Centrul Diplomatic/Diplomatic Center

Centrul de Studii Politice si Diplomatie/ Center for Political Science and Diplomacy

SENATORUL FLORIN CONSTANTINESCU CONFIRMA DISPONIBILITATEA ROMANIEI DE A PARTICIPA LA REFACEREA DRUMULUI MATASII

În data de 19 noiembrie 2014 a avut loc o întrevedere de lucru între domnul senator Florin Constantinescu, Preşedinte al Comisiei pentru Transporturi şi Energie din Senatul României şi Ambasadorul Republicii Kazahstan în România, E.S. Domnul Daulet Batrashev.

Întâlnirea a fost prilejuită de începerea mandatului Excelenţei Sale în România şi realizată cu sprijinul Institutului de Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică(IRICE).

 

Senator Florin Constantinescu, Preşedinte al Comisiei pentru Transporturi şi Energie din Senatul României, Profesor Doctor Anton Caragea, Director IRICE şi Ambasadorul Republicii Kazahstan în România- E.S. Domnul Daulet -web

De la stanga la dreapta: Ambasadorul Kazahstanului-Daulet Batrashev, Prof.Dr. Anton Caragea-Director IRICE si senatorul Florin Constantinescu, Preşedinte al Comisiei pentru Transporturi şi Energie din Senatul României

În cadrul discuţiilor s-a precizat că Republica Kazahstan este cel de al doilea investitor strategic în economia României şi prin achiziţia Rompetrol de către KazMunaiGaz a devenit cel mai important partener al României din Asia Centrală şi principalul jucător de pe piaţa de energie, gaze şi petrol din România.

Partea kazahă a mai prezentat şi stadiul evoluţiei coridorului energetic Drumul Mătăsii, drum ce urmeză să lege energetic Kazahstanul de piaţa europeană şi a informat partea română asupra achiziţiei companiei ce operează portul Batumi de către partea kazahă, achiziţie ce permite acum o legătură directă cu portul românesc Constanţa.

Între cele două părţi a mai avut loc un schimb de informaţii privind evoluţia cooperării energetice, dezvoltarea colaborării economice şi au fost prezentate proiectele de transport a petrolului şi gazelor din Kazahstan pe teritoriul României, către consumatorii Uniunii Europene.

Senatorul Florin Constantinescu, Preşedinte al Comisiei pentru Transporturi şi Energie, a prezentat înalta apreciere pe care partea română o dă cooperării stabile între cele două ţări, a considerat investiţia în Rompetrol drept un cap de pod între cele două economii şi a adresat părţii kazahe invitaţia de a coopera într-un proiect iniţiat de domnia sa şi menit să lege parlamentele ţărilor de pe fostul Drum al Mătăsii într-o cooperare parlamentară stabilă şi destinată să faciliteze legătura  economică între România şi zona Drumului Mătăsii.

Profesor Doctor Anton Caragea, Director al Institutului de Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică, a mulţumit domnului Florin Constantinescu pentru sprijinul constant acordat dimensiunii economice a activităţii diplomatice, sprijin care i-a adus senatorului anul trecut PREMIUL PENTRU ACTIVITATE PARLAMENTARĂ şi a apreciat că astfel de întâlniri dau stabilitate şi predictibilitate relaţiilor internaţionale.

La finalul întâlnirii E.S Daulet Batrashev-Ambasadorul Kazahstanului şi Prof.Dr. Anton Caragea au primit din partea preşedintelui Florin Constantinescu medalia comemorativă 150 de activitate a Senatului României.

November 20, 2014 - Posted by | Blackseanews Agency, CEL MAI BUN PARLAMENTAR ROMAN, Diplomatie, Economia Romaniei, Educatie, Institutul de Relatii Internationale si Cooperare Economica, Kazahstan, Mass media, Nursultan Nazarbayev, Politica externa a Romaniei, Relatii Internationale, SENATOR FLORIN CONSTANTINESCU, Turism, Universitati | , , , , , , , , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d bloggers like this: