Centrul Diplomatic/Diplomatic Center

Centrul de Studii Politice si Diplomatie/ Center for Political Science and Diplomacy

RELATIA ROMANIA-KAZAHSTAN. VAZUTA DE LA BUCURESTI .

PRESEDINTELE  ROMANIEI ( 1996-2000) -EMIL CONSTANTINESCU

Ne-am adunat astazi, in cadrul unui simpozion academic si diplomatic, intitulat clarificator : Romania-Kazahstan 20 de ani de relatii diplomatice. Un parteneriat strategic pentru a analiza destinul unei relatii Romania-Kazahstan, ajunsa acum, dupa 20 de ani, la un nivel de soliditate si recunoastere bilaterala ce a indreptatit sintagma : parteneriat strategic, singurul pe care tara noastra il are in zona Asiei Centrale.

In noiembrie 2011, cand la Bucuresti s-a desfasurat Conferinta : Kazahstan 20 de ani de independenta si prosperitate. cea mai mare manifestare ( cu exceptia celei de la Washington)  desfasurata in afara granitelor Kazahstanului, pentru a marca cei 20 de ani de independenta, am avut placerea sa constat in discursul meu : Kazahstan : 20 de ani de independenta, evolutiile pozitive din aceste doua decenii de independenta : sa construiesti o tara, institutii puternice, o economie de succes, sa construiesti o noua capitala, sa contribui la siguranta generala, abandonand productia de echipament nuclear si sa devii un exportator de securitate, intr-o regiune atat de dificila precum Asia Centrala, toate sunt rezultate importante, se poate spune chiar impresionante, care ii apropie pe multi europeni de  exemplul Kazahstanului.

Am salutat totodata decizia Romaniei de a sprijini candidatura capitalei Kazahstanului : Astana, pentru organizarea Expozitiei Internationale in 2017, considerand aceasta ca o etapa necesara in restabilirea Drumului Matasii , proiect geopolitic de rezonanta pentru secolul XXI.

Astazi, cand relatia dintre Romania si Kazahstan a ajuns la un nivel de aprofundare, soliditate si dezvoltare, ce face din cele doua tari un exemplu de colaborare, nu pot decat sa sper ca prin noi eforturi culturale, academice, economice si politice, tot ceea ce s-a constituit in acesti 20 de ani va deveni un fundament pentru o relatie tot mai stransa si vom vorbi nu doar despre un parteneriat strategic, dar chiar despre un parteneriat strategic privilegiat intre tarile noastre.

Ministrul Culturii al Romaniei- Mircea Diaconu.

Mesajul central  pe care doresc sa-l transmit este decizia noastra de a continua sa folosim cultura pentru a construi punti de comunicare, de civilizatie si dialog, vom deschide ferestrele cunoasterii si vom lasa aerul puternic al prieteniei, al cooperarii sa mentina proaspata o relatie pe care cu bucurie o numim strategica : relatia Romania-Kazahstan.

Ministrul Economiei al Romaniei – Daniel Chitoiu

Dupa 20 de ani de la proclamarea independentei, Kazahstanul devine unul dintre actorii principali in relatiile economice si politice dintre Europa si Asia. Cu o populatie de peste 16 milioane de locuitori, Kazahstanul este cea de a noua tara din lume ca suprafata si face legatura terestra dintre batranul continent si zona asiatica. Drumul independentei si al trecerii catre o societate democratica si economie functionala de piata este legat de numele presedintelui Nursultan Nazarbayev, cel care a produs o serie importanta de schimbari structurale, de la organizarea alegerilor democratice, stabilirea si construirea unei noi capitale, pana la instalarea unui ritm de crestere economica semnificativ, chiar si in perioada crizei financiare globale.

PRESEDINTELE ROMANIEI ( 1990-1996 ;2000-2004) – ION ILIESCU

Lectia kazaha ar trebui sa fie studiata si replicata in tari aflate in situatii poate mai favorabile din punct de vedere al contextului economic si social, asa cum este si tara noastra, care, consider ca inca nu si-a definit intr-o maniera categorica obiectivele de dezvoltare pe termen mediu si lung. Prin urmare, o mai buna apropiere si o colaborare mai stransa intre Romania si Kazahstan ar putea deschide calea unei noi abordari care sa finalizeze acest pod, deocamdata virtual, care ne poate lega si apropia.

Concluzionand , astazi, dupa 20 de ani de relatii diplomatice si economice Romania si Kazahstanul pot fi mandre de ceea ce au construit : punti de comunicare, de cooperare economica si politica menite sa ne faca sa ne intelegem mai bine , menite sa sadeasca intelegere si o lume mai buna.

Anton Caragea – Directorul Institutului de Relatii Internationale si Cooperare Economica

Vreau să mă concentrez asupra unei sintagme ce s-a regăsit în discursurile tuturor predecesorilor mei şi care  atrage atenţia în numele chiar al manifestării ce ne uneşte astăzi : România-Kazahstan : un parteneriat strategic.

Ei bine, da , România a ştiut să fie credincioasă acestui concept şi să construiască un parteneriat strategic, ce nu pot decât să sper că va fi copiat în relaţie nu doar cu statele Asiei Centrale, dar şi cu statele din alte regiuni ale lumii.

Preşedintele Ion Iliescu şi Preşedintele Emil Constantinescu au descris amândoi clar şi cu nenumărate amănunte, importanţa şi uneori provocarile  acestui parteneriat strategic, în care ambele ţări au ştiut să îşi demonstreze prietenia şi interesul în colaborare.

Am sa menţionez  Conferinţa dedicata celor 20 de  ani de independenţă ai Kazahstanului, din noiembrie 2011, când elita intelectuală şi academică a României, sub conducerea liderilor naturali: Preşedintele Emil Constantinescu şi Preşedintele Ion Iliescu a ştiut să facă din manifestarea de la Bucureşti, a doua conferinta ca importanţă, după conferinţa de la Washington.

 O nouă dovadă a unui parteneriat care funcţionează.

Să mai menţionez că, în 24 aprilie 2012, România a ştiut din nou să dea un semnal al sprijinului pentru Kazahstan,  organizând  Expoziţia de sprijin pentru candidatura oraşului Astana la EXPO 2017.

Romania a fost astfel prima ţară europeană ce a făcut acest gest, urmată apoi de Germania, subliniez, decizia de la Bucureşti de a sprijinii Astana, drept capitală a viitorului, a EXPO 2017, a fost prima.

Am vrut doar să enumar câteva momente din ultimele luni, în care România a fost fidelă deciziei sale de a construi o relaţie strategică cu Kazahstanul , o relaţie în care vocea României se face auzită.

Sprijinind Kazahstanul la OSCE, România  a sprijinit reforma unei organizaţii europene  ce ameninţa a-şi pierde relevanţa.

Sprijinind marcarea celor 20 de ani independenţă ai Kazahstanului, România a dat un semnal de sprijin al modelului de democraţie, dezvoltare şi securitate oferit de Kazahstan şi de preşedintele Nazarbayev, regiunii şi lumii. Sprijinind Astana, drept capitală a EXPO 2017, România dă un semnal că merge inaintea noului , că sprijină şi nu se teme de transformările secolului XXI şi de creşterea rolului international al Asiei.

Poate acesta este secretul relaţiei strategice România –Kazahstan, beneficiile ei nu sunt limitate doar la cele două ţări, roadele acestei prietenii sunt oferite întregii lumi.

Fie ca relaţia strategică România –Kazahstan să continue  în viitor cu aceleaşi bune rezultate.

( fragmente din alocutiunile rostite la Conferinta Romania-Kazahstan: 20 de ani de relatii diplomatice. Un parteneriat strategic -23 mai 2012)

September 18, 2012 Posted by | Diplomacy, Economy, Foreign policy, History, Informations, International Relation, Leaders, Mass media, News, Politics | , , , , | Leave a comment

OSCE 2010 . A DECISIVE YEAR. BUCHAREST CONFERENCE

On 24 February 2010 Bucharest will host one of the most important political and diplomatic debates of the last years at the Conference on OSCE. 2010 a decisive year for Europe. Kazakhstan Presidency. 

The Organization for Security and Cooperation in Europe ( OSCE)  established itself as a forum for dialogue and cooperation between West and East in the time of Cold War has find itself in a limbo after the end of the communism end of European continent separation. Now OSCE is trying to reconstruct the identity and reoccupied an important role in Europe. This internal debate concentrated on the future of Europe is initiated by the key speech of H.E. President of Kazakhstan Nursultan Nazarbaev  ,  in Vienna at the assumption of Kazakhstan for OSCE Chairmanship.

President Nazarbaev declared as one of the most important point of Kazakhstan Presidency: “Improving the effectiveness of international organizations in meeting new global challenges has come to the fore. That is the precise task of the OSCE, which is a unique platform for dialogue bringing together 56 States located on three continents.
The decisive question for the OSCE in the future will be whether it can convert itself into a structure that recognizes the diversity of the world in the 21st century, or whether it will continue to be an organization segmented into blocs, where the West remains aloof from the space “east of Vienna”?”    The conference on OSCE in Bucharest will try to respond to this agenda uniting a team of foreign policy experts and heavy weight European political leaders in the research of solutions and ideas to promote a new OSCE more visible, more realistically and more involved in Europe and Asia political, economic and security landscape.

 Among the key note speaker are former president of Romania, Emil Constantinescu a convinced European and north-atlantics enthusiast that promoted in Romania a pro-western agenda in the years of his presidency, former president Ion Iliescu, a specialist in globalization issues and ecologist and professor Anton Caragea, director of Institute of International Relations and Economic Cooperation , the foreign policy institute in Romania. Now Bucharest Conference will start an academic debate date that may in the future transform OSCE in a new vibrant organization. The Bucharest Conference is just the beginning of a transformation year that many consider a decisive year for OSCE under Kazakhstan Presidency in the awaiting of 1th of august the will now became the official day of OSCE.

The Bucharest Conference is a response to President Nazarbaev appeal for a European involvement in OSCE rebirth.  Intellectual and academic response of Europe will be written at Bucharest Conference.

February 12, 2010 Posted by | Diplomacy, Eastern Europe, Ecology, Economy, Environment, Foreign policy, History, Informations, International Relation, Kazahstan, Leaders, Mass media, News, Nursultan Nazarbayev, OSCE-Organisation for Security and Cooperation in Europe, Politics, Religion, United States | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Comments Off on OSCE 2010 . A DECISIVE YEAR. BUCHAREST CONFERENCE

EMIL CONSTANTINESCU IL AVERTIZEAZA PE OBAMA: NU ABANDONATI EUROPA DE EST

Scrisoare deschisă către Administraţia Obama

dinspre Europa Centrală şi de Est

 EC

Scrisoare semnata de :

Emil Constantinescu , Valdas Adamkus, Martin Butora, Pavol Demes, Lubos Dobrovsky, Matyas Eorsi, Istvan Gyarmati, Vaclav Havel, Rastislav Kacer, Sandra Kalniete, Karel Schwarzenberg, Michal Kovac, Ivan Krastev, Alexander Kwasniewski, Mart Laar, Kadri Liik, Janos Martonyi. Janusz Onyszkiewicz, Adam Rotfeld, Vaira Vike-Freiberga, Alexandr Vondra, Lech Walesa

Am scris această scrisoare deoarece, în calitate de intelectuali din Centrul şi Estul Europei, dar şi de formatori de opinie, suntem preocupaţi de viitorul relaţiilor trans-atlantice şi de calitatea viitoarelor relaţii dintre Statele Unite şi ţările din regiunea noastră. Vă scriem în nume personal, ca prieteni şi aliaţi ai SUA, dar şi în calitate de persoane implicate în activităţile europene.

Naţiunile noastre sunt profund îndatorate Statelor Unite. Am beneficiat foarte mult de pe urma conducerii luminate şi a artei diplomatice a SUA. Mulţi dintre noi ştiu din proprie experienţă cât de important a fost sprijinul dvs pentru obţinerea libertăţii şi a independenţei în timpul anilor întunecaţi de Război Rece. Angajamentul şi sprijinul din partea SUA au reprezentat un factor esenţial pentru succesul tranziţiei noastre democratice după căderea Cortinei de Fier. Fără viziunea şi călăuzirea Washington-ului, ar fi greu de imaginat că am fi putut ajunge ajunge astăzi în NATO şi chiar în UE.   

Am depus eforturi pentru a face această relaţie să funcţioneze într-un sistem de reciprocitate, astfel încât să ajungem pe o stradă cu dublu sens. Suntem voci pro-atlantice în cadrul NATO şi al UE.  Naţiunile noastre au luptat alături de SUA în Balcani, Irak şi astăzi în Afganistan.  Deşi contribuţia noastră poate părea uneori modestă în comparaţie cu implicarea dvs, este semnificativă comparativ cu procentul populaţiei ţărilor noastre şi al PIB.  Beneficiind în trecut de sprijinul dvs. pentru dezvoltarea democraţiei liberale şi a valorilor liberale, ne-am numărat printre cei mai mari susţinători ai promovării democraţiei şi drepturilor omului în lume.

După douăzeci de ani de la încetarea Războiului Rece observăm că totuşi Centrul şi Estul Europei nu mai reprezintă un punct central al politicii externe americane. În vreme ce administraţia Obama îşi stabileşte priorităţile de politică externă, regiunea noastră a ajuns o parte a lumii de care americanii au încetat în mare parte să mai fie interesaţi. Într-adevăr, uneori avem sentimentul că politica SUA are un asemenea succes, încât mulţi oficiali americani consideră că regiunea noastră este rezolvată odată pentru totdeauna şi că pot “bifa căsuţa” şi pot merge mai departe, ocupându-se de problematici strategice mai presante. Relaţiile au fost atât de apropiate de ambele părţi încât multe persoane din ambele părţi consideră că orientarea pro-atlantică a acestei regiuni, ca şi stabilitatea şi prosperitatea acesteia vor dura pentru totdeauna.

Această viziune este prematură. Nu toate lucrurile sunt perfecte nici în regiunea noastră, nici în relaţia trans-atlantică. Centrul şi Estul Europei se află la o răscruce din punct de vedere politic, iar influenţa şi popularitatea SUA sunt în declin. În prezent, există o percepţie din ce în ce mai dezvoltată a faptului că Centrul şi Estul Europei se află la o răscruce. Criza economică  mondială a atins şi regiunea noastră şi, ca peste tot, există riscul ca societăţile noastră să fie mai preocupate de situaţia internă şi să fie mai puţin implicate în problemele lumii exterioare. În acelaşi timp, au început să se adune nori de furtună la orizontul politicii externe. Ca şi dumneavoastră, aşteptăm rezultatele Comisiei UE asupra originilor războiului ruso-georgian. Dar impactul politic asupra acelui război a fost deja resimţit. Multe ţări au fost adânc tulburate când au văzut că alianţa atlantică nu intervine în timp ce Rusia a violat principiile de bază ale Actului Final de la Helsinki, Carta de la Paris şi integritatea teritorială a unei ţări care este membră în Parteneriatul NATO pentru Pace şi în Consiliul de Parteneriat Euro-Atlantic – toate acestea în numele apărării unei sfere de influenţă de la graniţele sale.

Influenţa şi popularitatea SUA se află, de asemenea, în declin. Astăzi, NATO pare mai slăbit decât la momentul în care am aderat noi. În multe dintre ţările noastre este percepută ca din ce în ce mai puţin importantă – iar noi simţim acest lucru. Deşi suntem  membri cu drepturi depline, oamenii îşi pun întrebarea dacă NATO va dori şi va fi capabilă să vină în apărarea noastră în situaţia unor viitoare crize. Dependenţa Europei de energia Rusiei crează o precupare suplimentară referitoare la coeziunea Alianţei. Declaraţia Preşedintelui Obama la recenta întrevedere la vârf a NATO referitoare la necesitatea oferirii unor planuri credibile de apărare pentru toţi membrii Alinaţei a fost binevenită, dar nu şi suficientă. Capacitatea noastră de a continua să avem sprijin public pe plan intern pentru contribuţia noastră la misiunile Alianţei în străinătate depinde şi de capacitatea noastră de a arăta că propriile noastre îngrijorări în materie de securitate sunt luate în considerare în NATO şi în strânsă cooperare cu Statele Unite.

Totodată, trebuie să recunoaştem faptul că popularitatea şi influenţa Americii au scăzut şi în alte ţări. Sondajele publice de opinie, inclusiv propriul studiu efectuat de Transatlantic Trends al German Marshall Fund arată că regiunea noastră nu a fost imună la valul de critici şi anti – americanism care a trecut peste Europa în ultimii ani şi care a condus la o scădere a simpatiei şi sprijinului pentru Statele Unite în timpul conducerii Bush. Unii lideri din regiune au plătit un preţ politic pentru sprijinul pe care l-au acordat nepopularului război din Irak. Pe viitor, ei ar putea fi mai atenţi în privinţa riscurilor politice pe care şi le vor asuma în privinţa sprijinului pe care îl vor acorda Statelor Unite. Credem că atitudinea noii Administraţii a creat o nouă deschidere pentru a schimba această tendinţă, dar va trebui timp şi muncă de ambele părţi pentru a recupera ceea ce s-a pierdut.

În multe privinţe, UE a devenit factorul major şi instituţia majoră din vieţile noastre. Pentru mulţi oameni pare astăzi mai relevantă şi mai importantă decât legătura cu Statele Unite. Până la un anumit punct, este rezultatul logic al integrării Europei Centrale şi de Est în UE. Liderii şi oficialii noştri petrec mai mult timp în întâlniri ale UE decât în consultări cu Washington, unde adesea se luptă să atragă atenţia şi să îşi facă auzită vocea. Integrarea mai profundă a regiunii în UE este un fapt binevenit, dar nu trebuie să conducă în mod necesar la o slăbire a relaţiilor translatlantice. Speranţa a fost ca integrarea Europei Centrale şi de Est în UE să întărească cooperarea strategică dintre Europa şi America.

Totuşi, există pericolul ca în loc să devină o voce pro-atlantică în cadrul UE, sprijinul acestei zone pentru un parteneriat global cu Washington-ul să scadă cu timpul. Regiunea nu are tradiţia de a-şi asuma un rol mai global. Atât opinia publică, cât şi guvernele din regiune manifestă o tendinţă crescândă către regionalizare şi întreprinderi pe termen scurt. În lipsa unei conduceri, aceste ţări pot deveni chiar un obstacol în calea unei viitoare colaborări fructuoase dintre SUA şi UE pe probleme globale. Anumite subiecte de pe agenda transatlantică, cum ar fi schimbările climatice nu au asupra opiniei publice din Centrul şi Estul Europei acceaşi rezonanţă de care se buccură în Vestul Europei. În privinţa lărgirii UE spre Turcia – o problemă de importanţă crucială pentru Statele Unite – ţările din regiune nu mai reprezintă un grup unit de susţinători, pe care se poate conta.

Şi în Centrul şi Estul Europei au loc schimbări ale conducerilor. Acei lideri care au provenit din revoluţiile din 1989 şi au cunoscut rolul cheie pe care l-a jucat Washington-ul în asigurarea tranziţiei noastre spre democraţie şi în includerea ţărilor noastre în NATO şi UE se retrag încet dar sigur de pe scena politică. Tulburările actuale din politică şi economie, ca şi apropierea crizei economice mondiale aduc cu sine şi alte oportunităţi favorabile forţelor naţionaliste, extremiste şi anti-semite de pe continent, dar şi din ţările noastre.

Acest fapt însemnă că Statele Unite îşi pot pierde interlocutorii tradiţionali din regiune. Este posibil ca noile elite care îi înlocuiesc să  nu împărtăşească idealismul sau să nu aibă aceleaşi relaţii cu Statele Unite, cum s-a întâmplat cu generaţiile care au condus în timpul tranziţiei spre democraţie. Acestea ar putea fi mai calculate în privinţa sprijinului pe care să-l acorde Statelor Unite şi mai parohiale ca mod de percepţie asupra lumii. În Washington are loc o tranziţie similară, deoarece mulţi lideri şi personalităţi cu care am lucrat şi pe care ne-am bazat se retrag din viaţa politică.

Apoi, există problematica referitoare la modalitatea în care se poate aborda relaţia cu Rusia. Speranţele noastre ca relaţia cu Rusia să se îmbunătăţească şi ca Moscova să accepte, într-un final, pe deplin suvernanitatea şi independenaţa noastră după integrarea în NATO şi în UE nu au devenit pe deplin realitate. În schimb, Rusia a redevenit o putere revizionistă care urmăreşte realizarea agendei secolului 19 utilizând tactici şi metode ale secolului 21. La nivel global, Rusia a devenit, din multe puncte de vedere, o putere status-quo. Dar la nivel regional şi în raport cu naţiunile noastre, acţionează din ce în ce mai mult drept o forţă revizionistă. Ne contestă revendicarea de a avea propriile noastre experienţe istorice. Îşi declară o poziţie privilegiată când este vorba despre stabilirea opţiunilor noastre de securitate. Foloseşte atât mijloace făţişe cât şi absconse de la bunăstare economică, de la blocade energetice şi investiţii motivate politic până la mituire şi manipulare a presei pentru a-şi realiza interesele şi a se confrunta cu orientarea trans-atlantică a Centrului şi Estului Europei.

Pentru noi este binevenită “refacerea” relaţiilor SUA cu Rusia. În mod evident, nimeni nu are un interes mai mare pentru îmbunătăţirea relaţiilor Vestului Europei cu Moscova decât noi – ţările din imediata vecinătate a Rusiei. Există însă şi stări de tensiune în capitalele noastre. Dorim să ne asigurăm că o înţelegere prea limitată a intereselor Occidentului nu va conduce spre concesii greşite cu Rusia. Astăzi, principala preocupare este, spre exemplu, că Statele Unite şi principalele puteri europene ar putea îmbrăţişa planul lui Medvedev de realizare a unui “Concert al Puterilor” pentru a înlocui structura de securitate, bazată pe valori, existentă în prezent pe continent. Pericolul îl reprezintă faptul că intimidările pe care le transmite Rusia şi influenţa meschină pe care vrea s-o aibă asupra regiunii poate conduce, în timp, la o neutralizare de facto a regiunii. Când vine vorba despre noua politică a Moscovei, există o varietate mare de păreri. Dar există o viziune comună asupra faptului că este necesară implicarea totală a Statelor Unite.

Mulţi privesc cu speranţă spre administraţia Obama pentru a face din relaţia euroatlantică   o busolă morală pentru politica lor internă şi externă. Pentru ţările noastre, este esenţial un angajament ferm în jurul valorilor comune liberal democratice. Cunoaştem din propria noastră istorie diferenţa dintre momentul în care Statele Unite s-au implicat în apărarea valorilor lor liberal – democrate şi cel în care nu au făcut-o. Regiunea noastră a avut de suferit atunci când Statele Unite au cedat în faţa “realismului” la Yalta.  Şi a avut de beneficiat de pe urma momentelor în care Statele Unite şi-au folosit puterea pentru a lupta pentru principiile sale. Astfel de momentele cruciale au fost în timpul Războiului Rece şi în deschiderea uşilor spre NATO. Dacă nu ar fi prevalat o viziune “realistă” la începutul anilor ‘90, nu am fi fost astăzi în NATO, iar idea unei Europe întregite, libere şi în stare de pace ar fi fost doar un vis îndepărtat.

Înţelegem solicitările dificile cu care se confruntă administraţia dumneavoastră şi politica externă a SUA. Nu este în intenţia noastră să adăugăm un nou subiect pe lista dvs. Dorim, mai degrabă, să vă ajutăm să deveniţi un aliat atlantic mai puternic în cadrul parteneriatului SUA-Europa, care reprezintă o forţă puternică în lume. Dar nu suntem siguri unde se va situa regiunea noastră peste 5 sau 10 ani, având în vedere incertitudinile politicilor interne şi externe cu care ne confruntăm. Trebuie să facem acum paşii necesari pentru a ne asigura că relaţia puternică creată între Statele Unite şi Europa Centrală şi de Est în timpul ultimilor 20 de ani va dura.  

Credem că atât SUA cât şi Europa au nevoie să reinvestească în relaţia transatlantică. De asemenea, considerăm că este momentul ca SUA şi Europa Centrală şi de Est să regândească legătura pe care o au şi să stabilească o nouă agendă, orientată spre viitor. Recunoaştem ce s-a realizat în timpul celor 20 de ani de la căderea Cortinei de Fier, dar este momentul să stabilim o nouă agendă pentru o colaborare transatlantică strânsă pentru următorii 20 de ani. Pentru aceasta, noi vă propunem următorii paşi.

În primul rând, suntem convinşi de faptul că America are nevoie de Europa şi că Europa are nevoie de SUA la fel de mult astăzi ca şi în trecut. SUA trebuie să-şi reafirme vocaţia de putere europeană şi să afirme clar că intenţionează să-şi menţină implicarea totală pe continent, chiar în condiţiile în care se confruntă cu probleme presante în Afganistan şi în Pakistan şi mai departe în Orientul mijlociu şi Asia. La rândul nostru, va trebui să muncim pe plan intern, în ţările noastre, şi în general în Europa pentru a-i convinge pe liderii noştri şi societăţile în care trăim să adopte o perspectivă mai globală şi să fie pregătite să suporte mai multe responsabilităţi în cadrul parteneriatului cu SUA.

În al doilea rând, avem nevoie de o renaştere a NATO ca fiind cea mai importantă legătură de securitate dintre SUA şi Europa. Este singura garanţie de securitate de mare putere credibilă pe care o avem. NATO trebuie să-şi reconfirme rolul principal de apărare colectivă, chiar şi în timp ce ne adaptăm noilor ameninţări ale secolului 21. Un factor-cheie pentru menţinerea capacităţii noastre de a participa la misiuni ale NATO în străinătate o reprezintă convingerea că suntem în siguranţă acasă. Prin urmare, trebuie să îndreptăm unele răni  auto-provocate din trecut. A fost o greşeală să nu se înceapă cu Articolul V pentru planificarea apărării noilor state membre, după extinderea NATO. NATO trebuie să demonstreze  credibilitatea angajamentelor Alianţei şi să ofere o reasigurare strategică tuturor membrilor. Aceasta ar trebui să includă posibile planuri, pre-poziţionări de forţe, echipamente şi provizii pentru întărirea regiunii noastre în caz de criză, aşa cum a fost prevăzut iniţial în Actul Fondator NATO-Rusia.

Trebuie totodată să regândim Consiliul NATO-Rusia şi să revenim la practica prin care ţările aliate intră în dialog cu Moscova coordonându-şi poziţiile. Când vine vorba de Rusia, experienţa noastră arată ca o politică mai fermă şi mai principială faţă de Moscova nu numai că ar întări securitatea Occidentului, dar ar determina ca Moscova să adopte o atitudine mai cooperantă. În plus, cu cât ne vom simţi mai în siguranţă în interiorul NATO, cu atât mai uşor ne va fi să ne angajăm alături de Moscova în chestiuni de interes comun. Aceasta ar fi abordarea cu dublu sens care ar trebui să fie prezentă în noul concept strategic al NATO.

În al treilea rând, cea mai spionoasă chestiune ar putea fi planul SUA în ceea ce priveşte sistemul de apărare antirachetă. Şi aici există viziuni diferite în regiune, inclusiv a opiniei publice, care este divizată. Indiferent de meritele militare ale planurilor şi de decizia finală a SUA, chestiunea a devenit – cel puţin în unele ţări – un simbol al credibilităţii şi angajamentului american în regiune. Modul în care problema va fi gestionată va avea un impact semnificativ asupra viitoarelor orientări transatlantice. Numărul mic de rachete implicate nu poate reprezenta o ameninţare pentru Rusia, iar Kremlinul ştie acest lucru. Trebuie să decidem asupra viitorului acestui program ca aliaţi şi bazându-ne pe plusurile şi minusurile strategice ale diferitelor configurări tehnice şi politice. Alianţa nu ar trebui să permită ca această chestiune să fie influenţată de dezacordul nefundamentat exprimat de Rusia. Abandonarea completă a programului sau implicarea prea profundă a Rusiei, fără a consulta Polonia sau Cehia, poate submina credibilitatea SUA în întreaga regiune.

În al patrulea rând, suntem conştienţi de faptul că Alianta, singură, nu este suficientă. Avem nevoie şi de o relaţie strategică mai bună între UE şi SUA. Din ce în ce mai mult politica noastră externă se realizează prin Uniunea Europeană, iar noi susţinem acest fapt. Ne dorim, de asemenea, o politică europeană comună de relaţii externe şi de apărare care să fie deschisă spre cooperarea cu SUA. Susţinem o astfel de abordare în UE, dar este necesar ca şi SUA să îşi regândească atitudinea faţă de UE şi să îşi asume mai serios rolul de partener strategic. Trebuie să aducem NATO şi UE mai aproape una de cealaltă şi să le determinăm să lucreze în tandem. Avem nevoie de strategii NATO şi UE comune, nu numai faţă de Rusia, dar faţă de o serie de alte provocări strategice.

În al cincilea rând, securitatea energetică trebuie, la rândul său, să devină o prioritate transatlantică. Ameninţarea resurselor energetice poate influenţa direct suveranitatea politică a ţărilor noastre, inclusiv rolul de aliaţi care contribuie la deciziile comune ale NATO. De aceea, securitatea energetică trebuie să devină o prioritate transatlantică. Chiar dacă marea parte a responsabilităţii pentru securitatea energetică îi revine Uniunii Europene, şi SUA au un rol de jucat. Fără sprijinul american nu ar fi fost construită niciodată conducta de petrol Baku-Tbilisi-Ceyhan. Securitatea energetică trebuie să devină o parte integrantă a cooperării strategice dintre SUA şi Europa. Ţările din Europa Centrală şi de Est ar trebui să facă un lobby mai puternic (şi mai unitar) în interiorul Europei pentru diversificarea resurselor energetice, a furnizorilor, a rutelor de tranzit, cât şi privind monitorizarea din punct de vedere legal a abuzurilor Rusiei prin monopolul şi puterea sa de tip cartel din interiorul UE. Susţinerea politică a SUA în privinţa acestui subiect va juca un rol crucial. În mod similar, SUA pot juca un rol important în consolidarea susţinerii pentru Nabucco, în special folosindu-se de relaţia pe care o au cu principala ţară de tranzit, Turcia, cât şi cu interconectorul nord-sud al Europei Centrale şi al terminalelor de gaz natural lichefiat din regiune.

În cel de al şaselea rând, nu trebuie neglijat factorul uman. Viitoarele noastre generaţii trebuie să ajungă să se cunoască. Trebuie să valorizăm şi să protejăm multitudinea de reţele educaţionale, profesionale şi de altă natură şi prieteniile care ne consolidează apropierea şi alianţele. Regimul pentru vizele SUA rămâne un obstacol în această privinţă. Este absurd ca România şi Polonia – probabil unele dintre cele mai mari şi pro-americane ţări din regiunea Europei Centrale şi de Est, care contribuie şi au contribuit în mod substanţial în Irak şi Afganistan – nu au fost incluse în Programul Visa Waiver. Este de neconceput ca un critic precum militantul francez antiglobalizare Jose Bove să nu aibă nevoie de viză pentru SUA, dar că fostul activist al Solidarităţii şi câştigător al Premiului Nobel Lech Walesa să aibă nevoie. Această chestiune va fi rezolvată numai dacă devine o prioritate pentru preşedintele SUA.

Noi credem că ar trebui să luăm în considerare crearea unui program de burse prin care să promovăm valorile şi fundamentele comune (Legacy Fellowship) pentru tinerii noştri lideri. Au trecut 20 de ani de la revoluţiile din 1989. Ne referim deja la o întreagă generaţie. Avem nevoie de o nouă generaţie pentru a reînnoi parteneriatul transatlantic. Ar trebui lansat un nou program pentru identificarea acelor tineri lideri de ambele maluri ale Atlanticului care pot dezvolta proiectul transatlantic construit în ultimele două decenii în Europa Centrală şi de Est.

În concluzie, instalarea unei noi administraţii în SUA a crescut aşteptările în ţările noastre în ceea ce priveste reînnoirea relaţiei transatlantice. Este o oportunitate care nu trebuie, sub nicio formă, ratată. Noi, autorii acestei scrisori, ştim foarte bine câtă importanţă este atribuită relaţiei cu SUA. În anii ’90, o bună parte din a înţelege Europa însemna a înţelege Europa Centrală şi de Est. Angajamentul SUA a fost esenţial pentru stabilitatea şi pacea din regiunea baltică până la Marea Neagră. Astăzi, scopul ar trebui să-l reprezinte menţinerea Europei Centrale şi de Est ca parte stabilă, activă şi proatlantică, în cadrul comunităţii noastre lărgite.

Cheia succesului nostru este să creăm o punte către Alianţa pentru care Administraţia Obama s-a angajat să facă eforturi şi pe care noi o susţinem. Acest demers va necesita ca ambele părţi să îşi reafirme angajamentul şi să investească în această relaţie. Dar, dacă facem acest lucru cum trebuie, atunci răsplata de la capat de drum poate fi cât se poate de reală. Făcând paşii care trebuie acum, putem determina o orientare nouă şi solidă pentru viitor.

July 17, 2009 Posted by | Eastern Europe, Economy, Foreign policy, History, Informations, International Relation, Leaders, Mass media, News, Open Letter, Politics, Religion | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

Declaratia presedintelui Emil Constantinescu cu privire la conflictul din Republica Moldova

                                                                                                                                                                                                                          DECLARAŢIE

ec
 
În nume personal, cât şi  în numele organizaţiilor non-guvernamentale al căror preşedinte am onoarea de a fi, protestez cu energie împotriva acţiunilor represive şi nelegitime pe care guvernul Republicii Moldova le organizează pentru reprimarea manifestaţiilor forţelor de opoziţie care contestă corectitudinea scrutinului din 5 aprilie 2009.
Faptul că fostul preşedinte al Republicii Moldova V. Voronin şi apropiaţi ai acestuia acuză acum România de uneltiri imaginare nu ne poate determina să renunţăm la a denunţa gravele acţiuni anti-democratice pe care actuala guvernare a Republicii Moldova le-a dezlănţuit după alegerile din 5 aprilie 2009. Acţionăm astfel tocmai în respectul desăvârşit al opţiunilor majoritare ale cetăţenilor moldoveni şi al tuturor angajamentelor bilaterale şi internaţionale pe care România şi le-a asumat.
Solicit organizaţiei Amnesty International să-şi exercite neîntârziat toate atribuţiile şi întreaga autoritate pentru a obliga autorităţile de la Chişinău la încetarea violenţelor şi a utilizării forţei represive a organelor aşa-zise de ordine împotriva civililor lipsiţi de apărare, şi în mod particular împotriva tinerilor de ambe sexe, elevi şi studenţi, supuşi în ultimele zile unor rele tratamente de o intolerabilă brutalitate.
Solicit Consiliului Europei să trimită neîntârziat în Republica Moldova o misiune de recunoaştere şi mediere care să oblige autorităţile să stopeze violenţele menite să înăbuşe opoziţia politică şi să asigure libertatea de exprimare a acesteia în spaţiul public.
Solicit Guvernului şi Preşedintelui României să acţioneze cu mai multă promptitudine şi hotărâre în sprijinul acestor solicitări, să determine desemnarea imediată a unui înalt reprezentant al UE şi deplasarea urgentă a unei misiuni a organizaţiilor europene în Republica Moldova pentru a gestiona grava criză politică apărută în urma reacţiei violente şi abuzive a autorităţilor de la Chişinău.
Având în vedere consecinţele negative ale misiunii OSCE în Republica Moldova cu prilejul alegerilor din 5 aprilie 2009, consider că participarea acestei organizaţii la misiunea pe care o propun este inoportună, cel puţin înainte ca OSCE să-şi asume răspunderea care îi revine pentru acutizarea stărilor conflictuale de la Chişinău.
Salut iniţiativa ministrului de Externe român, dl. Cristian Diaconescu, de a dezvolta un dialog cu societatea civilă în jurul problemelor de perspectivă ale politicii României în spaţiul răsăritean şi îmi manifest şi pe această cale întreaga disponibilitate de a participa la acest dialog. Iniţiativa ministrului de Externe este însă o excepţie apărută în condiţiile unei grave crize; nici Guvernul României, nici preşedintele ţării nu au vădit în genere o viziune strategică în relaţia cu Republica Moldova, nu au reprezentat consecvent pe lângă aliaţii României nici aspiraţiile societăţii româneşti de consolidare a legăturilor cu societatea moldovenească în cadrul structurilor europene şi asociate acestora, nici interesele statului român ca ţară de graniţă a NATO şi UE, pentru care existenţa unor state vecine democratice şi prospere reprezintă un obiectiv strategic.
Autorităţile române au datoria de a-şi spori considerabil eforturile în vederea unei corecte informări a tuturor prietenilor, partenerilor şi aliaţilor României din UE şi NATO în legătură cu acţiunile lipsite de legitimitate ale conducerii comuniste de la Chişinău astfel încât, sub presiunea comunităţii internaţionale, în Republica Moldova să înceapă efectiv construcţia democratică pe care o revendică societatea civilă şi partidele de opoziţie.
Salut începutul de dialog politic din ultimele zile în jurul revendicării de analizare a listelor de alegători şi de renumărare a voturilor. Este însă greu de crezut că, la capătul acestui proces, rezultatele vor fi substanţial modificate în sensul aşteptărilor societăţii civile.
De aceea, propunerea mea este ca Parlamentul Republicii Moldova să numească un guvern de tehnicieni care, sub monitorizarea unei misiuni a Parlamentului European, să administreze republica şi să pregătească tehnic organizarea unor noi alegeri, asigurând condiţii egale de liberă exprimare reprezentanţilor tuturor forţelor politice angajate în proces şi exercitarea liberă de orice constrângere a dreptului fundamental al oricărui cetăţean de a alege şi de a fi ales în cadrul unui proces electoral corect, garantat de o prezenţă masivă şi implicată a unei misiuni internaţionale de monitorizare a corectitudinii a acestui proces.
Pe termen mediu, propunem tuturor forţelor civice şi politice democratice din România – celor realmente interesate să contribuie la edificarea unui parteneriat privilegiat cu societatea civilă şi politică din Republica Moldova şi excluzând de la început orice organizaţie extremistă – constituirea unei reţele de fundaţii şi asociaţii de tipul celei care a asigurat României în ultimul deceniu al secolului XX un suport care s-a dovedit esenţial pentru dezvoltarea democraţiei şi statului de drept. Înfiinţarea unei Fundaţii Naţionale pentru Democraţie, instituirea unui program precis de cooperare la nivelul reprezentanţilor fiecărei opţiuni doctrinare a partidelor politice din România şi Republica Moldova, un program de cooperare instituţională şi organizaţională la toate nivelele, obţinerea susţinerii internaţionale necesare pentru liberalizarea mass-media în general şi a televiziunilor în special nu se pot realiza decât în cadrul unui parteneriat public-privat capabil să asigure mijloacele materiale şi suportul politic de care are nevoie o atare acţiune pe termen mediu. Este momentul ca şi guvernanţii, şi societatea românească, să înlocuiască definitiv retorica declaraţiilor de fraternitate cu o asumare pragmatică a acesteia, în deplinul respect al aspiraţiilor societăţii moldoveneşti şi al valorilor de libertate şi democraţie care definesc Europa secolului XXI.
 
 Emil Constantinescu
Preşedintele României 1996 – 2000

April 13, 2009 Posted by | Ecology, Economy, Foreign policy, History, Mass media, News, Politics | , , , , | Leave a comment

Professor Anton Caragea on future of Taiwan and Romania relationship

TAIWAN: AN OPPORTUNITY THAT MUST NOT BE WASTED!  interview by Daniel Negut

meeting-minister-of-foreign-affairs-of-taiwan

 

appreciates Professor Anton Caragea, PhD, expert in international relations.

I see you full of optimism, Mr. Professor Caragea! What are your reasons?
Answer: The final part of 2008 has brought many unexpected reasons for optimism. This year preparations for parliamentary elections that will be held this month have shown that – after some tragic examples- the political class from Romania began to understand the importance of foreign policy factor in the life of Romania.
As a result of our efforts, the parties have already entered in a process to outline a National Pact for Romanian foreign policy. We hope that this pact, once agreed by all parties will not be an object of dispute, but – on the contrary – an object for unifying Romania’s efforts . We will no longer have a foreign policy based on interests or abilities of a minister or another, but a real foreign policy of Romania. Another reason for optimism I was given by the trip taken in the Far East, whose main point was the visit to Taiwan. I saw in the Far East an economic vitality, a political energy and a desire to make the XXI century, a century of Asia, that really impressed me. If Asian countries will continue to prepare their development with the same seriousness, we can be optimistic.
The future world economy, even shadowed by the current crisis will be a good one. Equally important is the signal that I received during my visit to Taiwan: Romania matters for Taiwan!
Could it be so?
A: Yes! Everybody is excited to cooperate with Bucharest. It seems that watched from the other side of the world, Romania looks more optimistic: a country with 22 million inhabitants, with a remarkable strategic position, with opening to the Danube and the Black Sea, with an important economic growth, supported by a class of managers energetic and eager to win! Thus, Romania appears from Taipei as a country of opportunities, treated with a lot of confidence…
From Taipei, for example, it is much easier to be proud that you are Romanian, than in Bucharest!
And what is – or should be – our Romanian authority’s response?
Of course this confidence, this willingness for investment and economic and political cooperation must be met with concrete actions from Bucharest government. Calendar of such concrete actions is very clear: to develop closer political relations with Taiwan, we should open as soon as possible a Diplomatic Office in Taipei and ask Taiwan to open a similar office in Bucharest.
Taiwan is ready to waive the visa system for Romania, if and Romania will be ready to facilitate visas for Taiwanese businessmen. For now, the situation is serious: Romanian business people should take visa from Athens or Budapest, which means additional difficulties and expenses absolutely meaningless. Similarly, Taiwanese businessmen, that have invested one billion U.S. dollars in the Romanian economy, need to go to Bangkok – In Thailand – or Tokyo, Japan, to obtain a Romanian visa! Disappointing and humiliating. This situation must cease immediately … Diplomatic relations, civilized relations on visa issues and consular relations should be established as soon as possible in order to facilitate economic ties!
Could this be a chance for Romania?

We are going now through a period of crisis and we need foreign investment and economic support. Taiwan has a national reserve of over 290 billion dollars and believes that investment can be about 10 billion dollars in the next years in our economy, so we must look carefully at what is happening there. Now there is a real struggle for foreign investors and Romania can win on the direction of Taiwan and the Far East, this ‘fight’ by political and diplomatic cooperation. While black clouds gather over Eastern Europe, Romania has a chance to escape the crisis and have a solid partner in Taiwan in the Far East area.
We must understand that Taiwan is a political and economic opportunity for Romania, which should not be lost!
In theory, this is great! But what is the situation, in practical terms?
Basically, in the discussions held in Taipei with Deputy Minister of Foreign Affairs Andrew L.Y .Hsia we came quickly to a common understanding that Romania and Taiwan may be the point of entry, for each other, in the European and Asian markets! This opportunity does not come too often and Taiwan gives us a generously offer.
The rest of the Far East is a new destination, but also extremely important for our diplomacy: from now on, Bucharest is opened to a new direction! On his visits in South Korea and Japan, the President of Romania, gave a clear signal: the Far East has ceased to be too distant for Romania. For now, economic and political relations will be developed within this space.
For example, Singapore has to be next to Taiwan, another outpost of our foreign policy. Key point economically developed and with powerful interests in Romania, we have in Singapore as well in Taiwan a destination for political and economic ties. Taiwan and Singapore must be the priority of Romania in the next decade in the Far East region.
I also enjoyed that, after two years of discussions regarding the need for Romania’s involvement in the Middle East, we have already done the first concrete step. In just two months after we asked that Syria be included in the tour of Romanian diplomacy, we are registering a new success: President Traian Băsescu understand our reasons to visit Damascus and made the visit. It’s a beautiful victory of Romania!
For now, we must continue to deepen relations in this area and to go to the Far East. ‘Ex Oriente lux – light comes from the East – said the chronicles of the middle Ages and now we rediscover the wisdom of this old word!
The major goals of our economic and political interests on the direction of the West have already been achieved, and now we must move on in achieving national interest in other quarters of the world.
Next decade we must focus on the Far East. We are living in a world of rapid transportation and, communication, mobility of capital and Romania should be a ‘hub’ for the investment of the Asian tiger and a privileged zone in Eastern Europe.
So, let’s be optimistic?
We have enormous advantages: 22 million inhabitants, the second country as area and population of the region, with political stability, openness to strategic avenues as Danube and the Black Sea, with developed economy, an increase in the average class numbers, participation in NATO and the European Union and do not forget that we are – in total

– 31 million Romanian, relating to Bucharest and waiting out economic and political leadership from here.
This is the second major challenge to us in the next decade: to become a cultural and economic unit of 31 million Romanians. Optimistic conclusion: privileged links with the Far East, with Taiwan – in particular – and a strategy for 31 million Romanian, not just for 22 million. Future sounds good! (interviu de Daniel Negut, preluat din revista Business Adviser, varianta print, nr. 33)

 

March 5, 2009 Posted by | Foreign policy | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 Comment

Peace Agreement in Darfur

Peace agreement on Darfur- Sudan from Doha – Qatar/ Acordul de pace asupra conflictului din Darfur- Sudan, acord realizat la Doha in Qatar

clip_image003 

clip_image004

March 1, 2009 Posted by | Economy, Foreign policy, History, Mass media, News, Politics | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment