Centrul Diplomatic/Diplomatic Center

Centrul de Studii Politice si Diplomatie/ Center for Political Science and Diplomacy

ŞAPTE PUMNALE ÎN INIMA AMERICII DE FIDEL CASTRO

REFLECŢIILE COMANDANTULUI FIDEL:

       

ŞAPTE PUMNALE ÎN INIMA AMERICII

 Fidel Castro

   Citesc şi recitesc datele şi articolele elaborate de personalităţi inteligente, cunoscute sau puţin cunoscute, care scriu în diverse medii şi iau informaţia din surse nepuse la îndoială de nimeni.

    Popoarele care locuiesc pe planetă, în toate părţile, se confruntă cu riscuri economice, ambientale şi de război, derivate din politica Statelor Unite, dar nici o altă regiune de pe pământ nu este  ameninţată de probleme atât de grave cum sunt cele ale vecinilor, popoarele  situate pe acest continent la Sudul acestei ţări hegemoniste.

     Prezenţa imperiului atât de puternic, care pe toate continentele şi oceanele dispune de baze militare, portavioane şi submarine nucleare, vase de război moderne şi avioane de luptă sofisticate, purtătoare a tot felul de arme, sute de mii de soldaţi,  pentru care guvernul  pretinde impunitate absolută, constituie cea mai mare durere de cap pentru orice guvern, fie de stânga, centru sau dreapta, aliat sau nu al Statelor Unite.

   Problema, pentru cei care îi suntem vecini, nu este că acolo se vorbeşte altă limbă şi este o naţiune diferită. Există nordamericani de toate culorile şi de toate originile. Sunt persoane  la fel ca noi şi capabile de orice sentiment într-un sens sau altul. Dramatic este sistemul care s-a dezvoltat acolo şi l-au impus tuturor.  Asemenea sistem nu este nou în ceea ce priveşte folosirea forţei şi a metodelor de dominaţie care au prevalat de-a lungul istoriei.  Nouă este epoca în care trăim. A aborda subiectul  din punctele de vedere tradiţionale ar fi o eroare şi nu ajută pe nimeni. A citi şi a cunoaşte ceea ce gândesc apărătorii sistemului  ilustrează multe lucruri, pentru că înseamnă  că sunt conştienţi de natura unui sistem care  se bazează pe  apelul permanent la egoism şi la instinctele primare ale oamenilor.

    Dacă n-ar exista convingerea în valoarea conştiinţei şi a capacităţii ei de a prevala asupra instinctelor,  nu s-ar putea nici măcar exprima speranţa unei schimbări în orice perioadă din extrem de scurta istorie a omului. Nici nu s-ar putea înţelege teribilele obstacole care se ridică în calea diferiţilor lideri politici în ţările latinoamericane sau ibero-americane de pe emisferă. În definitiv, popoarele care trăiau în această regiune a planetei de zeci de mii de ani, până la faimoasa descoperire a Americii, n-aveau nimic de latin, de iberic sau de europeni; trăsăturile lor erau mai asemănătoare cu cele ale asiaticilor, de unde au  provenit străbunii lor.  Astăzi le vedem  pe feţele indienilor din Mexic, America Centrală, Venezuela, Columbia, Ecuador, Brazilia, Peru, Bolivia, Paraguay şi Chile, o ţară unde araucanii au scris o pagină de neşters. În anumite zone din Canada şi Alaska îşi conservă rădăcinile indigene cu toată puritatea posibilă.  Dar pe teritoriul principal al Statelor Unite, o mare parte din  populaţiile antice a fost exterminată de conchistadorii albi.

    Aşa cum ştie toată lumea, milioane de africani au fost smulşi de pe pământurile lor şi duşi să muncească ca sclavi pe această emisferă. În unele ţări ca Haiti şi mare parte din insulele Mării Caraibelor, descendenţii lor constituie majoritatea populaţiei. În alte ţări formează  ample sectoare. În Statele Unite descendenţii de africani constituie zeci de milioane de cetăţeni care,  în general, sunt cei mai săraci şi discriminaţi.

    De-a lungul secolelor această ţară a reclamat drepturi privilegiate asupra continentului nostru. În epoca lui Marti, a încercat să impună o monedă unică bazată pe aur, un metal a cărui valoare a fost cea mai constantă de-a lungul istoriei. Comerţul internaţional, în general, se baza pe acesta. Azi nici măcar asta nu mai există. Din anii lui Nixon, comerţul mondial s-a instrumentat cu bilete de hârtie imprimate de Statele Unite: dolarul, o deviză care azi valorează de circa 27 de ori mai puţin ca la începutul anilor 70, aceasta fiind una din multele forme de a domina şi excroca restul lumii. Totuşi, astăzi, alte devize înlocuiesc dolarul în comerţul internaţional şi în rezervele de monede convertibile.

    Dacă pe de o parte devizele imperiului se devalorizează, în schimb rezervele de forţe militare cresc. Ştiinţa şi tehnologia cea mai modernă, monopolizate de super-putere, au fost dirijate în mod considerabil spre dezvoltarea  armelor. Actualmente nu se vorbeşte numai de mii de proiectile nucleare, sau de puterea distructivă modernă a armelor convenţionale;  se vorbeşte de avioane fără pilot,  conduse de automat. Nu este vorba de o simplă fantezie. Deja se folosesc unele avioane de acest tip în Afganistan şi alte locuri.  Rapoarte recente arată că într-un viitor relativ apropiat, în 2020,  cu mult înainte ca calota Antactidei să se topească, imperiul, cu cele 2500 de avioane de luptă, prevede că va dispune de 1100 de avioane de luptă F-35 şi F-22, în versiunile de vânătoare şi bombardament de generaţia a cincea. Pentru a avea o idee de acest potenţial, este de ajuns să spunem că cele de care dispun la baza Soto Cano, din Honduras, pentru antrenamentul piloţilor acestei ţări sunt F-5; cele pe care le-au furnizat forţelor aeriene ale Venezuelei înainte de venirea lui Chavez,  Chile şi alte ţări, erau mici escadrile de F-16.    Şi mai important, imperiul proiectează ca în decursul a 30 de ani toate avioanele de luptă ale Statelor Unite, de la cele de vânătoare la bombardiere grele şi avioane cisternă, să fie conduse de roboţi.    Această putere militară nu este necesară lumii, este o necesitate a sistemului economic pe care imperiul îl impune lumii.

    Oricine poate înţelege că dacă automatele pot înlocui piloţii de luptă, tot aşa de bine pot substitui muncitorii din multe fabrici. Acordurile de comerţ liber pe care imperiul încearcă să le impună ţărilor din această emisferă  cer ca lucrătorii lor să concureze cu tehnologia avansată şi cu roboţii din industria ianchee.    Roboţii nu fac greve, sunt obedienţi şi disciplinaţi. Am văzut la televizor maşini care culeg mere şi alte fructe. Întrebarea care se pune şi lucrătorilor nordamericani: Unde vor fi locurile de muncă? Care este viitorul pe care capitalismul fără frontiere, în faza sa avansată de dezvoltare, îl rezervă cetăţenilor?

   În lumina acesteia şi a altor realităţi, guvernanţii din ţările UNASUR, MERCOSUR, Grupul de la Rio şi altele, nu pot să nu analizeze foarte justa întrebare  venită din partea Venezuelei: Ce sens au bazele militare şi navale pe care Statele Unite vor să le instaleze în jurul Venezuelei şi în inima Americii de sud? Îmi aduc aminte că acum câţiva ani, când între Columbia şi Venezuela, două ţări surori prin geografie şi istorie,  relaţiile deveniseră periculos de încordate, Cuba  a promovat pe tăcute paşi importanţi în direcţia  păcii dintre cele două ţări.  Cubanezii nu vor stimula niciodată războiul între ţări surori. Experienţa istorică,  destinul evident proclamat şi aplicat de Statele Unite, şi  slăbiciunea acuzaţiilor aduse Venezuelei că ar furniza arme FARC, asociate cu negocierile cu scopul de a  ceda şapte puncte de pe teritoriul său pentru  uzul forţelor aeriene şi navale ale Forţelor Armate ale Statelor Unite, obligă Venezuela să investească în arme, resurse pe care le-ar putea folosi în economie,  în programele sociale şi cooperarea cu alte ţări din regiune care sunt mai puţin dezvoltate şi au mai puţine resurse.  Venezuela nu se înarmează  contra poporului frate din columbia, se înarmează contra imperiului, care a încercat deja să-i distrugă Revoluţia şi azi vrea să instaleze în apropierea frontierelor venezueliene arme sofisticate.

    Ar fi o gravă eroare să ne gândim că ameninţarea este numai  la adresa Venezuelei;  este îndreptată împotriva tuturor ţărilor  din sudul continentului. Nici una nu va putea eluda subiectul şi aşa au şi declarat-o câteva.

    Generaţiile prezente şi viitoare îi vor judeca pe liderii lor prin conduita pe care o vor adopta în acest moment. Nu este vorba numai de Statele Unite, ci de Statele Unite şi sistem. Ce oferă? Ce caută?

    Oferă ALCA, adică, ruina anticipată de toate ţările noastre, tranzitul liber de bunuri şi capital, dar  nu tranzitul liber de persoane.  Simt teama că societatea opulentă şi consumistă ar fi invadată de latini săraci, indieni, negri şi mulatri sau albi şomeri în propriile ţări. Îi trimit acasă pe toţi cei care comit greşeli sau sunt  de prisos. Îi omoară de multe ori înainte să intre, sau îi întorc precum turmele când nu au nevoie de ei; 12 milioane de imigranţi latinoamericani sau caraibieni sunt ilegal în Statele Unite. O nouă economie a apărut în ţările noastre, în special în cele mai mici şi sărace: aceea a ajutoarelor. Când este criză, aceasta loveşte în toţi imigranţii şi familiile lor. Părinţi şi copii sunt despărţiţi cu cruzime uneori pentru totdeauna. Dacă emigrantul este la vârsta  de militărie,  îi dau posibilitatea să se înroleze pentru a lupta la mii de kilometri distanţă, „în numele libertăţii şi democraţiei”. La întoarcere, dacă nu moare acolo,  i se dă dreptul de a deveni cetăţean al Statelor Unite. Cum sunt bine antrenaţi li se dă posibilitatea de a fi contractaţi nu ca  soldaţi profesionişti,  ci ca civili soldaţi în  companiile private care prestează servicii în războaiele imperialiste de cucerire.

   Există alte pericole extrem de grave. Mereu sosesc ştiri despre emigranţii mexicani şi din alte ţări ale regiunii noastre care mor încercând să treacă actuala frontieră  a Mexicului cu Statele Unite.  Cota de victime din fiecare an depăşeşte totalitatea celor care şi-au pierdut viaţa în cei aproape 28 de ani de existenţă a faimosului Zid al Berlinului.   Mai incredibil este că  abia circulă prin lume ştirea despre un război care costă în acest moment mii de vieţi pe an. Au murit deja, în 2009, mai mulţi mexicani decât  soldaţii nordamericani care au murit în războiul lui Bush contra Irakului de-a lungul întregii lui administraţii.

    Războiul  din Mexic a fost dezlănţuit din  cauza celei mai mari pieţe de droguri care există în lume: cea a Statelor Unite. Dar  pe teritoriul lor nu există un război între poliţie şi forţele armate ale Statelor Unite în lupta contra traficului de droguri. Războiul a fost exportat în Mexic şi America Centrală, dar  mai ales în ţara aztecă, mai aproape de teritoriul Statelor Unite. Imaginile care  circulă pe canalele de televiziune,  cu cadavre stivuite şi veştile care vin despre persoane asasinate în chiar saloanele de chirurgie unde  se încerca salvarea vieţii lor, sunt oribile. Nici una din aceste imagini nu provin de pe teritoriul nordamerican.    Asemenea val de violenţă şi sânge se extinde  în mai mare sau mai mică măsură în toate ţările Americii de Sud. De unde vin banii dacă nu din  nesecatul izvor care  porneşte de pe piaţa nordamericană?  La rândul lui, consumul tinde şi el să se extindă în celelalte ţări din arie, provocând victime şi mai multe daune direct sau indirect decât SIDA, paludismul şi alte boli la un loc.

   Planurile imperiale de dominaţie sunt precedate  de enorme sume  alocate  misiunilor de a minţi şi dezinforma opinia publică.  Contează pe totala complicitate a oligarhiei, a burgheziei, a dreptei intelectuale şi a mediilor  de comunicare în masă.    Sunt experţi în răspândirea erorilor şi a contradicţiilor  politicienilor.

    Destinul omenirii nu trebuie să rămână pe mâna roboţilor transformaţi în persoane sau a persoanelor  transformate în roboţi.

    În anul 2010, guvernul Statelor Unite  va cheltui 2 200 de milioane de dolari prin Departamentul de Stat şi USAID pentru a-şi promova politica, cu 12% mai mult decât banii primiţi de guvernul lui Bush în ultimul an al mandatului. Din aceştia, aproape 450 de milioane sunt destinaţi să demonstreze să tirania impusă lumii înseamnă democraţie şi respectarea drepturilor omului.    Apelează permanent la instinct şi la egoismul oamenilor; dispreţuiesc valoarea educaţiei şi conştiinţa. Este evidentă rezistenţa demonstrată de poporul cubanez de-a lungul a 50 de ani. Să rezişti este  arma la care nu pot renunţa niciodată popoarele; portoricanii  au reuşit să oprească manevrele militare în Vieques,  aşezându-se în poligonul de tir.

    Patria lui Bolivar este astăzi ţara  care-i îngrijorează cel mai tare,  pentru rolul ei istoric în luptele de independenţă ale popoarelor Americii. Cubanezii  care prestează acolo servicii ca specialişti în domeniul sănătăţii, educaţiei, educaţie fizică şi sporturi, informatică,  tehnică agricolă, şi alte domenii, trebuie să facă totul pentru îndeplinirea  îndatoririlor internaţionaliste, pentru a demonstra că popoarele pot rezista şi pot fi purtătoarele principiilor celor mai sacre ale societăţii umane.  Altfel, imperiul va distruge civilizaţia şi însăşi specia umană. 

FIDEL CASTRO RUZ

5 august 2009

August 17, 2009 - Posted by | Diplomacy, Ecology, Economy, Foreign policy, History, Informations, International Relation, Latin America, Leaders, Mass media, News, Open Letter, Politics, United States | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: