Centrul Diplomatic/Diplomatic Center

Centrul de Studii Politice si Diplomatie/ Center for Political Science and Diplomacy

AMBASADORUL KAZAHSTANULUI-OASPETE DE MARCA LA INDAGRA 2014

In data de 1 noiembrie 2014, Profesor. Dr. Anton Caragea, Presedintele Director General al Institutului de Relatii Internationale si Cooperare Economica a efectuat o vizita de informare la Expozitia de produse agricole: INDAGRA 2014.

 

Official visit to INDAGRA 2014

Profesor Dr. Anton Caragea si Ambasadorul Kazahstanului-Daulet Batrashev inspecteaza masinile agricole de la INDAGRA

Anul acesta a insemnat un plus de prestigiu si reprezentativitate pentru expozitia INDAGRA, a declarat Prof. Dr. Anton Caragea, vizibil incantat de prezenta la aceasta editie a peste 22 de tari printre care: Austria, Belgia, Bulgaria, China, Coreea (Sud), Danemarca, Franta, Germania, Grecia, India, Italia, Lituania, Luxembourg, Marea Britanie, Moldova, Olanda, Polonia, Romania, Serbia, Spania, Turcia, Ungaria etc.

 

In plus pentru a putea admira realizarile sectorului agricol romanesc, in cadrul vizitei Prof. Dr. Anton Caragea l-a invitat si pe Ambasadorul Kazahstanului-Daulet Batrashev.

Kazahstanul are cel mai mare potential agricol dintre tarile Asiei Centrale si poate beneficia de experienta romaneasca in domeniu, de produsele din Romania, de tehnologia agricola de varf din tara noastra si niciun alt loc nu ilustreaza mai clar enormul potential al Romaniei in acest domeniu decat INDAGRA, a declarat Prof. Dr. Anton Caragea.

 

Ambassador Daulet Batrashev at INDAGRA 2014

Degustarea Vinului Diplomatilor-foto ( de la dreapta la stanga): Ambasadorul Kazahstanului-Daulet Batrashev, Prof.Dr. Anton Caragea PDG-IRICE,D-na Ileana Tudor-director CASA PANCIU, degustator CASA PANCIU si Marian Nistor-devoltator HORECA.

Vizita a inceput cu deplasarea la standul Casei Panciu- partenerul diplomatic oficial si creatoarea Vinului Diplomatilor pentru 2014-cel mai bun vin al Romaniei.

La standul Casa Panciu, Prof. Dr. Anton Caragea si delegatia sa au putut gusta noutatile de marca ale productiei de vinuri a anului 2014 precum: sortimentele Chardonnay ( sec), Cabernet Sauvignon vinificat în alb (sec) – vedeta gamei, Aligote ( demisec), Şarba (demisec), Rose din Cabernet Sauvignon) – sec, Cabernet Sauvignon & Feteasca Neagra 2012 (sec), precum si Feteasca Neagra 2013.

Ambasadorul Kazahstanului a degustat creatiile de marca ale Casei Panciu, fiind extrem de incantat de savoarea, gustul persistent si aroma vinului din Vrancea, ce depaseste vinuri renumite din Italia si din Franta si trebuie prezentate pe piata din Kazahstan, unde vor cuceri cunoscatorii si iubitorii de bauturi fine si de calitate.

Vizita a continuat apoi la standurile micilor producatori din zona Ardealului si la crescatorii de cai de rasa din zona Sibiului, unde Prof. Dr. Anton Caragea a admirat exemplarele cabaline deosebite si unde Ambasadorul Kazahstanului a regasit valori traditionale legate de cultura cailor si apoi o vizita la stana de oi din Marginimea Sibiului, care a uimit pe toti cei prezenti prin frumusetea exemplarelor si tehnologia traditionala de fabricatie a branzeturilor specifice.

 

President Anton Caragea-INDAGRA2014

Prof.Dr. Anton Caragea PDG-IRICE admira caii prezentati la expozitie.

 

INDAGRA 2014 a reprezentat o perfecta ocazie pentru diplomatia romanesca de a prezenta, pentru intreaga lume, inalta calitate a produselor agricole din tara noastra. In special retetele traditionale, ce fac din produsele romanesti adevarate etaloane de gust si perfecta calitate, relevante pentru export.

 

Exceptionalul vin romanesc de la Casa Panciu, a cucerit deja intreaga lume, iar acum este timpul si pentru alte produse agricole sa fie cunoscute si sa reprezinte tara noastra in intreaga lume, a concluzionat Presedintele Director-General al Institutului de Relatii Internationale si Cooperare Economica.

Advertisements

November 10, 2014 Posted by | Astana, Blackseanews Agency, CASA PANCIU, Diplomatie, DISCOVER ROMANIA, Economia Romaniei, Educatie, Institutul de Relatii Internationale si Cooperare Economica, Kazahstan, Kazakhstan, Kazakstan, Mass media, Politica externa a Romaniei, Relatii Internationale, Turism, Turism Vitivinicol, Universitati, VINUL DIPLOMATILOR | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 Comments

ACTUALA CRIZA ESTE TERENUL PE CARE VA APARE UN NOU FASCISM – considera cercetatoarea politica Nina Georgescu

Articol de Nina GEORGESCU        E-mail : georgescu.nina@yahoo.fr

Redactor AGORAVOX-Franta       Cercetator politic independent

 CRIZA MONDIALA A CAPITALISMULUI SI  TRAFICANTII  DE  ISTORIE  ( 1 ) 

Mutatiile profunde care au avut loc pe harta social politica a lumii si in raportul de forte pe plan international ca urmare a Marii Revolutii Socialiste din 1917 si a fauririi si dezvoltarii sistemului socialist mondial , nu corespundeau cu interesele Marelui Capital international. Pentru apararea intereselor Marelui Capital international s-a pus la cale deturnarea secreta a cursului firesc al istoriei fiind creati traficantii de istorie necesari pentru realizarea acestui obiectiv strategic.

 Traficantii de istorie sunt acei factori politici de decizie care ignora faptele istorice ale popoarelor creatoare de progres economic si social in beneficiul libertatii , prosperitatii si pacii , si care detinand monopolul alegerii obiectivelor ce trebuie urmarite , isi bazeaza deciziile si actiunile pe propriile opinii eronate despre lume justificate prin prisma obtinerii profitului de catre Marele Capital international.  Ei sunt profund antidemocratici si in consecinta sunt iresponsabili fata de propriul popor si fata de toate popoarele lumii.

 Potrivit opiniei analistilor politici militari Marele Capital international nu le-a iertat liderilor de la Kremlin faptul ca intre 1917-1991 imensul spatiu al Rusiei bogat in uriase resurse naturale de energie si materii prime si cu o imensa piata de desfacere i-a fost interzis , iar din 1945-1989 la acest spatiu s-a mai adaugat si cel al Europei de Est  ( 1 ).

Ca urmare , tarile socialiste nu au mai putut fi folosite pentru scopurile de profit ale Marelui Capital international si nici ca sprijin politic si militar in lupta de acaparare de noi teritorii.  In acelasi timp sistemul economic-social creat de Marea Revolutie din 1917 a insemnat rasturnarea raporturilor factorilor sociali fata de putere.  Adica a insemnat punerea in prim planul puterii a maselor.  Prof. univ. american Noam CHOMSKI spune :  “ Ideea conducerii de catre popor este considerata drept un pericol mortal pentru Marele Capital.  Democratia nu a existat in SUA.  Acolo unde a existat a fost distrusa .  Democratia americana este o iluzie “ .

Noam Chomski considera democratia americana o iluzie

 In acelasi timp masurile si programele economico-sociale in favoarea maselor elaborate mai intai in URSS si apoi in celelalte tari socialiste erau de neacceptat de gandirea clasei celor bogati.  Unele dintre masurile luate in lumea socialista care au ingrozit  Marele Capital au fost :

–         garantarea prin lege a locului de munca

–         asistenta medicala gratuita la nivel national

–         cheltuielile de intretinere si de plata a chiriei simbolice

–         accesul neingradit la invatamant , cultura si arta.

 Aceste masuri din lumea socialista au exercitat o presiune asupra burgheziei occidentale care , aflata si sub presiuna miscarilor sociale din propriile tari , a fost obligata sa adopte un sistem de protectie sociala.  Desigur , in Capitalism sistemul de protectie sociala nu se poate ridica la plenitudinea celui din sistemul socialist si nu poate exista garantarea locurilor de munca.  In conditiile actualei crize a Capitalismului izbucnita in 2008 in SUA si generalizata cu rapiditate pe plan mondial , problema principala a majoritatii popoarelor lumii este salvarea supravietuirii fiintei umane care este amenintata de ascutirea inegalitatilor sociale si politice specifice sistemului social economic capitalist.

 Masurile care se iau la nivel national si la nivel international de UE pentru Europa si cele care se iau de catre SUA pentru iesirea sa din criza salveaza doar Marele Capital , in timp ce pe umerii maselor muncitoare se arunca intreaga povara a crizei.  Bogatii devin tot mai bogati , iar saracii tot mai saraci.

 In lume si in Europa , inca din timpul Primului Razboi Mondial , sistemul capitalist incearca rezolvarea crizelor sale mai mari sau mai mici .  Insa , de fiecare data , faptul de a nu fi recunoscuta cauza crizelor care consta in contradictia antagonista intre caracterul social al productiei si insusirea privat capitalista a rezultatelor ei a determinat si determina si azi formularea unor raspunsuri eronate si imposibilitatea gasirii solutiilor pentru problemele ridicate de criza , ele amplificandu-se neincetat.  Integrarea  economica , realitate a Capitalismului contemporan al carui prototip este Comunitatea Economica Europeana  (CEE) largita in Uniunea Europeana (UE) dupa metamorfozele politice din Estul Europei din 1989-1991 , strategiile si politicile promovate de tarile capitaliste membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica  (OECD) , de tarile capitaliste dezvoltate din G 7 , de Comisia Trilaterala  (SUA , CEE si Japonia) , reprezinta incercari de adaptare a relatiilor de productie capitaliste la nivelul fortelor de productie intensificate de revolutia tehnico-stiintifica contemporana si de promovarea pe plan intern dar mai ales pe plan mondial , a intereselor celor mai puternice capitaluri de a patrunde pe piata europeana si mondiala prin actiuni initiate de Guvernele lor.

 Rezolvarea definitiva a contradictiei fundamentale a Capitalismului care va pune capat crizelor mai mari sau mai mici poate avea loc numai prin recunoasterea de facto a caracterului social al fortelor de productie si trecerea lor in proprietatea intregului popor.  Prin aceasta , productiei sociale ii va corespunde si forma sociala a insusirii ei. Ideea construirii SocialismuluiI ca alternativa la Capitalismul perimat si anacronic a fost validata de istorie si s-a dovedit ca pana in prezent Socialismul este singurul sistem economic social care a oferit intr-un timp istoric scurt un model si o solutie de rezolvare a problemelor umane in toata complexitatea lor la nivel de mase.  Bogatia cea mai de pret a Socialismului si a maselor muncitoare a fost timpul eliberat de exploatare.   Pentru aceasta performanta  a Socialismului , pentru realizarile sale remarcabile obtinute intr-un timp istoric scurt care  in jurul anilor 1970 devenise o atractie pentru omenire si un concurent redutabil pentru Capitalismul care se sufoca si care prefigura tendinta omenirii si viitorul societatii omenesti , adica generalizarea orinduirii socialiste , Socialismul din Europa , pentru toate acestea , a primit in 1989-1991 , o grea lovitura subterana , printr-un Razboi Secret Global din partea Capitalismului perimat. ( 2 ).

 Prin acest Razboi Secret desfasurat deocamdata doar in Europa , traficantii de istorie au atacat timpul istoric al Socialismului  si l-au deturnat din mersul lui firesc.

 Aceasta lovitura nu a fost inteleasa nici de populatiile din Europa de Est si nici de populatiile din Europa de Vest din doua motive :

 

  1. Razboiul Secret desfasurat pe timp de pace prin Operatiuni sub Acoperire este invizibil si nu impresioneaza pe nimeni , nu revolta opinia publica ;

  2. El este organizat in subteran si cand este programat sa iasa la lumina este prezentat sub conceptul de Revolutie , iar acest concept are profunde rezonante pozitive in memoria umanitatii.

 Razboiul Secret Global aflat inca in desfasurare este un eveniment important si unic in istorie .  Este cea mai mare inscenare , cea mai mare masinatiune pentru manipularea popoarelor.  Acest razboi anuleaza dreptul natural al popoarelor la aparare..  El transforma victimele in colaboratori fara ca acestia din urma sa-si dea macar seama. Razboiul Secret este creatia strategilor militari , a serviciilor secrete din SUA si a ramasitelor nazismului din al Doilea Razboi Mondial. Daca ideea de Revolutie se bucura de o glorie neobisnuita pentru beneficiile aduse progresului umanitatii , ideea de Razboi este resprinsa in general de omenire.  Ca urmare , accesul la termenul de Revolutie este liber si nu este cenzurat.  In cazul Razboiului Secret din 1989-1991 la care ne-am referit , lucrurile devin cenzurate.  Despre Razboiul Secret au cunostinta si acces la informatiile respective doar liderii politici de stat si de guverne , miltarii de rang superior , fiind cum am mai spus opera strategilor militari , a Serviciilor Secrete si a unor ramasite ale nazismului din al Doilea Razboi Mondial.

 Documente date publicitatii in 2001 au pus in evidenta rolul deosebit de important al nazistilor in regizarea revolutiilor din Europa de Est.  In vara anului 2001 serviciile secrete ale SUA au publicat 10.000 de documente despre care un oficial al justitiei americane a apreciat ca ele atesta ca Razboiul Rece a fost castigat de nazisti.  Si asta pentru ca  revolutiile din Estul Europei care au incheiat epoca Razboiului Rece au fost regizate de experti nazisti in propaganda neagra politica si psihologica.  Acesti specialisti germani , fosti subordonati ai ministrului propagandei al celui de al 3-lea Reich , doctor Joseph GOEBBELS , au fost adusi in 1946 la Departamentul de Stat al SUA de  de catre Henry KISSINGER

( 3 ).  Specialistii nazisti germani adusi de KISSINGER au fost pusi la lucru in cadrul Departamentului de Stat al SUA si au creat scoli in domeniu pentru sustinerea Razboiului Rece si a Razboiului Secret impotriva Socialismului.   Numeroase atrocitati din Europa de Est au purtat amprenta terorismului nazist. Operatiunile sub acoperire si atrocitatile fasciste produse cu ocazia evenimentelor din 1989-1991 au determinat ca NATO sa ceara in 2004 fostelor tari socialiste din Europa sa treaca in regim de confidentialitate toate documentele privitoare la  “Revolutiile din Europa din 1989-1991”  ( 4 ).

Henry Kissinger: unul din arhitectii  Razboiului Secret Global

 Razboiul Secret Global explica de ce puterea SUA fiind amenintata din interiorul sau de dezechilibrele economice si sociale provocate de criza , locul oamenilor politici a fost luat de militari si de serviciile secrete.    Analize politico-militare scot in evidenta  “rolul extraordinar al factorului militar in democratia americana care demonstreaza ca SUA , cu democratia sa , se afla intr-o epoca de criza profunda”  (  5 ).

 Si in Europa nevoia de democratie este mai necesara ca niciodata , dar actiunea si imaginatia creatoare ale cetatenilor europeni pentru construirea prezentului si proiectarea viitorului sunt obstructionate de faptul ca  UE , FMI si Banca Mondiala ascund opiniei publice implicarea Statelor Unite , a CIA si a NATO  in evenimentele din 1989-1991 numite fals revolutii si in  Tranzitia din Europa care in realitate este un devastator razboi economic.

 Dupa rasturnarea Socialismului din URSS si din Europa de catre traficantii de istorie , socialism cunoscut si sub denumirea de lume a doua , tarile acestei lumi in loc sa se contopeasca cu tarile lumii intai de care nu o despartea un decalaj de netrecut si pe care o egalase in multe domenii si chiar o intrecuse in unele domenii , s-a contopit cu  lumea a treia . ( 6 ).  

 In felul acesta , datorita asa-ziselor Revolutii si a asa-zisei Tranzitii , prin actiunile de politica economica , sociala , culturala si psihologica aplicate din exterior lumii a doua sub forma de dictat , s-a creat o reala prapastie intre tarile Europei de Est si tarile capitaliste dezvoltate din Europa de Vest. Experienta ultimilor 20 de ani de metamorfoze politice si economice pentru largirea Uniunii Europene , precum  si bombardarea de catre  SUA / NATO  a Jugoslaviei in primavara anului 1999 care nu putuse fi ingenuncheata pana atunci ca celelalte tari socialiste din Europa , demonstreaza ca se lucreaza asiduu la crearea conditiilor pentru ca statele europene sa nu mai poata fi guvernate de propriile lor guverne , incat acestea sa accepte ca o solutie salvatoare o guvernare suprastatala europeana , deocamdata.  Se pregatesc noi procese.  Acest rol revine Comisiei Europene care nu are nici o legitimitate democratica.  Ea si-a inceput opera cu distrugerea bazelor economice din fostele tari socialiste fixand chiar si un indicator pentru aceste tari si anume :  numarul de falimete necesar pentru admitere in Uniunea Europeana care trebuia sa fie si chiar a fost de ordinul zecilor de mii.  Toate acestea s-au realizat prin aplicarea teoriei Terapiei de Soc a lui Jeffery SACHS , a politicii FMI si a Bancii Mondiale cu sustinerea tacita a NATO  care nu numai ca nu s-a desfiintat cum ar fi trebuit dar s-a si extins in Europa.

 Va veni cu siguranta randul celorlalte tari din Europa de Vest , Franta , Italia , Germania , etc..ale caror baze economice sunt vizate de Comisia Europeana in interesul evident al speculatorilor internationali (7)   ai Marelui Capital. 

 Un factor nou fata de marile crize ale sistemului capitalist din 1929-1933 si din anii 1970 ete degringolada noii monezi EURO  ( 8 )  care ascute actuala criza izbucnita in 2008 .

 

Actuala criza a sistemului capitalist mondial este terenul pe care va apare un nou fascism in Europa dupa al Doilea  Razboi Mondial . 

 

Factorii determinanti ai resuscitarii fascismului in Europa sunt :

  1. Fragilitatea democratiei burgheze capitaliste.

  2. Adancirea inegalitatilor din interiorul economiilor dezvoltate.

  3. Tentativa de revizuire a istoriei in asa fel incat fascismul sa fie revalorizat. 

 Scopul resuscitarii fascismului este dublu : mentinerea populatiei in spaima ca singura alternativa atroce la democratia burgheza subrezita  si  orbirea populatiei pentru a nu vedea subrezenia acestei democratii. Recentul eveniment de ultragiu produs prin arderea drapelului Frantei aflat pe cladirea primariei din Villeneuve-Saint George petrecut in noaptea de 13-14 iunie 2010 si inlocuirea lui cu un drapel algerian  ( 9 ) , este un exemplu in acest sens.  Este un act de agresiune care vizeaza poporul francez si suveranitatea Frantei.  Dezaprobarea publica a acestui act barbar trebuie sa se manifeste chiar inainte de rezultatele anchetei.

 Federatia Internationala a Rezistentilor Antifascisti (FIR) avertiza printr-o declaratie politica din septembrie 2006 despre pericolul reprezentat de partidele si gruparile de extrema dreapta din Europa prezente in inima politica a Europei , in tari ca Italia , Franta , Marea Britanie , Rusia , Belgia , Danemarca , Suedia , Tarile Baltice , Ungaria.   Exista posibilitatea ca partidele si gruparile fasciste sa patrunda cele opt grupari politice care stau la baza intregii politici a Parlamentului European.  Sunt deja unele aspecte ale politicii Parlamentului European care poarta amprenta fascista , cum este  condamnarea comunismului.    

  Dar si Organizatia pentru Securite si Cooperare in Europa (OSCE) simpatizeaza cu fascismul .    Rezolutia Adunarii Parlamentare a OSCE din 3 iulie 2009 pune semnul egalitatii intre stalinism si nazism.  Aceasta este o problema de responsabilitate la nivel international intrucat se ataca memoria istoriei si se denigreaza contributia sovietica la victoria impotriva fascismului in cel de al Doilea Razboi Mondial.    Mai mult Adunarea Parlamentara a OSCE a inceput sa se ocupe si de “intocmirea unui calendar al sarbatorilor fasciste”  (10).

 Arderea steagului Frantei din iunie 2010 seamana intrucatva cu  metoda steagurilor gaurite care au precedat si insotit contrarevolutia din 1956 din Ungaria si evenimentele din decembrie 1989 din Romania.  La Budapesta in 1956 peste fetele cadavrelor au fost aruncare steme rupte din steagul maghiar , iar in Romania in decembrie 1989 , concomitent cu profanarea drapelului tot prin decuparea stemei au fost atacate institutiile statului si cadre ale acestor institutii indiferent de locul unde se aflau.   La Cugir , in Romania , un grup de asa-zisi revolutionari straini de localitate , pe baza unor liste negre prestabilite , au produs o pagina neagra de terorism fascist .  Un capitan de Militie de la serviciul judiciar pe numele lui Valeriu POP , a fost lovit in cap cu o secure , apoi cu un par si inca viu fiind a fost stropit cu benzina si i s-a dat foc.  Apoi un alt asa zis revolutionar i-a taiat victimei o ureche pe care a mancat-o in fata unei asistente ingrozite.  Alti asa zisi revolutionari i-au taiat carne de pe pulpe si au oferit-o in mod canibalic multimii .  Apoi i-au infipt in abdomen un steag cu tricolorul romanesc si un par.  Cadavrul a zacut in strada mai multe zile pazit de asa zisi revolutionari ca sa nu fie ridicat.  ( 11 , 11* ).

 In alta localitate , tot unui ofiter de Militie , asa zisii revolutionari i-au taiat capul si au jucat fotbal cu el.

 Acestea sunt numai doua exemple din numeroasele atrocitati care au insotit pangarirea drapelului Republicii Socialiste Romania si care au fost ascunse opiniei publice de Televiziunea romana si de cea mai mare parte a presei din Romania. Daca Grecii antici si Romanii au inteles ca viitorul se leaga de trecut , dece nu ne-ar servi invatatura lor si noua ca un frumos exemplu ?  SENECCA spunea : “ Chibzuinta cu privire la viitor vine din trecut “ , iar ISOCRATES arata ca  “ Trebuie sa deducem cele viitoare din cele trecute “.

 Revenind la criza EURO din actualitate si la panica europenilor care a fost declansata de criza actuala constatam ca in Europa de Vest , reprezentanti ai elitei intelectuale au lansat pentru opinia publica teze noi , cum ar fi  teza distrugerii creatoare .  Creatoare de ce ?  Creatoare pentru cine ?

Se cunoaste destul de bine ca aceasta teza a fost fabricata la Washington in urma cu ceva timp. Henry REGNAULT , profesor de economie la Universitatea PAU afirma ca actuala criza , cea mai mare si fara precedent in istorie , “ deschide un proces de distrugere creatoare de o intensitate exceptionala si ca problema nu este de a relansa ci de a refonda Capitalismul “  ( 12 )  Nu putem fi de acord  cu aceasta afirmatie si consideram ca teza profesorului Henry REGNAULT este aberanta. Teoria distrugerii creatoare apartine acelor forte sociale angajate in dialogul politic care apara Capitalismul devenit anacronic pentru timpul de azi si pentru timpul de maine .  Capitalismul , se stie bine , este determinat in mod obiectiv de propriile sale relatii de productie  care au devenit de mult timp o frana pentru dezvoltarea societatii , el trebuind sa paraseasca scena istoriei cat mai reprede.  

 Dar aceste forte au tendinta , inevitabila dealtfel , de a contracara pe plan politic , doctrinar , reusita analizei celorlalte forte care lucreaza corect pentru rezolvarea problemelor de importanta maxima puse de actuala criza si care impun raspunsuri  si solutii rapide.  Aceste forte anacronice lanseaza constructii teoretice doar in functie de propriul lor interes .

 Teoria distrugerii creatoare si teoria Terapiei de Soc a profesorului Jeffrey SACHS  ataca insasi spiritul critic si constructiv al stiintei.Experienta aplicarii teoriei terapiei de soc in tranzitia fostelor tari socialiste din Europa pentru distrugerea bazelor economice ale acestor tari si pentru deturnarea cursului istoriei de la Socialism , cu efectele ei dezastruase de aruncare a milioane de oameni de pe o imensa suprafata a Europei in mizerie si saracie trebuie sa dea foarte mult de gandit europenilor.  Ei trebuie sa gandeasca lumea de azi si de maine pe baza experientei trecutului apropiat.  Sa separe teoriile bune de cele proaste precum orice gospodar separa graul de neghina.  Aplicarea teoriilor proaste in economie inseamna otravirea societatii si in acelasi timp irosirea resursei societatii si a omului numita timp.  Inseamna intarzierea promovarii unei societati libere de exploatare.

 Procesele economice si politice care sunt in plina desfasurare in timpul actualei crize si care se afla sub imperiul traficantilor de istorie semnaleaza ca popoarele Europei sunt in pericol , fiind impinse spre   haos si mari dezastre  , care nu vor mai putea fi nici controlate si nici cuantificate pe plan national.

 Asa cum aratam mai sus , Marele Capital ca sa poata domina va fi insotit de fascism . In aceasta situatie de pericol extrem popoarele Europei de Est si de Vest trebuie sa-si elaboreze propriul proiect.  Este o cerinta urgenta.  Popoarele Europei au ceva de facut impreuna : sa nu mai admita dictatura Marelui Capital.

 Insa pentru a construi prezentul si pentru a constientiza viitorul ca unul din drepturile fundamentale ale omului trebuie sa stim cat mai mult despre trecut.  Trebuie sa stim cat mai mult despre trecutul apropiat al Europei care a fost si este supus de 20 de ani dezinformarii de catre politicienii mincinosi si traficantii de istorie  care actioneaza asupra societatii ca un cancer. Altfel , necunoasterea se va transforma intr-o primejdie de moarte pentru promovarea progresului in aceasta zona geo-politica a lumii.

 BIBLIOGRAFIE  :

     1.    Col.(r) Florian Garz ,« Istoria Interzisa »  Ed. Obiectiv  Craiova  p.98

  1.  Col.(r) dr. Gheorghe RATIU , “Raze de lumina pe carari intunecate”. Ed. Paco , Bucuresti , 1996 , p.60

  2. Col.(r) Florian GARZ , op.cit. , p. 54

  3. Marian OPREA , Director Revista Lumea , Emisiunea Miezul Problemei , National TV , 26 oct. 2004.

  4. Col.(r) Florian GARZ , op.cit. p.68

  5. Col.(r) Florian GARZ , op. cit. P.116

7         Philippe VASSE , « Crise de l’Euro : la marche a la dislocation de la zone  Euro » , Agoravox , le mardi 8 juin 2010

8         Philippe VASSE , ibidem

9         Malika SOREL , « Outrage au drapeau », Agoravox , le 16 juin 2010.

10    Ziarul ZIUA – Internet , 16 iulie 2009 , « MAE rus : Stalin nu reprezinta stalinistul nr.1 ci un antifascist la fel ca Roosevelt si Churchill.

11    Mihai UNGHEANU , cartea  « Un razboi civil regizat ? »

    11* Nina GEORGESCU , “Impotriva Manipularii” vol.1 , Editura Total  Publishing , Bucuresti , 2004 , p.14

12 Henri  REGNAULT , apud , Simone WAPLER , “ 2010 Reprise de la crise “ , 15 iunie 2010 , Internet

July 6, 2010 Posted by | Blackseanews Agency, Diplomacy, Eastern Europe, Economia Romaniei, Economy, Educatie, Environment, Foreign policy, History, Informations, International Relation, Leaders, Mass media, News, Open Letter, OSCE-Organisation for Security and Cooperation in Europe, Politics, Romanian economy, Romanian Revolution, Russia, Russian Affairs, United States, War Crimes | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

FIDEL CASTRO-LUMEA DUPĂ JUMĂTATE DE SECOL

REFLECŢIILE COMANDANTULUI FIDEL:

 

LUMEA DUPĂ JUMĂTATE DE SECOL

    Împlinindu-se acum două zile 51 de ani de la Triumful Revoluţiei, mi-au venit în minte amintirile din acel 1 Ianuarie 1959. Nimănui nu i-a trecut prin minte ideea rătăcitoare că a trecut jumătate de secol, în zbor, şi ne amintim ca şi cum a fost ieri.    În timpul reuniunii din provincia Oriente, la 28 decembrie 1958, cu Comandantul şef al forţelor inamice, ale căror  unităţi de elită erau asediate şi fără nici o scăpare, acesta şi-a recunoscut  înfrângerea şi a făcut apel la generozitatea noastră pentru a  găsi o ieşire onorabilă pentru restul forţelor.  Ştia  comportamentul nostru uman faţă de prizonieri şi răniţi fără nici o excepţie.  A acceptat  convenţia pe care i-am propus-o, deşi l-am avertizat că operaţiunile în curs vor continua. Dar a plecat  în capitală şi instigat de ambasada Statelor Unite a pregătit o lovitură de stat.

 Ne pregăteam pentru luptă în acel 1 Ianuarie, când în zori ne-a ajuns vestea fugii tiranului.  S-au dat ordine Armatei Insurecţionale  să nu admită încetarea focului şi să continue luptele pe toate fronturile.  Prin Radio Rebelde au fost chemaţi  muncitorii la o Grevă Generală Revoluţionară,  urmaţi imediat de toată ţara.  Încercarea de puci a fost demontată şi în oree după amiezii din aceeaşi zi trupele noastre victorioase au intrat în Santiago de Cuba.    Che şi Camilo au primit instrucţiuni să avanseze rapid pe şosea, în vehicole motorizate cu forţele lor iuţi, spre La Cabana şi Tabăra Militară de la Columbia. Armata adversară, lovită pe toate fronturile, nu avea capacitatea să reziste. Chiar poporul răsculat a ocupat centrele de represiune şi posturile de poliţie.  Pe 2 ianuarie, în orele serii, însoţit de o mică escortă, m-a întâlnit pe un stadion din Bayamo cu peste două mii de soldaţi de pe tancuri, din artilerie şi infanteria motorizată, contra cărora luptasem până în ziua precedentă.  Purtau încă armamentul.  Ne-am câştigat respectul adversarului cu metodele noastre îndrăzneţe dar umanitare de război neregulat.  În acest fel, în numai patru zile – după 25 de luni de război pe care-l începusem cu câteva puşti -,  circa o sută de mii de arme de aer, sol şi mare şi toată puterea statului au fost în mâna Revoluţiei.  În numai câteva rânduri relatez ceea ce s-a întâmplat în acele zile de acum 51 de ani.   A început atunci principala bătălie: să păstrăm independenţa Cubei în faţa imperiului celui mai puternic care a existat, şi pe care poporul nostru a câştigat-o cu atât de multă demnitate. Îmi face plăcere  azi să observ că aceia care  trecând peste obstacole incredibile,  sacrificii şi riscuri, au ştiut să-şi apere Patria, şi în aceste zile, împreună cu copiii lor,  cu părinţii şi cu fiinţele cele mai dragi,  împărtăşesc bucuria şi gloriile fiecărui an nou.

   Totuşi nu seamănă deloc zilele de azi  cu cele de ieri. Trăim o epocă nouă care nu are nimic asemănător cu nici o altă epocă din istorie. Înainte popoarele luptau şi luptă încă cu onoare pentru o lume mai bună şi mai dreaptă, dar azi mai trebuie să lupte, şi fără alternativă posibilă, pentru chiar supravieţuirea speciei. Nu ştim absolut nimic dacă ignorăm acest lucru. Cuba este, fără îndoială, una dintre ţările cel mai instruite politic de pe planetă;  a plecat de la cel mai ruşinos analfabetism, şi ceea ce este mai rău: stăpânii noştri ianchei şi burghezia asociată cu stăpânii străini erau proprietarii pământului, a fabricilor de zahăr, a  fabricilor de bunuri de consum, a depozitelor, a magazinelor, a electricităţii, a telefoanelor, a băncilor, a minelor,  a asigurărilor, a docurilor, a barurilor, hotelurilor, birourilor, a caselor de locuit, a cinematografelor, a tipografiilor, a revistelor, ziarelor, radioului,  a televiziunii incipiente şi a orice avea o valoare importantă.

    Iancheii, odată stinse flăcările  luptelor noastre pentru libertate,  şi-au arogat sarcina de a gândi pentru un popor care a luptat atât de mult ca să fie stăpân pe independenţa lui, pe bogăţiile lui şi pe destinul propriu.  Absolut nimic, nici măcar  sarcina de a gândi politic nu ne aparţinea.  Câţi dintre noi ştiam să citim şi să scriem? Câţi ajungeau măcar în clasa a şasea? Îmi amintesc de aceste lucruri în special  într-o zi ca cea de azi, petnru că aceasta era ţara care se presupunea că aparţine cubanezilor.  Nu mai menţionez alte lucruri, petnru că  ar trebui să mai adaug multe, între ele cele mai bune şcoli, cele mai bune spitale, cele mai bune case, cei mai buni medici, cei mai buni avocaţi. Câţi eram cei care aveam dreptul la ele? Cine poseda, cu  câteva excepţii, dreptul natural şi divin de a fi administratori şi şefi?     Nici un milionar sau subiect bogat, fără excepţie,  nu putea să nu fie şef de partid, senator, Deputat sau funcţionar important. Aceasta era democraţia reprezentativă şi pură care pătrundea în Patria noastră, cu excepţia faptului că iancheii au impus după pofta lor mici tirani nemiloşi şi cruzi,  atunci când convenea mai mult intereselor de a-şi apăra  mai bine proprietăţile în faţa ţăranilor fără pământ  sau lucrătorilor cu sau fără slujbă. Cum nimeni nu mai vorbeşte deja de acest lucru, mă aventurez s-l amitnesc. Ţara noastră face parte din cele peste 150 care constituie Lumea a Treia, care vor fi primele, deşi nu singurele, destinate să sufere incredibilele  consecinţe dacă omenirea nu va conştientiza clar, sigur şi destul de rapid  ceea ce ne imaginăm despre realitatea şi consecinţele schimbării climatice provocate de om, dacă nu se reuşeşte stoparea  ei la timp.

    Mijloacele noastre de comunicare în masă au dedicat spaţii să descrie efectele schimbărilor climatice. Urganele cu   violenţă crescândă, secetele şi alte calamităţi naturale, au contribuit de asemenea la educarea poporului nostru în acest sens. Un fapt singular, bătălia  în jurul problemei climatice care a avut loc la Conferinţa de la Copenhaga, a contribuit la cunoaşterea pericolului iminent. Nu este vorba de un  pericol îndepărtat pentru secolul XXII, ci pentru secolul XXI, şi nici nu este pentru a doua jumătate a acestui secol, ci  pentru deceniile următoare, când deja am început  să suferim consecinţele dureroase.

    Nici nu este vorba de o simplă acţiune contra imperiului şi a aliaţilor lui,  care în această problemă, ca în toate, încearcă să-şi impună  interesele stupide şi egoiste, ci de o bătălie de opinie mondială care nu poate fi lăsată la voia întâmplării sau a capriciilor  majorităţii mijloacelor lui de comunicare. Este o situaţie care din fericire  este cunoscută de milioane de oameni cinstiţi şi curajoşi din lume, o bătălie care se duce cu masele şi în sânul organizaţiilor sociale şi a insstituţiilor ştiinţifice, culturale, umanitare, şi altele  cu caracter internaţional,  în mod special în sânul Naţiunilor Unite, unde Guvernul Statelor Unite, aliaţii din NATO şi ţările cele mai bogate au încercat, în Danemarca, să dea o lovitură frauduloasă şi antidemocratică contra restului ţărilor emergente şi sărace din Lumea a Treia.   La Copenhaga, delegaţia cubaneză, care a asistat împreună cu celelalte din ALBA şi din Lumea a Treia, s-a văzut obligată la o luptă în profunzime  în faţa incredibilelor evenimente care au apărut cu discursul preşedintelui iancheu, Barack Obama, şi a grupului statelor bogate de pe planetă, decişi să demonteze angajamentele  de la Kyoto – unde, acum peste 12 ani s-a discutat această problemă arzătoare – şi să facă să cadă povara sacrificiilor pe ţările emergente şi subdezvoltate, care sunt cele mai sărace şi în acelaşi timp principalele furnizoare de materii prime şi resurse ne renovabile de pe planetă pentru cele mai dezvoltate şi opulente.

    La Copenhaga, Obama s-a prezentat în ultima zi a Conferinţei, începută la 7 decembrie. Cel mai rău din conduita lui a fost când deja decisese să trimită 30 000 de soldaţi la măcelul din Afganistan – o ţară cu o puternică tradiţie  de independenţă, pe care nici măcar englezii în cele mai bune şi mai pline de cruzime timpuri n-au putut s-o supună – a fost la Oslo pentru a primi nici mai mult nici mai puţin decât Premiul Nobel pentru Pace.  În capitala norvegiană a ajuns la 10 decembrie,  a rostit un discurs găunos, demagogic şi justificativ. Pe 18, când era data ultimei sesiuni a Conferinţei, a apărut la Copenhaga, unde  iniţial se gândea că va sta numai 8 ore. În ziua anterioară sosise Secretarul de Stat şi un grup select  format din cei mai buni strategi.

    Primul lucru pe care l-a făcut Obama a fost să selecteze un grup de invitaţi care au  primit onoarea de a-l însoţi ascultându-i un discurs la Conferinţă. Primul ministru danez, care prezida Conferinţa, complezent şi linguşitor, i-a crdat  cuvântul  grupului care abia dacă trecea de 15 persoane. Şeful imperial merita onoruri speciale.  Discursul său a fost un amestec de  dulcegării însoţite de gesturi teatrale,  care deja  plictisesc pe cei care, ca mine, şi-au propus  să-l asculte petnru a încerca să fie obiectivi în aprecierile trăsăturilor sale şi a intenţiilor politice. Obama i-a impus  docilului său amfitrion danez ca numai invitaţii lui să poată lua cuvântul, deşi el, de îndată ce şi l-a rostit, a „şters-o” pe o uşă dosnică, ca un escroc care scapă de un auditoriu care-i făcuse cinstea de a-l asculta cu interes.

    Odată încheiată lista autorizată de oratori, un indigen aymara pur sânge, Evo Morales, preşedintele Boliviei,  care tocmai a fost reales cu 65% din voturi, a cerut insistent dreptul  să vorbească, lucru care i-a fost acordat în aplauzele copleşitoare ale celor prezenţi.  În numai nouă minute a exprimat  concepte profunde şi demne care răspundeau la cuvintele absentului Preşedinte al Statelor Unite.  Apoi s-a ridicat Hugo Chavez ca să ceară cuvântul în numele Republicii Bolivariene Venezuela; cel care prezida şedinţa n-a avut încotro şi i-a dat cuvţntul, timp  folosit pentru a improviza unul din cele mai strlucite discursuri pe care le-am auzit vreodată.  În concluzie, o lovitură de ciocan a pus capăt insolitei şedinţe.    Pre-ocupatul Obama şi suita lui nu aveau totuşi nici un minut de pierdut. Grupul său  elaborase un Proiect de Declaraţie, plin de  chestiuni vagi, care nu era altceva decât negarea Protocolului de la Kyoto.  După ce a plecat precipitat de la şedinţă, s-a întâlnit cu alte grupuri de invitaţi care nu au fost nici 30, a negociat în privat şi în grup; a insistat,  a menţionat cifre de  multe milioane de bilete verzi fără acoperire în aur,  care se devalorează constant şi a ameninţat că pleacă de la reuniune acă nu îi sunt îndeplinite  cererile. Cel mai rău a fost că era vorba de o reuniune de ţări super-bogate la care au invitat câteva  din cele mai improtante ţări emergente şi  două sau trei sărace, cărora le-a supus documentul ca la piaţă: Îl iei sau îl laşi!

    Asemenea declaraţie confuză, ambiguă şi contradictorie –  la a cărei  discutare n-a participat nici Organizaţia Naţiunilor Unite -, Primul ministru danez a încercat s-o prezinte ca un Acord al Conferinţei.  Aceasta deja se încheiase, aproape toţi şefii de state, de guverne şi miniştri de externe plecaseră spre ţările lor, şi la ora trei noaptea, distinsul Prim ministru danez a prezentat-o plenului, unde sute de funcţionari chinuiţi care de trei zile nu dormeau, au primit jenantul document dându-li-se numai o oră ca să-l analizeze şi să decidă aprobarea lui.    Atunci a luat foc reuniunea. Delegaţii nu avuseseră nici măcar timp să-l citească. Câţiva au cerut cuvântul. Primul a fost cel din Tuvalu, ale cărui insule vor  fi sub apă dacă se aproba ceea ce se propunea  acolo; au urmat cei din Bolivia,  Venezuela, Cuba şi Nicaragua. Confruntarea dialectică de la ora 3 noaptea din ziua de 19 decembrie este demnă să rămână n istorie, dacă istoria va mai exista după schimbarea climatică.

    Cum o mare parte din cele petrecute  este cunoscută în Cuba, sau există pe paginile web de pe Internet, mă voi limita numai să expun în parte cele două replici ale ministrului de externe cubanez, Bruno Rodriguez, demne să fie consemnate pentru a cunoaşte episoadele finale ale telenovelei de la Copenhaga, şi elementele ultimului capitol care încă nu au fost publicate la noi.

   „Domnule Preşedinte (Primul ministru al Danemarcei)…Documentul despre care dv. aţi afirmat de câteva ori că nu există, apare acum. Toţi am văzut versiuni care circulă pe furiş şi care se discută în mici conciliabule secrete, în afara sălilor în care comunitatea internaţională, prin reprezentanţii ei, negociază în mod transparent.”    „Îmi  unesc glasul cu cel al reprezentanţilor  din Tuvalu, Venezuela şi Bolivia. Cuba consideră extrem de insuficient şi inadmisibil  textul acestui proiect apocrif…”    „Documentul pe care dv., din păcate, ni-l prezentaţi nu conţine  nici un angajament de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Cunosc versiunile anterioare care şi ele, prin procedee îndoielnice şi clandestine,  au fost negociate  în cercuri închise care vorbeau, cel puţin, de o reducere de 50% pentru anul 2050…”    „Documentul pe care dv.  îl prezentaţi acum, omite tocmai frazele-cheie, şi aşa slabe şi insuficiente din acea versiune. Acest document nu garantează, în nici un fel, adoptarea de măsuri minime care să permită evitarea unei extrem de grave catastrofe pentru planetă şi specia umană.”    „Acest document ruşinos pe care dv. l-aţi adus omite şi este ambiguu  în ceea ce priveşte angajamentul  specific  de reducere a emisiilor din partea ţărilor dezvoltate, responsabile de încălzirea globală la un nivel istoric şi nivelul actual al emisiilor,  şi cărora le revine  responsabilitatea de a reduce substanţial şi imediat. Această hârtie nu conţine nici un singur cuvânt de angajament din partea ţărilor dezvoltate.”

   „Hârtia dv., domnule Preşedinte, este actul de deces al Protocolului de la Kyoto, lucru pe care delegaţia mea nu-l acceptă.”

    „Delegaţia cubaneză vrea să se pună accentul pe preeminenţa principiului de „responsabilităţi comune, dar diferenţiate”, ca un concept central al viitorului proces de negocieri. Hârtia dv. nu suflă un cuvânt despre aceasta.”  „Delegaţia cubaneză îşi reiterează protestul faţă de gravele  încălcări ale  procedurilor  care s-au produs  în conducerea antidemocratică a procesului acestei conferinţe, în special, prin folosirea  de formate de dezbateri şi de negocieri arbitrare, exclusiviste şi discriminatorii..”    „Domnule Preşedinte, vă solicit formal ca această declaraţie să fie inclusă în raportul final  al lucrărilor acestei lamentabile şi ruşinoase  a 15-a Conferinţă a Părţilor.”

    Ceea ce nimeni nu-şi putea imagina este că, după o altă îndelungată retrocedare şi când  toţi se gândeau cî mai lipsesc numai demersurile formale pentru a  încheia Conferinţa, Primul ministru  al ţării gazdă, instigat de ianchei, a mai făcut o încercare de a face să treacă documentul  ca un consens al Conferinţei, când nu mai rămăseseră nici măcar miniştrii de externe în plenară. Delegaţii Venezuelei, Boliviei, Nicaraguăi şi Cubei, care au rămas  de veghe fără somn până în ultimul minut,  au făcut să eşueze manevra de la Copenhaga.Totuşi, problema nu s-a terminat. Cei puternici nu sunt obişnuiţi şi nici nu admit rezistenţa.  La 30 decembrie, Misiunea Permanentă a Danemarcei la Naţiunile Unite, la New York, a informat  politicos Misiunea noastră în acest oraş că luase notă de Acordul de la Copenhaga din 18 decembrie 2009, şi anexa o copie a acestei decizii. Afirma textual: „…Guvernul Danemarcei, în calitatea sa de Preşedinte  al COP15, invită Părţile la Convenţie să informeze în scris la Secretariatul UNFCCC, cât mai curând posibil,  voinţa de a se asocia la Acordul de la Copenhaga.”    Această comunciare surprinzătoare a motivat  răspunsul Misiunii Permanente a Cubei la Naţiunile Unite,  prin care „…respinge intenţia de a face să aprobe, pe cale indirectă, un text care a făcut obiectul de respingere  din partea a câtorva delegaţii, nu numai din cauza deficienţei  faţă de gravele efecte ale schimbării climatice, ci şi pentru că răspunde exclusiv intereselor unui grup redus de state.”

    La rândul său, a fost motivul pentru care  viceministrul Ştiinţei, Tehnologiei şi Mediului din Republica Cuba, doctor Fernando Gonzalez Bermudez, i-a scris o scrisoare dlui Yvo de Boer, Secretarul Executiv al Convenţiei – cadru a Naţiunilor Unite pentru Schimbarea Climatică, din care transcriu câteva paragrafe:    „Am primit cu surprindere şi îngrijorare Nota pe care Guvernul Danemarcei a circulat-o Misiunilor Permanente ale statelor membre ale Naţiunilor Unite la New York, pe care desigur o cunoaşteţi şi prin care  sunt invitate statele-părţi la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite pentru Schibmarea Climatică să informeze Secretariatul Executiv, în scris,  şi cât mai curând, dorinţa de a se asocia la aşa numitul Acord de la Copenhaga.”

    „Am observat, cu mai mare îngrijorare, că Guvernul Danemarcei comunică că Secretariatul Executiv al Convenţiei va include, în raportul Conferinţei Părţilor efectuată la Copenhaga, o listă a Statelor-părţi care şi-au manifestat voinţa de a se asocia la menţionatul Acord.”    „După judecata Republicii Cuba, acest mod de a acţiona constituie o încălcare grosolană şi reprobabilă a celor decise la Copenhaga, unde Statele – Părţi, în faţa evidentei lipse de consens, s-au limitat să ia notă de existenţa documentului respectiv.”    „Nimic din cele  convenite la a 15COP nu autorizează Guvernul Danemarcei să ia  această măsură şi, cu atât mai puţin, Secretariatul Executiv să includă în raportul final o listă de State-Părţi, pentru care nu are mandat.”

    „Trebuie să vă semnalez că Guvernul Republicii Cuba respinge în modul cel mai ferm această nouă tentativă de a legitima pe cale indirectă un document fals şi  să vă reiterez  că acest mod de  a acţiona compromite rezultatul  viitoarelor negocieri, crează un precedent periculos pentru lucrările Convenţiei şi lezează în  special spiritul de bună-credinţă cu care delegaţiile car trebui să continue procesul de negocieri anul viitor”,  încheie vice-ministrul  Ştiinţei, Tehnologiei şi Mediului din Cuba.   Mulţi cunosc, în special mişcările sociale şi  persoanele  mai bine informate din instituţiile umanitare, culturale şi ştiinţifice, că documentul promovat de Statele Unite constituie  un pas înapoi de la poziţiile  la care se ajunsese de cei care  fac eforturi să evite o catastrofă colosală pentru specia noastră. Ar fi de prisos să repet aici cifre şi  lucruri care o demonstrează matematic.  Datele se află  pe paginile web de Internet şi sunt la îndemâna unui număr crescând de persoane care se interesează de această temă.

   Teoria cu care  este apărată adeziunea la document este inconsistentă şi constituie  o retrocedare. Se invocă ideea  înşelătoare că ţările bogate vor  contribui cu suma mizerabilă de 30 de miliarde de dolari în trei ani pentru a acoperi cheltuielile ţărilor sărace la combaterea schimbării climatice, cifră care ar putea să se ridice la 100 de miliarde pe an în 2020, ceea ce echivalează, în această extrem de gravă problemă cu a aştepta până la calendele greceşti. Specialiştii  ştiu că aceste cifre sunt ridicole şi inacceptabile  faţă de volumul de investiţii necesar.  Provenienţa acestor sume este vagă şi confuză, astfel încât nu angajează pe nimeni.

    Care este valoarea unui dolar? Ce înseamnă 30 de miliarde? Toţi ştim că de la Bretton Woods, în 1944, până la ordinul prezidenţial al lui Nixon din 1971 – dat pentru a arunca pe economia mondială povara cheltuielilor cu războiul genocid din Vietnam -, valoarea dolarului, măsurată în aur, a fost redusă până azi de circa 32 de ori; 30 de miliarde  înseamnă mai puţin de un miliard, iar 100 000 împărţit la 32 echivalează cu  3 125, care nu ajunge acum nici pentru a construi o rafinărie  de capacitate medie.   Dacă ţările industrializate îşi îndeplinesc promisiunea de a contribui la cele în curs de dezvoltare cu 0,7% din PIB – lucru pe care cu excepţii numărate pe degete n-au făcut niciodată -, cifra ar depăşi 250 de miliarde în fiecare an.    Pentru a salca băncile, guvernul Statelor Unite a cheltuit 800 de miliarde. Cât ar fi dispus să cheltuie pentru a salva cele 9 miliarde de persoane care vor locui planeta în 2050, dacă nu cumva înainte nu se vor produce  secete îndelungate şi inundaţii provocate de  mări din cauza dezgheţului  calotelor şi a maselor de gheţuri din Groenlanda şi Antarctida?    Să nu ne lăsăm înşelaţi.  Ceea ce Statele Unite au vrut cu manevra de la Copenhaga  a fost să dezbine Lumea a Treia,  să îndepărteze peste 150 de ţări subdezvoltate de China, India, Brazilia, Africa de Sud şi altele cu care trebuie să luptăm uniţi pentru a apăra, la Bonn, în Mexic sau în orice altă conferinţă internaţională, împreună cu organizaţiile sociale, ştiinţifice şi umanitare, adevăratele Acorduri de care să beneficieze toate ţările şi să protejeze omenirea de o catastrofă care poate duce la  extincţia speciei noastre.

    Lumea  are tot mai multe informaţii, dar  politicienii au tot mai puţin timp pentru a gândi.

    Ţările bogate şi liderii lor, inclusiv Congresul Statelor Unite,  par să discute  care va fi ultimul care va dispărea.

    Când Obama va încheia cele 28 de serbări cu care şi-a propus  să celebreze acest Crăciun, dacă  printre ele este  inclusă şi cea a Regilor Magi, poate Gaspar, Melchior şi Baltazar îl vor sfătui ce are de făcut.

   Rog să fiu iertat pentru lungimea textului. N-am vrut să împart în două această Reflecţie. Le cer iertare răbdătorilor cititori.

FIDEL CASTRO RUZ –3 ianuarie 2010

Ora 3:16 pm  

January 8, 2010 Posted by | Diplomacy, Ecology, Economy, Environment, Fidel Castro, Foreign policy, History, Informations, International Relation, Latin America, Leaders, Mass media, News, Politics, Religion | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

Fidel Castro dezvaluie adevarul despre Copenhaga

REFLECŢIILE COMANDANTULUI FIDEL:

 ADEVĂRUL CELOR ÎNTÂMPLATE LA CONFERINŢĂ

Pe tineri îi interesează mai mult decât pe oricine viitorul. Până de foarte curând se discuta despre tipul de societate în care să trăim. Astăzi se discută dacă societatea umană va supravieţui. Nu este vorba de fraze dramatice.  Trebuie să ne obişnuim cu faptele reale.  Ultimul lucru pe care-l poate pierde omul este speranţa. Cu adevărul în mână, bărbaţi şi femei de toate vârstele, în special tinerii, au dus la Conferinţă o bătălie exemplară, oferind lumii o lecţie mare.    Principalul acum este să se cunoască cât mai mult posibil în Cuba şi în lume ceea ce s-a întâmplat la Copenhaga. Adevărul  posedă o forţă care depăşeşte inteligenţa mediatizată şi de multe ori dezinformată  despre cine ţine în mână destinele  lumii.

   Dacă în capitala daneză s-a reuşit ceva improtant,  a fost faptul că prin mediile de comunicare în masă opinia mondială a putut vedea haosul politic creat şi tratamentul umilitor al şefilor de stat şi guvern, miniştri şi mii de reprezentanţi ai mişcărilor sociale şi din instituţii,  care, plini de iluzii şi speranţe s-au dus la sediul Conferinţei de la Copenhaga.  Brutala reprimare a manifestanţilor  paşnici de către  forţa publică,  aminteşte   atitudinea trupelor de asalt ale naziştilor care au ocupat vecina  Danemarcei în aprilie 1940. Ceea ce nimeni nu-şi putea imagina este că, la 18 decembrie 2009, în ultima zi a Conferinţei, aceasta va fi suspendată de guvernul danez – aliat al NATO şi asociat la măcelul din Afganistan – pentru a  preda sala principală a Conferinţei  Preşedintelui Obama,  unde el şi un grup select de invitaţi, 16 în total,  aveau dreptul exclusiv să vorbească. Obama a rostit un discurs înşelător şi demagogic, plin de ambiguităţi, care nu  angaja  în nici un fel şi ignora Acordul cadru de la Kyoto.  A plecat din sală imediat după ce a mai ascultat câţiva vorbitori. Printre invitaţii să vorbească erau cei din ţările cele mai industrializate, câteva economii emergente şi  câţiva dintre cei mai săraci de pe glob. Liderii şi reprezentanţii a peste 170 nu aveau decât dreptul de a asculta.

    Încheindu-se discursurile celor 16 aleşi, Evo Morales, cu toată autoritatea originii sale  de indian aymara, recent ales cu 65% din voturi şi sprijinul a două treimi din Camera şi Senatul Boliviei, a cerut cuvântul.  Preşedintelui de şedinţă danez nu i-a rămas alternativă decât să i-l acorde  la cererea celorlalte delegaţii. Când Evo şi-a încheiat frazele înţelepte şi profunde, danezul a trebuit să-i dea cuvântul lui Hugo Chavez. Ambele discursuri  vor rămâne în istorie ca exemple de discursuri scurte şi oportune.  Odată îndeplinită magistral sarcina, cei doi au plecat spre respectivele lor ţări. Dar când Obama a părăsit scena forului, nu-şi îndeplinise  încă sarcina în ţara sediu a Conferinţei.

   Din noaptea de 17 şi dimineaţa  zilei de 18, Primul ministru al Danemarcei şi înalţi reprezentanţi ai Statelor Unite  se întâlneau cu Preşedintele comisiei Europene şi liderii celor 27 de ţări pentru a le propune în numele lui Obama, un proiect de acord, la a cărui elaborare nu  a participat nici unul dintre ceilalţi lideri din restul lumii. Era o iniţiativă antidemocratică şi virtual clandestină, care ignora mii de reprezentanţi ai mişcărilor sociale, instituţii ştiinţifice, religioase şi ceilalţi invitaţi la Conferinţă.

    În toată noaptea de 18 până la 3 din 19,  când deja mulţi Şefi de State  plecaseră, reprezentanţii ţărilor au aşteptat reînceperea şedinţelor şi încheierea  reuniunii.  Toată ziua de 18, Obama a susţinut reuniuni şi conferinţe de presă. La fel au făcut liderii din Europa. Apoi au plecat.    Atunci s-a întâmplat ceva insolit: la trei noaptea pe 19, Primul ministru al Danemarcei a convocat o reuniune  pentru încheierea Conferinţei.  Rămăseseră să-şi reprezinte ţările miniştri, funcţionari, ambasadori şi personalul tehnic.    A fost totuşi uimitoare bătălia pe care a dus-o în zori un grup de reprezentanţi  ai ţărilor din Lumea a Treia, care respingeau încercarea lui Obama şi a celor bogaţi de pe planetă să prezinte ca acord prin consens al conferinţei documentul impus de de Statele Unite.

   Reprezentantul Venezuelei, Claudia Salerno, cu o energie impresionantă  şi-a arătat mâna dreaptă, din care ţâşnea sânge, din cauza forţei cu care  a lovit în masă ca să-şi exercite dreptul de a lua cuvântul. Tonul vocii ei şi demnitatea argumentelor sale nu pot fi uitate.     Ministrul de externe al Cubei, a rostit un discurs  energic de  aproximativ 1000 de cuvinte, din care aleg câteva paragrafe pe care vreau să le includ în această Reflecţie:

   „Documentul pe care dv. aţi afirmat de  câteva ori că nu există, domnule Preşedinte, apare acum. (…) am văzut versiuni care circulă pe sub mână şi care se discută în mici conciliabule secrete…”

„…Deplâng profund maniera în care dv. aţi condus această conferinţă.”

   „…Cuba consideră extrem de insuficient şi inadmisibil textul acestui proiect apocrif. Ţinta de 2 grade Celsius este inacceptabilă şi ar avea consecinţe catastrofale incalculabile…”

„De asemenea cunosc versiunile anterioare ca  tot aşa, prin proceduri îndoielnice şi clandestine,  au fost negociate în cerculeţe închise…”

„Documentul pe care dv. îl prezentaţi acum, omite tocmai  acele deja slabe şi insuficiente fraze cheie pe care le conţinea acea versiune…”

   „…pentru Cuba este  incompatibil cu criteriul ştiinţific universal recunoscut, care consideră urgent şi de neamânat asigurarea unor niveluri de reducere de cel puţin 45%  din emisii pentru anul 2020, şi nu mai mici de 80% sau 90% reduceri pentru 2050.”

    „Orice  propunere de continuare a negocierilor  pentru a adopta, în viitor, acorduri de reducere a emisiilor, trebuie să cuprindă inevitabil conceptul de  vigoare a Protocolului de la Kyoto (…) Hârtia dv., domnule Preşedinte, este actul de deces al Protocolului de la Kyoto, lucru pe care delegaţia mea nu-l acceptă.”

    „Delegaţia cubaneză vrea să sublinieze preeminenţa principiului de „responsabilităţi comune, dar diferenţiate”, ca criteriu central al viitorului proces de negocieri. Hârtia dv. nu spune nici un cuvânt despre acest lucru.”

    „Acest proiect de declaraţie omite angajamentele concrete de finanţare şi transfer de tehnologii către ţările în curs de dezvoltare ca parte a îndeplinirii obligaţiilor asumate de ţările dezvoltate   prin Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite  de Schimbare Climatică (…) Ţările dezvoltate,  care-şi impun interesele prin documentul dv., domnule Preşedinte,  eludează orice angajament concret.”

„Ceea ce dv. numiţi, domnule Preşedinte, „un grup de lideri reprezentativi”, este, pentru mine,  o grosolană violare a principiului de egalitate suverană consacrat de Carta Naţiunilor Unite…”

„Domnule Preşedinte, vă solicit formal ca această declaraţie să fie inclusă în raportul final al lucrărilor acestei lamentabile şi ruşinoase  a 15-a Conferinţă  a Părţilor.”

Li se acordase numai o oră reprezentanţilor statelor pentru a emite opinii, ceea ce a dus la situaţii complicate, ruşinoase şi neplăcute.    Atunci s-a produs o amplă dezbatere în care delegaţii ţărilor dezvoltate au exercitat puternice presiuni pentru a  face ca Conferinţa să adopte acel document ca rezultat final al deliberărilor.     Un număr redus de ţări a insistat cu tărie pe omisiunile  grave şi ambiguităţile documentului  impus de Statele Unite, în special pe absenţa  unui angajament din partea ţărilor dezvoltate în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de carbon şi finanţarea adoptării de măsuri de  atenuare şi adaptare  a ţărilor din Sud.

    După o lungă şi extrem de tensionată discuţie, a prevalat poziţia ţărilor din ALBA şi a Sudanului, ca Preşedinte al Grupului celor 77, că documentul în chestiune era inacceptabil pentru a fi adoptat de Conferinţă.    În faţa evidentei lipse de consens, Conferinţa s-a mărginit  să „ia notă” de existenţa acelui document ca poziţie a unui grup de circa 25 de ţări.

    După această decizie adoptată la ora 10:30 dimineaţa, ora Danemarcei, Bruno – după  ce a discutat împreuă cu alţi reprezentanţi din ALBA cu Secretarul ONU, în mod amical, şi i-au  manifestat disponibilitatea de a continua lupta la Naţiunile Unite pentru a  stopa teribilele consecinţe ale schimbării climatice – a plecat împreună cu Vicepreşedintele cubanez Esteban Lazo către ţară pentru a lua parte la   şedinţa Adunării Naţionale , încheindu-şi  sarcina. La Copenhaga au mai rămas câţiva membri ai delegaţiei şi ambasadorul pentru a participa la  demersurile finale.

   În seara zilei de azi au informat următoarele:

  „…atât cei care au participat la elaborarea documentului, cât şi cei care  – ca Preşeditnele SUA –  au anticipat  să anunţe adoptarea lui de către Conferinţă…cum nu puteau să repingă decizia de a se limita la a „lua notă” de  aşa zisul „Acord de la Copenhaga”, au încercat să propună o procedură pentru ca alte ţări  Părţi care nu fuseseră în această discuţie, s-au alăturat, declarându-şi adeziunea, cu care încercau să dea un caracter legal  zisului acord care de fapt nu putea  să  judece dinainte rezultatul negocierilor care  trebuiau să continue.”

„Această încercare tardivă a primit din nou o fermă opoziţie a Cubei, Venezuelei şi Boliviei, care au avertizat că acest document pe care Convenţia  nu şi l-a însuşit nu avea nici un caracter legal, nu exista ca document al Părţilor şi nu putea să se stabilească vreo regulă pentru o presupusă adoptare a sa…”

„În acest stadiu s-au terminat şedinţele de la Copenhaga, fără să se fi adoptat  documentul care  fusese pregătit pe ascuns în ultimele zile, cu o evidentă dirijare ideologică din partea administraţiei americane…”

Mâine atenţia se va concentra pe Adunarea Naţională.    Lazo, Bruno şi restul delegaţiei va sosi azi la  miezul nopţii. Ministrul de Externe al Cubei va putea explica, luni, cu detalii şi precizia necesară, adevărul celor petrecute la Conferinţă.

FIDEL CASTRO RUZ

19 decembrie 2009

December 26, 2009 Posted by | Diplomacy, Ecology, Economy, Environment, Foreign policy, History, Informations, International Relation, Latin America, Leaders, Mass media, News, Open Letter, Politics | , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment