a vigorous protest by the environmentalists. Not even George W. Bush ever dared to take that step, given the bitter experience in Alaska with a tanker that carried the oil extracted from that area. The accident had occurred while searching for the product that is desperately needed in the consumers’ society that the newer generations inherited from the preceding ones, the only difference being that now everything moves at an unheard of speed. Scientists and environmentalists have explained the theories related to the catastrophes that occurred during hundreds of millions of years with the so called huge bubbles of methane that caused the gigantic tsunamis that swept across much of the planet.  Their winds, which reached twice the speed of sound, and their waves, which were 1 500 meters high killed 96 per cent of all living species.

They expressed their fear that in the Gulf of Mexico, which for some cosmic reason is the region of the planet where karstic rocks separate us from the enormous methane layer, the latter could be drilled, in this desperate quest for oil, with the very modern equipment used by the technology available today. After the oil spill caused by British Petroleum, the news agencies reported as follows:

“…The [US] Federal Government has warned people to keep away from the epicenter of operations, threatening to impose a 40 000 dollar fine for every transgression and carry out arrests in case there is any felonious act.

“…The EPA [The United States Environmental Protection Agency] has officially pointed out that Platform No. 1 is releasing methane, benzene, hydrogen sulphide and other toxic gases. Workers on the ground are now using modern protection means which include state- of- the art gas masks supplied by the military.”

Extremely transcendental events are becoming unusually frequent. The first and most imminent is the risk of a nuclear war after the sinking of the sophisticated flagship ‘Cheonan’ which, according to the South Korean government, was torpedoed from a Soviet-made submarine –both the torpedo and the submarine were manufactured more than 50 years ago- while other sources point to a unique possible and non-detectable cause: a mine planted by the US intelligence services on the Cheonan’s hull.  The government of the People’s Democratic Republic of Korea was soon to blame for that. This weird occurrence was followed a few days later by the adoption of Resolution 1929 of the UN Security Council, which called for an inspection of all Iranian merchant ships to begin in no later than 90 days.

A second event, which in part is already rendering its demolishing results, has been the progressive advance of  climate change, whose impact is even worse, which led to a denunciation contained in the documentary film “Home” produced by Yann Arthus-Bertrand with the participation of the most prestigious environmentalists of the world.  And now there is this oil spill in the Gulf of Mexico, a few miles away from our homeland, which has given rise to all sorts of concern. On July 20 a report by the EFE news agency referred to the statements made by the already well known Admiral Thad Allen, coordinator in charge of the oil spill cleanup in the Gulf of Mexico, who said he had authorized British Petroleum, the owner of the well and the one responsible for the spill, to continue for another 24 hours the tests to determine the soundness of the ‘Macondo’ structure after the installation, 10 days ago, of a new containment cap.” “According to official data, there are around 27 000 abandoned oil wells in the sea bed of the Gulf of Mexico…” “Ninety two days after the BP platform accident, the US government main concern is that the underground structure of the well is damaged and leaking oil through the rocks and flowing in multiple end points of the seafloor”It is the first time an official statement refers to the fear that the oil may start to emanate from the wells which are no longer productive.

Readers showing interest on the issue are now able to make a difference between the sensationalist and the scientific data. To me there is no satisfactory explanation for some facts.  Why Admiral Allen stated that “the main concern of the US Government is that the underground structure of the well is damaged and leaking oil through the rocks and flowing in multiple end points of the seafloor?   Why did BP state it can not be blamed for the crude that gushed 15 kilometers far from the blown out well? We will have to wait another 15 days for a relief well to be drilled, following a trajectory that is almost in parallel with the one that caused the spill, at a distance of no less than 5 meters one from the other, according to the Cuban group that analyzes the problem. Meanwhile we, as well educated children, should keep on waiting. If there is so much confidence in the well in parallel, why didn’t they resort to that measure before? What shall we do next if that action fails, as it has happened with all others?

In a recent exchange I held with a person too well informed about the details of the accident, given his country’s interests, I learned that because of the characteristics and the situation around the well, in that case there is no risk of a methane emanation there. No news on the subject was published on July 23. On the 24th, the news agency DPA stated that a “prominent US scientist had accused British Petroleum of bribing the experts that investigate the oil slick in the Gulf of Mexico to delay the publication of data, as was denounced by the scientist to the BBC network”, but it establishes no connection between that immorality and any possible damage in the structure of the sea floor, the oil emanations and the unusual levels of methane. On July 26, London’s most important media –BBC, Sunday Times, Sunday Telegraph, among others- reported that the “Board of Directors” of British Petroleum would “discuss today the timing of Chief Executive Hayward exit “over his handling of the Gulf of Mexico oil spill.” Notimex and El Universal of Mexico published that British Petroleum “…has not decided on any change among its executives”, and adds that “a meeting of the Board of Directors is due to take place this afternoon.” On the 27th, news agencies reported that the British Petroleum Chief Executive had been fired.

July 28: Twelve wire services and 14 countries, among them the US and several of its most important allies, made some embarrassing statements over the publication by Wikileaks of secret documents about the war in Afghanistan. Although Barack Obama admitted to be ‘concerned’ about the leak, […] he pointed out that the information is old and contained nothing new.”

That was a cynical statement.

“The founder of Wikileaks, Julian Assange, said that the documents are an evidence of the war crimes committed by the US troops.”

And they evidenced them so accurately that they have shaken the very foundations of American secrecy.  Such documents refer to the “deaths of civilians, which were never accounted for publicly”. This has created conflicts among the parties involved in the commission of such atrocities.As for the risks of methane emanations from the wells that are not in production, there is a complete silence. July 29: AFP reports the unimaginable.  Osama Bin Laden used to be a man of the US intelligence services:  “…Osama Bin Laden appears in the secret reports published by Wikileaks as an agent that is active, present and praised by his men in the Afghan-Pakistani border.”It was known that, during the Afghan war against the Soviet occupation, Osama collaborated with the United States, but the whole world thought that in his struggle against the foreign invasion he had accepted the support offered by the United States and NATO out of necessity and that, after that country was liberated, he refused foreign interference and created Al Qaeda to combat the United States.

Many countries, Cuba among them, condemn his terrorist methods which do not exclude the death of countless innocent victims. Just imagine how surprised the world’s public opinion was when it learned that Al Qaeda had been a creation of the government of that country.It was the justification used to launch the war on the Taliban in Afghanistan and one of the motives, among others, for the invasion and occupation of Iraq by the US troops later on.  These have been two countries where thousands of American youths have been killed and a great number of them have been maimed.  More than 150 000 American soldiers –joined by the members of the units of the belligerent NATO and other allies such as Australia and South Korea- have been indefinitely deployed in these two countries.

On July 29, the picture of a 22 year-old American youth, Bradley Manning, an intelligence analyst who leaked 240 000 classified documents to the website Wikileaks, was published. He has not pleaded guilty or innocent. However, nobody will be able to lay a finger on him.  The Wikileaks members have sworn they will spread the truth throughout the world. On July 30, the Brazilian theologian Frei Betto published an article entitled “Grito de la Tierra, Clamor de los Pueblos” (Cry of the Earth; Clamor of the Peoples).Two paragraphs summarize the essence of its content: “The Greeks of ancient times had already noticed it: Gaia, the Earth, is a living organism.  We all come from it, after 13 700 million years of evolution.  However, during the last 200 years, we have not learned how to take care of it; we turned it into a merchandise in exchange for which we hope to get maximum profits.” “Today, all forms of life in the planet, including the human species –two thirds of the world population survive under the poverty line- and the Earth itself are threatened.  To prevent the anticipation of the Apocalypse it is necessary to question the myths of modern times –such as market, development, nation States- all of them based on an instrumental rationale.”

On that same day, AFP published the following: “The People’s Republic of China disapproves of the unilateral sanctions adopted by the European Union against Iran, said today  Juang Yu, the spokesperson of the Chinese chancellery.” Likewise, Russia strongly protested against the condemnations that resulted from the sanctions adopted by that region that is in close alliance with the United States. On July 30, AFP reported that the Minister of Defense of Israel stated the following: “The sanctions that the United Nations adopted against Iran […] will not force that country to suspend its uranium enrichment activities aimed at manufacturing an atom bomb.”

On August 1st, AFP reported that “a top military official of the Guardians of the Revolution warned the United States today against a future attack against Iran.”“Israel did not rule out the possibility of a military action against Iran aimed at halting its nuclear program.”“The international community headed by Washington recently increased its pressure on Iran, which is accused of trying to equip itself with a nuclear weapon by means of a covert civil nuclear program.”“Javani’s assertions preceded a statement by the Chief of the US Joint Chiefs of Staffs, Michael Mullen, who reaffirmed this Sunday that the US has a plan to attack Iran to prevent it from getting nuclear weapons.”On August 2, a news published  by AFP, whose content was similar to the ones published by all other news agencies, read as follows:

“I have to travel to New York on September to attend the UN General Assembly.  I am ready to sit down with Obama, face to face, man to man, to talk freely about world issues in front of the media and find the best solution”, said Ahmadinejad during a speech broadcast by state television.”“But President Ahmadinejad warned that the dialogue should be based on mutual respect.”

“If they think they can swing around a wand and tell us that we should accept everything they say, this will never happen”, he added.  Western powers ‘do not understand that things have changed in the world’, he said.”

“You are supporting a country that has hundreds of atomic bombs; but you say you want to stop Iran, which could eventually have them some day…”The Iranians have declared that they would shoot one hundred missiles against each of the US and Israel ships that  blockade Iran as soon as they start inspecting an Iranian merchant ship.Thus, by the time Obama gives the order to comply with the Security Council Resolution, he would also be ordering the sinking of all US warships in that area.

No other US President has been faced with such a dramatic decision.  He should have foreseen that.

On this ocassion, for the first time in my life, I address myself to Barack Obama, the President of the United States:

You should know that it is in your power to offer humankind the only real possibility of peace.  Only once will you be able to make use of your prerogatives to give the order to open fire.It is quite possible that later on, after this traumatic experience, the solutions found will not lead us again to this apocalyptical situation. Every citizen in your country, even your worst left wing or right wing adversaries, will most certainly appreciate it, as will the people of the United States, which is in no way to blame for the situation created.I am asking you to deign to listen to this appeal  I am making to you on behalf of the Cuban people.

I understand that a quick response is not to be expected; nor will you ever give one.  Think it over and consult your specialists; ask your most powerful international allies and adversaries for their opinion about the subject.

I am not interested in honors or glory. Just do it! The world could truly get rid of both nuclear and conventional weapons.

The worst variant of all will be a nuclear war, which is already virtually inevitable.


Fidel Castro Ruz

August 3, 2010

August 9, 2010 Posted by | Al Quds, Bertrand Russell Tribunal, Blackseanews Agency, Diplomacy, Ecology, Economy, Environment, European Council on International Relations, Fidel Castro, Foreign policy, History, Ierusalim - Al Quds, Informations, Institute of International Relations and Economic Cooperation, International Relation, Islam, Latin America, Leaders, Mass media, News, Open Letter, Orient, Palestine, Politics, Religion, Russia, Russian Affairs, United Nations Global Compact, United States, War Crimes | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment





Barack Obama este un fanatic al sistemului capitalist imperialist impus de Statele Unite lumii. ”Dumnezeu binecuvîntează Statele Unite”, își încheie discursurile.

Unele dintre faptele sale au rănit sensibilitatea opiniei mondiale, care a văzut cu simpatie victoria cetățeanului afro-american în fața  candidatului extremei drepte din această țară. Pe seama uneia din cele mai profunde crize economice  cunoscute de omenire și pe seama durerii provocate de  tinerii nordamericani care și-au pierdut viața sau au fost răniți sau mutilați în războaiele genocide de cucerire  ale predecesorului său, a obținut voturile majorității de 50% a americanilor care se ostenesc să meargă la urne în această țară democratică.

Dintr-un elementar simț etic, Obama ar fi trebuit să se abțină de a accepta Premiul Nobel pentru Pace cînd deja decisese să trimită patruzeci de mii de soldați la un război absurd în inima Asiei.

Politica militaristă, jefuirea  resurselor naturale, schimburile inegale ale actualei administrații cu țările sărace din Lumea a Treia, nu diferă cu nimic de cele ale predecesorilor, aproape toată extrema dreaptă, cu unele excepții, de-a lungul secolului trecut.

Documentul antidemocratic impus la Conferința la vîrf de la Copenhaga comunității internaționale – care a dat crezare promisiunii sale de a coopera  cu lupta contra schimbării climatice – a fost  un alt fapt care a decepționat  pe multe persoane din lume. Statele Unite, cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră, nu erau dispuse  să facă sacrificiile necesare în ciuda  vorbelor  lingușitoare ale Președintelui.

Ar fi interminabilă lista contradicțiilor dintre ideile  pe care națiunea cubaneză le-a apărat cu mari sacdrificii  timp de jumătate de secol și politica  acestui imperiu colosal.

În ciuda acestui fapt,  nu nutrim nici un resentiment față de Obama, și cu atît mai puțin contra poporului Statelor Unite. Considerăm că Reforma Sanitară a constituit o importantă bătălie și un succes al guvernului său. Totuși pare ceva  într/adevăr insolit că la 234 de ani de la Declarația de Independență, de la Philadelphia din anul 1776, inspirată din ideile  enciclopediștilor francezi, guvernul acestei țări a aprobat asistența medicală pentru imensa majoritate a cetățenilor, ceva ce în Cuba se face pentru toată populația de jumătate de secol în pofida  blocadei crude și inumane impuse și încă în vigoare din partea țării celei mai puternice care a existat vreodată. Înainte, după aproape un secol de independență și  după  războiul sîngeros, Abraham Lincoln a  reușit să obțină libertatea legală  a sclavilor.

Pe de altă parte, nu pot să nu mă gîndesc la o lume în care peste o treime din populație este lipsită de  asistență medicală și medicamente esențiale pentru a asigura sănătatea, situație care se va agrava pe măsură ce schimbarea climatică, lipsa apei și a alimentelor vor fi tot mai mari, într-o lume globalizată în care populația crește,  pădurile dispar, suprafețele de pămînt arabil  se diminuează, aerul devine irespirabil și specia umană  care trăiește aici – apărută acum mai puțin de 200 000 de ani, adică  3,5 miliarde de ani după ce au apărut primele forme de viață pe planetă –  este amenințată să dispară ca specie.

Admițînd că reforma sanitară înseamnă un succes pentru guvernul Obama,  actualul Președinte al Statelor Unite nu poate ignora faptul că schimbarea climatică înseamnă o amenințare pentru sănătatea și, mai rău, pentru propria existență a tuturor  țărilor din lume, cînd creșterea temperaturii – dincolo de limitele critice  care  sunt la vedere – topește apa înghețată a ghețarilor, și zecile de milioane de kilometri cubi înmagazinați în enormele  calote de gheață acumulate în Antarctica, Groenlanda și Siberia se topesc în cîteva zeci de ani, lăsînd sub apă toate instalațiile  portuare din lume și pămînturile  unde azi trăiesc, se hrănesc și lucrează o mare parte a populației mondiale.

Obama, liderii țărilor bogate și aliații lor, savanții și centrele sofisticate de cercetări cunosc acest lucru; este imposibil să-l ignore.

Înțeleg satisfacția cu care este exprimat și recunoaște, în discursul prezidențial, aportul membrilor Congresului și  al administrației care au făcut posibil miracolul reformei sanitare, ceea ce întărește poziția guvernului în fața lobbyștilor și mercenarilor politicii care  limitează facultățile administrației. Ar fi mai rău dacă cei care au comis torturile, asasinatele comandate și genocidul vor ocupa din nou guvernul Statelor Unite.  Ca persoană indubitabil inteligentă și suficient de bine informată, Obama știe că nu există nici o exagerare în cuvintele mele. Sper ca prostiile  pe care uneori le spune despre Cuba  să nu-i  întunece inteligența.

După succesul în această bătălie pentru dreptul la sănătate a tuturor americanilor, 12 milioane de imigranți, în imensa lor majoritate latinoamericani, haitieni și din alte țări din Caraibe  reclamă legalizarea prezenței lor în Statele Unite, unde fac muncile cele mai dure de care nu se poate lipsi societatea americană, în care sunt arestați, despărțiți de familiile lor și retrimiși în țările lor.

Imensa majoritate  a emigrat în America de Nord ca  urmare a tiraniilor impuse de Statele Unite țărilor din  zonă și a sărăciei brutale  la care au fost supuși ca urmare a jefuirii resurselor  și a schimburilor inegale.  Ajutoarele de familie constituie  un procent ridicat din PIB-ul economiilor acestor țări. Acum ei așteaptă un act de justiție elementară. Dacă poporului cubanez i s-a impus o Lege de Acomodare, care promovează furtul de creiere și  lipsirea de tinerii ei instruiți, de ce  se folosesc metode atît de brutale cu ceilalți imigranți ilegali din țările latinoamericane și caraibiene?

Devastatorul cutremur care a zguduit  Haiti / țara cea mai săracă din America Latină, care tocmai a suferit o catastrofă naturală fără precedent  cu moartea a peste 200 000 de persoane – și teribilele pierderi economice  pe care un alt fenomen similar le-a provocat în Chile, sunt dovezi elocvente  a pericolelor care amenință așa zisa civilizație și necesitatea luării unor măsuri drastice care să-i redea speciei umane speranța să va supraviețui.

Războiul Rece n-a adus nici un beneficiu populației mondiale. Imensa putere economică, tehnologică și științifică a Statelor Unite n-ar putea supraviețui tragediei care planează asupra planetei. Președintele Obama trebuie să caute în computerul său datele pertinente și să stea de vorbă cu savanții cei mai eminenți; va vedea cît de departe se află țara sa de a fi modelul pe care-l preconizează pentru omenire.

Prin condiția sa de afro-american,  acolo a suferit afronturile discriminării, după cum narează în cartea sa”Visurile tatălui meu”; acolo a cunoscut sărăcia în care trăiesc milioane de americani; acolo s-a educat, dar tot acolo  s-a bucurat   ca profesionist de succes  de privilegiile clasei mijlocii bogate, și a  sfîrșit prin a idealiza sistemul social în care criza economică,  viețile americanilor  sacrificați inutil și indiscutabilul său talent politic  i-au adus victoria electorală.

În ciuda acestui fapt, pentru dreapta cea mai recalcitrantă, Obama este un extremist, și-l amenință că vor continua bătălia în Senat pentru a neutraliza efectele  reformei sanitare și a o sabota deschis în cîteva state ale Uniunii, declarînd neconstituțională Legea aprobată.

Problemele epocii noastre sunt  încă și mai grave.

Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și alte organisme internaționale de creditare, sub controlul strict al Statelor Unite,  permit ca marile bănci americane –  creatoare de paradisuri fiscale și responsabile de haosul financiar  de pe planetă – să fie secătuite de guvernele acestei țări la fiecare criză din cele atît de frecvente și crescînde ale sistemului.

Rezerva Federală a Statelor Unite emite după bunul plac devize convertibile care  finanțează războaiele de cucerire,  cîștigurile Complexului Militar Industrial, bazele militare răspîndite în lume și marile investiții cu care transnaționalele controlează economia multor țări din lume. Nixon a suspendat unilateral acoperirea dolarului în aur,  iar în băncile din New York se  păstrează șapte mii de tone de aur, ceva mai mult de 25% din rezervele mondiale  din acest metal, cifră care la sfîrșitul  celui de-al doilea război mondial depășea 80%.  Se argumentează că datoria publică depășește cele 10 de  milioane de miliarde de dolari,  ceea ce  depășește 70% din PIB, ca o povară care se transferă noilor generații.  Asta se afirmă cînd  realitatea este că economia mondială este cea care plătește această datorie cu enormele cheltuieli în bunuri și servicii pe care le aduce pentru a achiziționa dolari americani cu care marile transnaționale ale acestei țări au pus stăpînire pe o parte considerabilă  a bogățiilor lumii și susțin societatea de consum a acestei țări.

Oricine înțelege că un asemenea sistem este de nesusținut, și pentru ce sectoarele cele mai bogate din Statele Unite și aliații lor din lume apără un sistem  care se susține numai cu ignoranță, minciuni și reflexe condiționate semănate în opinia publică de monopolul mediilor de comunicare în masă, inclusiv rețelele principale de Internet.

Astăzi, schela se prăbușește în fața  avansării accelerate a schimbării climatice și a funestelor consecințe, care pun omenirea în fața unei dileme excepționale.

Războaiele dintre puteri nu mai par să fie soluția posibilă la marile contradicții, așa cum a fost pînă în a doua jumătate a secolului XX; dar, la rîndul lor, au  acționat  în așa măsură asupra factorilor care fac posibilă supraviețuirea umană încît pot pune  capăt  prematur existenței speciei actuale inteligente care locuiește pe planeta noastră.

Acum cîteva zile mi-am exprimat convingerea că, în lumina cunoștințelor științifice atinse astăzi, omul va trebui să-și rezolve problemele  pe planneta Terra,  pentru că nu va putea niciodată să parcurgă distanța care  desparte Soarele de steaua cea mai apropiată, situată la  patru ani lumină, viteză care echivaleză cu 300 000 km pe secundă – după cum cunosc și elevii  de școală gimnazială -,  dacă  în jurul acelui soare ar exista o planetă asemănătoare  cu frumoasa noastră Terra.

Statele Unite investesc  sume fabuloase  pentru a  afla dacă pe planeta Marte există apă, și dacă a existat sau există vreo formă elementară de viață. Nimeni nu știe de ce,  cum nu este din pură  curiozitate științifică. Milioane de specii  dispar în ritm crescător pe planeta noastră și  fabuloasele cantități de apă  sunt otrăvite  în permanență.

Noile legi ale științei – plecînd de la formulele lui Eistein  ale energiei și materiei, și teoria  marii explozii ca origină a milioanelor de constelații și infinități de stele sau alte ipoteze – au dat naștere la schimbări profunde în conceptele fundamentale   ca spațiul și timpul, care ocupă atenția și  analizele  teologilor. Unul dintre ei, prietenul nostru brazilian Frei Betto, abordează tema în cartea sa ” Opera artistului: O viziune holistică a Universului”, prezentată la ultimul Tîrg Internațional de Carte de la Havana.

Progresele științei din ultimii o sută de ani au impactat abordările tradiționale care au prevalat de-a lungul a mii de ani în științele sociale și chiar în Filozofie și Teologie.

Nu este mic interesul pe care cei mai onești gînditori îl acordă noilor cunoștințe, dar nu știm absolut nimic ce gîndește președintele Obama  despre compatibilitatea societăților de consum și știință.

Pînă atunci, merită osteneala să medităm din cînd în cînd la aceste teme. Cu siguranță nu din această cauză va înceta omul să viseze și să ia lucrurile  cu seninătatea  cuvenită și nervi de oțel. Este datoria, cel puțin, a acelor care au ales meseria de politician și  scopul nobil și inalienabil  al unei societăți umane solidare și juste.



24 martie 2010


March 30, 2010 Posted by | Blackseanews Agency, Diplomacy, Ecology, Economy, Environment, Fidel Castro, Foreign policy, History, Informations, International Relation, Latin America, Leaders, Mass media, News, Open Letter, Politics, Tourism, Travel, United States | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

Fidel Castro dezvaluie adevarul despre Copenhaga



Pe tineri îi interesează mai mult decât pe oricine viitorul. Până de foarte curând se discuta despre tipul de societate în care să trăim. Astăzi se discută dacă societatea umană va supravieţui. Nu este vorba de fraze dramatice.  Trebuie să ne obişnuim cu faptele reale.  Ultimul lucru pe care-l poate pierde omul este speranţa. Cu adevărul în mână, bărbaţi şi femei de toate vârstele, în special tinerii, au dus la Conferinţă o bătălie exemplară, oferind lumii o lecţie mare.    Principalul acum este să se cunoască cât mai mult posibil în Cuba şi în lume ceea ce s-a întâmplat la Copenhaga. Adevărul  posedă o forţă care depăşeşte inteligenţa mediatizată şi de multe ori dezinformată  despre cine ţine în mână destinele  lumii.

   Dacă în capitala daneză s-a reuşit ceva improtant,  a fost faptul că prin mediile de comunicare în masă opinia mondială a putut vedea haosul politic creat şi tratamentul umilitor al şefilor de stat şi guvern, miniştri şi mii de reprezentanţi ai mişcărilor sociale şi din instituţii,  care, plini de iluzii şi speranţe s-au dus la sediul Conferinţei de la Copenhaga.  Brutala reprimare a manifestanţilor  paşnici de către  forţa publică,  aminteşte   atitudinea trupelor de asalt ale naziştilor care au ocupat vecina  Danemarcei în aprilie 1940. Ceea ce nimeni nu-şi putea imagina este că, la 18 decembrie 2009, în ultima zi a Conferinţei, aceasta va fi suspendată de guvernul danez – aliat al NATO şi asociat la măcelul din Afganistan – pentru a  preda sala principală a Conferinţei  Preşedintelui Obama,  unde el şi un grup select de invitaţi, 16 în total,  aveau dreptul exclusiv să vorbească. Obama a rostit un discurs înşelător şi demagogic, plin de ambiguităţi, care nu  angaja  în nici un fel şi ignora Acordul cadru de la Kyoto.  A plecat din sală imediat după ce a mai ascultat câţiva vorbitori. Printre invitaţii să vorbească erau cei din ţările cele mai industrializate, câteva economii emergente şi  câţiva dintre cei mai săraci de pe glob. Liderii şi reprezentanţii a peste 170 nu aveau decât dreptul de a asculta.

    Încheindu-se discursurile celor 16 aleşi, Evo Morales, cu toată autoritatea originii sale  de indian aymara, recent ales cu 65% din voturi şi sprijinul a două treimi din Camera şi Senatul Boliviei, a cerut cuvântul.  Preşedintelui de şedinţă danez nu i-a rămas alternativă decât să i-l acorde  la cererea celorlalte delegaţii. Când Evo şi-a încheiat frazele înţelepte şi profunde, danezul a trebuit să-i dea cuvântul lui Hugo Chavez. Ambele discursuri  vor rămâne în istorie ca exemple de discursuri scurte şi oportune.  Odată îndeplinită magistral sarcina, cei doi au plecat spre respectivele lor ţări. Dar când Obama a părăsit scena forului, nu-şi îndeplinise  încă sarcina în ţara sediu a Conferinţei.

   Din noaptea de 17 şi dimineaţa  zilei de 18, Primul ministru al Danemarcei şi înalţi reprezentanţi ai Statelor Unite  se întâlneau cu Preşedintele comisiei Europene şi liderii celor 27 de ţări pentru a le propune în numele lui Obama, un proiect de acord, la a cărui elaborare nu  a participat nici unul dintre ceilalţi lideri din restul lumii. Era o iniţiativă antidemocratică şi virtual clandestină, care ignora mii de reprezentanţi ai mişcărilor sociale, instituţii ştiinţifice, religioase şi ceilalţi invitaţi la Conferinţă.

    În toată noaptea de 18 până la 3 din 19,  când deja mulţi Şefi de State  plecaseră, reprezentanţii ţărilor au aşteptat reînceperea şedinţelor şi încheierea  reuniunii.  Toată ziua de 18, Obama a susţinut reuniuni şi conferinţe de presă. La fel au făcut liderii din Europa. Apoi au plecat.    Atunci s-a întâmplat ceva insolit: la trei noaptea pe 19, Primul ministru al Danemarcei a convocat o reuniune  pentru încheierea Conferinţei.  Rămăseseră să-şi reprezinte ţările miniştri, funcţionari, ambasadori şi personalul tehnic.    A fost totuşi uimitoare bătălia pe care a dus-o în zori un grup de reprezentanţi  ai ţărilor din Lumea a Treia, care respingeau încercarea lui Obama şi a celor bogaţi de pe planetă să prezinte ca acord prin consens al conferinţei documentul impus de de Statele Unite.

   Reprezentantul Venezuelei, Claudia Salerno, cu o energie impresionantă  şi-a arătat mâna dreaptă, din care ţâşnea sânge, din cauza forţei cu care  a lovit în masă ca să-şi exercite dreptul de a lua cuvântul. Tonul vocii ei şi demnitatea argumentelor sale nu pot fi uitate.     Ministrul de externe al Cubei, a rostit un discurs  energic de  aproximativ 1000 de cuvinte, din care aleg câteva paragrafe pe care vreau să le includ în această Reflecţie:

   „Documentul pe care dv. aţi afirmat de  câteva ori că nu există, domnule Preşedinte, apare acum. (…) am văzut versiuni care circulă pe sub mână şi care se discută în mici conciliabule secrete…”

„…Deplâng profund maniera în care dv. aţi condus această conferinţă.”

   „…Cuba consideră extrem de insuficient şi inadmisibil textul acestui proiect apocrif. Ţinta de 2 grade Celsius este inacceptabilă şi ar avea consecinţe catastrofale incalculabile…”

„De asemenea cunosc versiunile anterioare ca  tot aşa, prin proceduri îndoielnice şi clandestine,  au fost negociate în cerculeţe închise…”

„Documentul pe care dv. îl prezentaţi acum, omite tocmai  acele deja slabe şi insuficiente fraze cheie pe care le conţinea acea versiune…”

   „…pentru Cuba este  incompatibil cu criteriul ştiinţific universal recunoscut, care consideră urgent şi de neamânat asigurarea unor niveluri de reducere de cel puţin 45%  din emisii pentru anul 2020, şi nu mai mici de 80% sau 90% reduceri pentru 2050.”

    „Orice  propunere de continuare a negocierilor  pentru a adopta, în viitor, acorduri de reducere a emisiilor, trebuie să cuprindă inevitabil conceptul de  vigoare a Protocolului de la Kyoto (…) Hârtia dv., domnule Preşedinte, este actul de deces al Protocolului de la Kyoto, lucru pe care delegaţia mea nu-l acceptă.”

    „Delegaţia cubaneză vrea să sublinieze preeminenţa principiului de „responsabilităţi comune, dar diferenţiate”, ca criteriu central al viitorului proces de negocieri. Hârtia dv. nu spune nici un cuvânt despre acest lucru.”

    „Acest proiect de declaraţie omite angajamentele concrete de finanţare şi transfer de tehnologii către ţările în curs de dezvoltare ca parte a îndeplinirii obligaţiilor asumate de ţările dezvoltate   prin Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite  de Schimbare Climatică (…) Ţările dezvoltate,  care-şi impun interesele prin documentul dv., domnule Preşedinte,  eludează orice angajament concret.”

„Ceea ce dv. numiţi, domnule Preşedinte, „un grup de lideri reprezentativi”, este, pentru mine,  o grosolană violare a principiului de egalitate suverană consacrat de Carta Naţiunilor Unite…”

„Domnule Preşedinte, vă solicit formal ca această declaraţie să fie inclusă în raportul final al lucrărilor acestei lamentabile şi ruşinoase  a 15-a Conferinţă  a Părţilor.”

Li se acordase numai o oră reprezentanţilor statelor pentru a emite opinii, ceea ce a dus la situaţii complicate, ruşinoase şi neplăcute.    Atunci s-a produs o amplă dezbatere în care delegaţii ţărilor dezvoltate au exercitat puternice presiuni pentru a  face ca Conferinţa să adopte acel document ca rezultat final al deliberărilor.     Un număr redus de ţări a insistat cu tărie pe omisiunile  grave şi ambiguităţile documentului  impus de Statele Unite, în special pe absenţa  unui angajament din partea ţărilor dezvoltate în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de carbon şi finanţarea adoptării de măsuri de  atenuare şi adaptare  a ţărilor din Sud.

    După o lungă şi extrem de tensionată discuţie, a prevalat poziţia ţărilor din ALBA şi a Sudanului, ca Preşedinte al Grupului celor 77, că documentul în chestiune era inacceptabil pentru a fi adoptat de Conferinţă.    În faţa evidentei lipse de consens, Conferinţa s-a mărginit  să „ia notă” de existenţa acelui document ca poziţie a unui grup de circa 25 de ţări.

    După această decizie adoptată la ora 10:30 dimineaţa, ora Danemarcei, Bruno – după  ce a discutat împreuă cu alţi reprezentanţi din ALBA cu Secretarul ONU, în mod amical, şi i-au  manifestat disponibilitatea de a continua lupta la Naţiunile Unite pentru a  stopa teribilele consecinţe ale schimbării climatice – a plecat împreună cu Vicepreşedintele cubanez Esteban Lazo către ţară pentru a lua parte la   şedinţa Adunării Naţionale , încheindu-şi  sarcina. La Copenhaga au mai rămas câţiva membri ai delegaţiei şi ambasadorul pentru a participa la  demersurile finale.

   În seara zilei de azi au informat următoarele:

  „…atât cei care au participat la elaborarea documentului, cât şi cei care  – ca Preşeditnele SUA –  au anticipat  să anunţe adoptarea lui de către Conferinţă…cum nu puteau să repingă decizia de a se limita la a „lua notă” de  aşa zisul „Acord de la Copenhaga”, au încercat să propună o procedură pentru ca alte ţări  Părţi care nu fuseseră în această discuţie, s-au alăturat, declarându-şi adeziunea, cu care încercau să dea un caracter legal  zisului acord care de fapt nu putea  să  judece dinainte rezultatul negocierilor care  trebuiau să continue.”

„Această încercare tardivă a primit din nou o fermă opoziţie a Cubei, Venezuelei şi Boliviei, care au avertizat că acest document pe care Convenţia  nu şi l-a însuşit nu avea nici un caracter legal, nu exista ca document al Părţilor şi nu putea să se stabilească vreo regulă pentru o presupusă adoptare a sa…”

„În acest stadiu s-au terminat şedinţele de la Copenhaga, fără să se fi adoptat  documentul care  fusese pregătit pe ascuns în ultimele zile, cu o evidentă dirijare ideologică din partea administraţiei americane…”

Mâine atenţia se va concentra pe Adunarea Naţională.    Lazo, Bruno şi restul delegaţiei va sosi azi la  miezul nopţii. Ministrul de Externe al Cubei va putea explica, luni, cu detalii şi precizia necesară, adevărul celor petrecute la Conferinţă.


19 decembrie 2009

December 26, 2009 Posted by | Diplomacy, Ecology, Economy, Environment, Foreign policy, History, Informations, International Relation, Latin America, Leaders, Mass media, News, Open Letter, Politics | , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment



Fidel Castro


The meeting in Costa Rica didn’t, nor could it, lead to peace.  The people of Honduras are not at war, it’s just the perpetrators of the coup who are using weapons against the people.  One should demand that they cease their war against the people.  That meeting between Zelaya and the coup was only good for discrediting the constitutional president and wearing away at the energies of the Honduran people.

World public opinion learned about what was happening in that country through the images broadcast by international television, basically Telesur, which without losing a single second, faithfully broadcast each one of the events happening in Honduras, the speeches made and the unanimous agreements of the international bodies against the coup.

The world could watch the blows that rained down on men and women, the thousands of tear gas bombs thrown into the crowd, the rude gestures with weapons of war and the shots intended to intimidate, wound or murder citizens.

The idea that the US ambassador in Tegucigalpa, Hugo Llorens, didn’t know about or discouraged the coup is absolutely false.  He knew about it, just like the American military advisors who didn’t stop for a minute in their training of Honduran troops.

Today we know that the idea to promote a peace process from Costa Rica arose from the offices of the State Department, in order to contribute to the strengthening of the military coup.

The coup was conceived and organized by unscrupulous characters on the far-right, who were officials in the confidence of George W. Bush and had been promoted by him.

All of them, without exception, have a thick file of activities against Cuba.  Hugo Lorens, the ambassador in Honduras since the middle of 2008, is a Cuban-American.  He is part of the group of aggressive US ambassadors in Central America, made up of Robert Blau, the ambassador in El Salvador, Stephen McFarland in Guatemala and Robert Callahan in Nicaragua, all appointed by Bush in the months of July and August of 2008.

The four of them follow the line of Otto Reich and John Negroponte who, together with Oliver North, were responsible for the dirty war against Nicaragua and the death squads in Central America that cost the peoples of the region tens of thousands of lives.

Negroponte was Bush’s representative at the United Nations, the US intelligence tsar, and finally under-secretary of State.  Both he and Otto Reich, using different routes, were behind the coup in Honduras.  

The base at Soto Cano in that country, home to the Joint Task Force-Bravo of the US Armed Forces, is the main point of support for the coup d’état in Honduras.  

The United States has the dismal plan to create five more military bases around Venezuela, with the excuse of replacing the one in Manta, Ecuador.

The absurd adventure of the coup d’état in Honduras has created a really complicated situation in Central America that cannot be resolved with trickery, deceit and lies.

Every day we learn about new details in the US implication in that action that will also have serious repercussions in all of Latin America. 

The idea of a peace initiative from Costa Rica was transmitted to the president of that country from the State Department when Obama was in Moscow and he was declaring at a Russian university that the only president of Honduras was Manuel Zelaya.

The perpetrators of the coup were in a predicament.  The initiative transmitted to Costa Rica was seeking the goal of saving them.  It is clear that every day of delay has a cost for the constitutional president and tends to dilute the extraordinary international support he has received.  The Yankee manoeuvre does not increase the possibilities for peace, just the opposite, it decreases them, and the danger of violence grows, since the peoples of our America will never resign themselves to the fate that has been programmed for them.

With the Costa Rica meeting, the authority of the UN, the OAS and the other institutions that committed their support to the people of Honduras is being questioned. 

When Micheletti, the de facto president, yesterday announced that he is willing to step down from his position if Zelaya resigns, I already knew that the State Department and the military in the coup had agreed to replace him and send him again to Congress as part of the manoeuvre.

The only correct thing to do at this moment is to demand that the government of the United States ceases its intervention, stops giving military aid to the coup and pulls out its Task Force from Honduras. 

What they want to demand from the Honduran people in the name of peace is to deny all the principles for which all the nations of this hemisphere have fought. 

 “Respect for the rights of others means peace”, said Juárez.

July 30, 2009 Posted by | Diplomacy, Economy, Foreign policy, History, Informations, International Relation, Leaders, Mass media, News, Open Letter, Politics, United States | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment




    În reflecţia scrisă în noaptea de joi, 25, acum trei zile, am spus: „Nu ştim ce se va întâmpla în această noapte sau mâine în Honduras, dar  atitudinea curajoasă a lui Zelaya va rămâne în istorie.”   Cu două paragrafe mai sus semnalam: „…Ceea ce se va întâmpla acolo va fi un test pentru OSA şi pentru actuala administraţie a Statelor Unite.”

    Preistorica instituţie interamericană se reunise la Washington, şi printr-o palidă şi călduţă rezoluţie a promis să facă demersurile pertinente imediat pentru a  ajunge la o armonie între părţile  în divergenţă. Adică, o negociere între pucişti şi Preşedintele constituţional al Honduras.    Înaltul şef militar care continua să fie la comanda Forţelor Armate honduriene făcea declaraţii publice în dicrepanţă cu poziţiile Preşedintelui, în timp ce numai în mod pur formal îi recunoştea autoritatea.    Nu aveau nevoie de altceva puciştii de la OSA. I-a durut în cot de prezenţa unui mare număr de observatori internaţionali care au venit în ţară pentru a urmări  o consultare populară, cărora Zelaya le-a vorbit până târziu noaptea. Înainte de ivirea zorilor de azi au  lansat circa  200 de soldaţi profesionişti bine antrenaţi şi înarmaţi contra  reşedinţei Preşedintelui,  ei au îndepărtat brutal escadronul Gărzii de Onoare şi l-au sechestrat pe Zelaya,  care dormea în acele momente, l-au dus la baza aeriană, l-au urcat cu forţa într-un avion şi l-au dus pe un aeroport din Costa Rica.    La ora 8:30 dimineaţa, am aflat de la Telesur ştirea asaltării Casei Prezidenţiale şi a sechestrării. Preşedintele nu a putut să asiste la actul iniţial  al consultării populare care avea loc în această duminică. Nu se ştia ce făcuseră cu el.

    Canalul oficial de televiziune a fost închis. Voiau să împiedice răspândirea prematură  a acţiunii trădătoare prin Telesur şi Cubavision Internacional, care informau despre evenimente.  De aceea au suspendat centrele de retransmisie şi au sfârşit prin a întrerupe electricitatea în toată ţara.  Congresul şi înaltele tribunale amestecate în conspiraţie nu publicaseră deciziile care  justificau conjuraţia.  Mai întâi au săvârşit incalificabila lovitură militară şi apoi au legalizat-o.    Poporul s-a trezit cu faptele consumate şi a început să reacţioneze cu indignare crescândă. Nu se ştia de soarta lui Zelaya. Trei ore mai târziu, reacţia populară  era de aşa natură încât s-au văzut femei lovindu-i cu pumnul pe soldaţii ale căror arme aproape că le cădeau din mână din pură stupoare şi nervozitate. Iniţial mişcările păreau cele ale unei lupte ciudate contra fantomelor,  mai apoi încercau să acopere cu mâinile camerele  de la Telesur,  îi luau la ochi cu puştile tremurânde pe reporteri, şi din când în când, în timp ce mulţimea înainta, soldaţii dădeau înapoi.  Au trimis transportoare blindate cu tunuri şi mitraliere. Populaţia   ţinea piept fără teamă blindatelor; reacţia populară era uimitoare.

     În jurul orei 2 după amiaza,  în înţelegere cu puciştii, o majoritate domesticită a Congresului l-a demis pe Zelaya, Preşedintele Constituţional al Honduras, şi a desemnat un nou Şef de Stat,  afirmând către lume că acesta demisionase, prezentând o semnătură falsificată. După câteva minute, Zelaya, de la un aeroport din Costa Rica, a informat despre cele petrecute şi a dezminţit categoric ştirea demisiei sale.  Conspiratorii s-au făcut de râs în faţa lumii.     Multe lucruri s-au întâmplat astăzi. Cubavision  s-a dedicat în întregime demascării loviturii, informând tot timpul populaţia noastră.

     Au fost fapte cu caracter net fascist, care chiar dacă erau de aşteptat  uimesc.     Patricia Rodas, ministrul Relaţiilor Externe al Honduras, a fost după Zelaya obiectivul fundamental al puciştilor.  Un alt detaşament a fost trimis la reşedinţa ei. Ea, curajoasă şi hotărâtă, s-a mişcat rapid, n-a pierdut nici un minut ca să denunţe prin toate mijloacele lovitura. Ambasadorul nostru luase legătura cu Patricia pentru a cunoaşte situaţia, aşa cum au făcut şi alţi ambasadori.  La un moment dat le-a solicitat reprezentanţilor diplomatici ai Venezuelei, Nicaraguăi şi Cubei să vină să se întâlnească cu ea, care,  hărţuită cu ferocitate, avea nevoie de protecţie diplomatică. Ambasadorul nostru, care din prima clipă era autorizat să dea  sprijinul maxim ministrului constituţional şi legal, a  plecat s-o întâlnească  la reşedinţa ei proprie. Pe când erau deja în casa ei,  comandamentul puciştilor l-a trimis pe maiorul Oceguerra s-o aresteze. Ei s-au pus în faţa femeii şi le-au spus că se află sub protecţie diplomatică şi nu o pot lua decât în compania ambasadorilor. Oceguerra a discutat cu ei şi a făcut-o în mod respectuos. După câteva minute au pătruns în casă vreo 12 sau 15  bărbaţi în uniforme şi  cu capul acoperit. Cei trei ambasadori o apără cu corpul lor pe Patricia; mascaţii acţionează cu brutalitate şi reuşesc s-o smulgă de lângă ambasadorii Venezuelei şi Nicaraguăi; Hernandez o apucă cu putere de un braţ, în timp ce mascaţii  îi târăsc pe cei doi spre o furgonetă;  îi duc la baza aeriană, unde reuşesc să-i separe, şi o iau.  Pe când era reţinut acolo, Bruno, care avea veşti despre sechestrare,  comunică cu el prin celular; un mascat încearcă să-i ia  cu brutalitate telefonul; ambasadorul cubanez,  care fusese deja lovit în casa Patriciei, le strigă: Nu mă împingeţi, cojones!” Nu-mi amintesc dacă cuvântul pe care l-a rostit  a fost vreodată folosit de Cervantes, dar fără îndoială ambasadorul Juan Carlos Hernandez a îmbogăţit limba noastră.     Apoi i-au dat drumul pe o şosea departe de misiune şi înainte să-l abandoneze i-au spus că dacă vorbeşte s-ar putea să i se întâmple ceva şi mai rău. „Nimic nu este mai rău ca moartea!”, le-a răspuns el cu demnitate, „şi  de asta nu mă tem de voi.” Locuitorii din zonă l-au ajutat să se întoarcă la ambasadă de unde imediat  a luat din nou legătura cu Bruno.

     Cu comandanţii puciştilor nu se poate negocia, trebuie să li se ceară  demisia şi ca alţi ofiţeri mai tineri şi  ne-cumpăraţi de oligarhie să ocupe conducerea militară; sau nu va fi niciodată un guvern „al poporului,  pentru popor şi prin popor” în Honduras.    Puciştii,  încercuiţi şi izolaţi, nu au nici o salvare posibilă dacă se  abordează problema cu fermitate.    Până şi doamna Clinton a declarat în orele după-amiezii că Zelaya este singurul Preşedinte al Honduras, şi puciştii hondurieni nici măcar nu respiră fără ajutorul Statelor Unite.   

  În pijama până acum câteva ore, Zelaya va fi recunoscut de lume ca singurul Preşedinte Constituţional al Hondruas. 

Fidel Castro


July 6, 2009 Posted by | Economy, Foreign policy, History, Informations, Latin America, Mass media, News, Politics, Religion | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment


Reflections by Comrade Fidel 


Fidel CastroThree days ago, in the evening of Thursday 25th, I wrote in my Reflections: “We do not know what will happen tonight or tomorrow in Honduras, but the courageous behavior adopted by Zelaya will go down in history.”  Two paragraphs before I had indicated that: “The situation that might result from whatever occurs in that country will be a test for the OAS and the current US administration.”  The prehistoric Inter-American institution met in Washington the following day and in a halfhearted and spiritless resolution promised to immediately make the necessary efforts to bring about harmony between the contending parties; that is, a negotiation between the putschists and the Constitutional President of Honduras. The high ranking military chief who was still in command of the Honduran Armed Forces was making public statements different from the President’s position while recognizing his authority in a merely formal way. 

The putschists needed barely anything else from the OAS. They couldn’t care less for the presence of a large number of international observers who had traveled to that country to bear witness to a referendum and who had been talking with Zelaya until late into the night. Today, before dawn, they launched on the President’s home about 200 well-trained and equipped professional troops who roughly set aside the members of the Guard of Honor and kidnapped Zelaya –who was sleeping at the moment– taking him to an air base and forcibly putting him on a plane to Costa Rica.  At 8:30 a.m. we learned from Telesur of the assault on the Presidential House and the kidnapping. The President was unable to attend the initial activity related to the referendum that was to take place this Sunday and his whereabouts were unknown.

The official television channel was silenced. They wanted to prevent the early spread of the news of the treacherous action through Telesur and Cubavision Internacional, which were reporting the events. Therefore, they first suspended the broadcasting centers and then cut off electricity to the entire country. At the moment, the Supreme Court and the Congress involved in the conspiracy had yet to make public the decisions that justified the plot. They first carried out the indescribable military coup and then legalized it.  The people woke up to a fait accompli and started to react with growing indignation. Zelaya’s destination was unknown. Three hours later the people’s reaction was such that we could see women punching soldiers with their fists and the latter’s weapons falling off their hands as they were nervous and confused. At the beginning, their movements resembled a strange combat with ghosts; later, they tried to cover Telesur’s cameras with their hands and nervously aimed their guns at the reporters. Sometimes, when the people advanced the troops stepped back. At this point, armored vehicles carrying cannons and machineguns were sent in as the people fearlessly discussed with the crews of the armored vehicles. The people’s reaction was amazing.

 Approximately at 2:00 in the afternoon, a tamed majority in Congress –in coordination with the putschists—toppled Zelaya, the Constitutional President of Honduras, and appointed a new head of State announcing to the world that the former had resigned and showing a forged signature. A few minutes later, from an airport in Costa Rica, Zelaya related everything that had happened and categorically refuted the news about his resignation. The plotters had placed themselves in a ridiculous situation in the eyes of the world. Many other things happened today. Cubavision took all of its time to expose the coup and keep our people informed.

 Some events were purely fascist in nature and even if expected they are still astonishing.  Honduran Foreign Minister Patricia Rodas was the putschists’ main target, second only to Zelaya. Another detachment was sent to her residence. She was brave and determined, and she acted quickly; she did not waste time and started denouncing the coup in every way possible. Our ambassador contacted Patricia to learn about the situation; other ambassadors did likewise. At a given moment, she asked the diplomatic representatives of Venezuela, Nicaragua and Cuba to meet with her since she was being fiercely hounded and required diplomatic protection. Our ambassador, who from the first moments was authorized to offer the minister all the constitutional and legal support, proceeded to visit her in her own residence.

When the diplomats were already in her house, the putschist command sent Major Oceguera to put her under arrest. The diplomats stood between the woman and the officer and claimed she was under diplomatic protection and could only be moved accompanied by them. Oceguera discussed with them in a respectful fashion. A few minutes later, 12 or 15 men in uniform and covering their faces with ski masks rushed into the house. The three ambassadors embraced Patricia but the masked men using force managed to separate the Venezuelan and Nicaraguan ambassadors; Hernandez held her so strongly by one arm that the masked men dragged them both to a van and drove to an air base where they finally separated him and took her away. As he was there in custody, Bruno, who had news of the kidnapping called him to the cell phone; one of the masked men tried to violently snatch the phone out of his hands and the Cuban ambassador, who had already been punched in Patricia’s home, shouted: “Don’t push me, cojones!” I don’t remember if the term was ever used by Cervantes, but there is no doubt that ambassador Juan Carlos Hernandez has enriched our language.  Later, he was abandoned in a road far from the Cuban mission not before being warned that something worse could happen to him if he talked. “Nothing can be worse than death,” he answered with dignity, “and still I’m not afraid of you.” Then people from the area helped him to return to the embassy and from there he immediately called Bruno again.

 There is no way to negotiate with that putschist high command. They must be asked to abdicate while other younger officers, uninvolved with the oligarchy, take charge of the military command; otherwise, there will never be in Honduras a government “of the people, by the people and for the people.”

 There is no hope for the cornered and isolated putschists if the problem is faced with determination. Even Mrs. Clinton stated this afternoon that Zelaya is the only President of Honduras and the Honduran putschists can’t even breathe without the support of the United States of America. Zelaya, a man who was in his pyjamas just a few hours ago, will be recognized by the world as the only Constitutional President of Honduras.

 Fidel Castro Ruz

July 3, 2009 Posted by | Ecology, Economy, Foreign policy, History, Informations, Latin America, Mass media, News, Politics, Religion | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment